Iohannis anunță că va promulga legea prin care se decontează tratamentul victimelor de la Colectiv pe toată durata vieții

Colectiv
Pro TV

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că va promulga vineri legea care permite decontarea tratamentului pe toată durata vieţii victimelor de la Colectiv.

 

Şeful statului a precizat că vrea să facă acest lucru exact în ziua în care se împlinesc 5 ani de la tragedie, potrivit News.ro

Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă va promulga legea are prevede că statul roman decontează victimelor Colectiv tratamentul pe toată viata şi a răspuns: ”Pot să vă spun în premieră că vineri, exact când se împlinesc 5 ani, voi promulga legea despre care aţi vorbit, legea care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit”.

De asemenea, întrebat dacă consideră că s-a schimbat ceva în cei cinci ani de la tragedie şi a precizat: ”Cu siguranţă că lucrurile s-au schimbat şi am învăţat ceva, cel puţin politicienii mai responsabili au învăţat ceva de aici”.

Citește și
colectiv arsi
Tratamentele răniților din Colectiv, plătite de la bugetul de stat pe toată durata vieţii
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Camera Deputaţilor a votat, în 14 octombrie, decizional un proiect de lege care prevede ca plata pentru tratamentul în ţară şi în străinătate a persoanelor implicate în tragedia de la clubul Colectiv, pe 30 octombrie 2015, să fie suportată din bugetul Ministerului Sănătăţii.

"Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime. Victimele beneficiază de tratamentele medicale prevăzute la alin. (1), pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015 şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale", se arată în proiect.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Documentarul Colectiv, propunerea României la premiile Oscar 2021
Documentarul Colectiv, propunerea României la premiile Oscar 2021

Documentarul care surprinde primul an de la tragedia petrecută în clubul ''Colectiv'' este propunerea României la premiile Oscar de anul viitor.

Tratamentele răniților din Colectiv, plătite de la bugetul de stat pe toată durata vieţii
Tratamentele răniților din Colectiv, plătite de la bugetul de stat pe toată durata vieţii

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege în beneficiul victimelor incendiului care a avut loc în 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv.

S-a lansat ”Suflet Colectiv”, o melodie de Alex Penescu, în memoria victimelor din Colectiv
S-a lansat ”Suflet Colectiv”, o melodie de Alex Penescu, în memoria victimelor din Colectiv

Alex Penescu a lansat alături de Călin Pop (Celelalte Cuvinte) și Costin Adam (Phoenix) melodia „Suflet Colectiv”, o piesă născută din povești reale și experiența unui rămas bun nerostit, dintr-o seară de octombrie.

Recomandări
Un stat NATO vrea să ia sisteme de apărare antirachetă pentru Ucraina din țări care nu sunt pregătite să le ofere direct
Un stat NATO vrea să ia sisteme de apărare antirachetă pentru Ucraina din țări care nu sunt pregătite să le ofere direct

Unul dintre principalii aliați europeni ai Ucrainei a declarat că ar putea cumpăra sisteme de apărare antiaeriană Patriot, fabricate în SUA, din alte țări pentru a le trimite în Ucraina.

 

Scandal cu iz electoral. Un candidat la o primărie din Sibiu a fost bătut cu biciul de fratele edilului | VIDEO
Scandal cu iz electoral. Un candidat la o primărie din Sibiu a fost bătut cu biciul de fratele edilului | VIDEO

Scandal uriaș în localitatea Brădeni din juțelul Sibiu, după ce Dan Braga, candidatul PSD la primărie, a filmat în curțile familiei actualului edil, fără să-i ceară acordul acestuia.

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje de venit între săraci și bogați
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje de venit între săraci și bogați

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari şi cele mici în rândul populaţiei, potrivit unui Infografic Monitorul Social, un proiect al Fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung România, care citează date Eurostat.