Guvernul a prelungit până la sfârşitul anului măsura privind reducerea de 50 bani/litru a preţului la carburanţi

guvern, nicolae ciuca

Guvernul a prelungit, până la sfârşitul anului, măsura privind reducerea preţului carburanţilor cu 50 de bani pe litru, potrivit unui anunţ făcut de către secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, la finalul şedinţei de Guvern de joi.

"În şedinţa de Guvern a fost adoptată Ordonanţa de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 106/2022 prin care Guvernul a prelungit măsura acordării de reduceri de preţ la benzină şi motorină până la 31 decembrie 2022. Prin această Ordonanţă de Urgenţă, operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali persoane fizice sau juridice, precum şi către operatorii economici autorizaţi care achiziţionează carburanţi din depozite, dar şi din staţii de distribuţie pentru consumul propriu sau pentru revânzare şi care acordă o reducere de 0,5 lei pe litru inclusiv TVA la preţul de vânzare beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0,25 lei litru, inclusiv TVA aferentă reducerii acordate. Pentru fracţiuni dintr-un litru reducerea de preţ şi respectiv compensarea se vor acorda proporţional. Pe perioada de aplicare, operatorii economici care comercializează benzină şi motorină prin intermediul staţiilor de distribuţie carburanţi vor afişa pe totem preţul care include această reducere de preţ, iar în sistemul de gestiune şi la pompă va fi înscris preţul de vânzare fără reducerea comercială", a precizat Drăgan.

Potrivit oficialului din Ministerul Energiei, pentru primele luni de aplicare a acestei măsuri impactul bugetar a fost estimat la aproximativ 600 de milioane de lei, iar pentru următoarele trei luni, octombrie, noiembrie şi decembrie, autorităţile estimează acelaşi impact.

"Pentru primele luni estimam impactul bugetar la aproximativ 600 de milioane de lei, deci coroboram datele pentru primele trei luni. Pentru următoarele trei luni - octombrie, noiembrie şi decembrie - estimăm acelaşi impact, la acelaşi nivel, respectiv 600 de milioane de lei", a precizat Dan Drăgan.

Ordonanţa 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină a intrat în vigoare la 1 iulie. Potrivit actului normativ, 25 de bani vor fi suportaţi de bugetul de stat, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care, voluntar, o vor aplica lanţurile de benzinării în cazul în care doresc să obţină şi reducerea de 25 de bani de la bugetul de stat.

Citește și
benzinarie
Guvernul ia în calcul compensarea prețurilor doar la motorină, nu și la benzină. Reducerea de 50 de bani expiră luna aceasta
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Declarațiile premierului Nicolae Ciucă

”Vom prelungi ordonanța de urgență prin care compensăm prețul la carburanți. A fost o decizie care a produs efecte. Am reușit să stabilizăm și chiar să scadă prețul la combustibil. În felul acesta, până la sfârșitul anului vom beneficia de aceeași măsură de compensare.” - a anunțat premierul la începutul ședinței de Guvern.

Prețurile la benzină și motorină vor fi compensate în continuare

Astfel, Guvernul Ciucă va prelungi compensarea prețurilor la motorină și la benzină, în condițiile în care reducerea de 50 de bani expiră luna aceasta.

Prețurile carburanților au fost compensate timp de trei luni - în iulie, august şi septembrie - iar impactul bugetar este de 900 de milioane de lei.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat recent că nu consideră că preţul la motorină va depăşi 9 lei/litru în perioada următoare, deşi cotaţia motorinei a crescut uşor, comparativ cu cea din urmă cu 10 zile. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Benzinăria din Baia Mare care a încurcat motorina cu benzina a fost sancționată. Amenda ANPC
Benzinăria din Baia Mare care a încurcat motorina cu benzina a fost sancționată. Amenda ANPC

Benzinăria unde șoferii au alimentat cu motorină în loc de benzină și viceversa a fost sancționată de autorități, în urma anchetei.

Guvernul ia în calcul compensarea prețurilor doar la motorină, nu și la benzină. Reducerea de 50 de bani expiră luna aceasta
Guvernul ia în calcul compensarea prețurilor doar la motorină, nu și la benzină. Reducerea de 50 de bani expiră luna aceasta

Reducerea cu 50 de bani a prețurilor carburanților expiră la finalul acestei luni, iar coaliția de guvernare ia în calcul să prelungească subvenționarea doar pentru motorină, nu și pentru benzină, au declarat surse politice pentru Știrile PRO TV.

Reducerea de 50 de bani a prețului carburanților expiră la finalul lunii. Virgil Popescu: „Vom anunța o decizie”
Reducerea de 50 de bani a prețului carburanților expiră la finalul lunii. Virgil Popescu: „Vom anunța o decizie”

Carburanții s-au ieftinit, la mai toate benzinăriile, cu aproximativ 15 bani. Chiar dacă nu pare mult, diferența este mare de pe o zi pe alta.

Șoferii care au alimentat motorină în loc de benzină vor fi despăgubiți de Petrom. ANPC a făcut un control
Șoferii care au alimentat motorină în loc de benzină vor fi despăgubiți de Petrom. ANPC a făcut un control

Șoferii care au alimentat cu motorină în loc de benzină sau invers la o benzinărie din Baia Mare sunt așteptați în stație pentru a fi despăgubiți. Au însă nevoie de dovezile reparației.

Recomandări
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”

Rusia a anunţat joi că deţine ”proba” care arată că autorii atentatului soldat cu 143 de morţi în apropiere de Moscova întreţineau legături cu ”naţionalişti ucraineni”, acuzaţii catalogate de către Statele Unite drept ”propagandă absurdă”.

România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara
România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara

A început numărătoarea inversă până la intrarea României în spațiul Schengen aerian și maritim. În noaptea de sâmbătă spre duminică se vor schimba regulile, iar autoritățile fac ultimele pregătiri.