40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiu. Interviu cu Dumitru Prunariu

Dată publicare: 14-05-2021 07:55
Dată actualizare: 14-05-2021 07:59


Dumitru Prunariu, primul român care a fost vreodată în spațiu, în urmă cu 40 de ani, a fost invitatul lui Vitalie Cojocari și a vorbit despre lucrurile care preocupă savanții la acest moment, dar și publicul larg.

În urmă cu 40 de ani, pe 14 mai 1981, a avut loc primul - şi singurul - zbor efectuat de un român în spaţiul cosmic. Astfel, la 14 mai 1981, ora 20 şi 17 minute, ora Bucureştiului, pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, locul de unde a zburat şi primul om în cosmos, Iuri Gagarin, a fost lansată nava cosmică Soiuz-40, spre staţia orbitală Saliut-6. Misiunea cosmică Soiuz-40, care a avut loc între 14 şi 22 mai 1981, a durat şapte zile, 20 de ore, 41 de minute şi 52 de secunde.

La misiunea Soiuz-40 au participat, în calitate de comandant, Leonid Ivanovici Popov, un cosmonaut sovietic de origine ucraineană, care era, la acel moment, deţinătorul recordului mondial de timp petrecut în atmosfera extraterestră, şi românul Dumitru Dorin Prunariu, cosmonaut-cercetător, care devenea al 103-lea om din lume care a zburat în spaţiu.

Dumitru Prunariu a vorbit despre zborul său în emisiunea „Interviurile lui Vitalie”, difuzată exclusiv pe www.stirileprotv.ro și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.

Vitalie Cojocari: Roverul Perseverance a făcut deja mai mulți kilometri pe Marte. De ce omenirea vrea să ajungă pe Marte?

Dumitru Prunariu: „Există mai multe teorii, în primul rând aceea că viața nu s-a dezvoltat numai pe Pământ, este deja general acceptată de comunitatea științei, există și teorii ale conspirației, se consideră că Marte a fost cam acum 3,5 milioane de ani, se estimează, o planetă vie, cu râuri, oceane, lacuri, chiar acest robot superperformant a amartizat pe fundul unui fost lac. Acolo, pentru că se consideră că în sedimentele acestui fost lac s-ar putea să se găsească urme de viață ancestrală. Căutăm viață pe Marte, căutăm să aflăm istoria planetei Marte, de ce a ajuns o planetă aridă, pustie, pentru că aflând istoria acesteia și făcând o serie de similitudini cu evoluția Pământului am putea determina ce se va întâmpla cu Pământul nostru peste o perioadă foarte lungă de timp. Noi avem o serie de teorii care în parte sunt verificate în practică despre formarea sistemului solar, modul în care s-au format planetele, unele s-au desprins din materia solară, s-au condensat, altele au provenit din materia captată în câmpul gravitațional al Soarelui, în sistemul solar caracteristice sunt ciocnirile între corpuri cerești, sigur, nu între planete pentru că ele au bine definită traiectoria, dar există asteroizi care zboară în jurul soarelui din când în când unii mai rebeli se ciocnesc cu planete, chiar cu planeta Pământ, iar de aici putem presupune că o parte din apă a venit din materia din spațiul cosmic, pe comete care în general sunt formate din gheață și praf, probabil și pe Pământ oceanul planetar a venit din ciocnirea planetei cu o cometă, dar în același timp viața a găsit condiții favorabile de dezvoltare pentru că pe Pământ există apă. Mai nou, am reușit să descoperim faptul că apa există în sistemul solar și pe alte corpuri cerești, apă există și pe Marte, pe sateliții naturali ai unor planete gigant... există și pe lună.”

Vitalie Cojocari: Și dacă ar găsi niște urme biologice de viață pe Marte, ce ar însemna pentru Pământ?

Dumitru Prunariu: Determinând ce fel de urme biologie sunt, care este compoziția acelor particule, molecule, nu știu ce se va găsi, dar vom vedea, ne va spune dacă viața este similară cu cea de pe Pământ sau este sub altă formă. Pe o planetă cum este Marte, pe care intenționăm într-un viitor mai îndepărtat să o colonizăm, să formăm baze umane, viața e diferită. În primul rând, gravitația pe Marte e de două ori și jumătate mai mică decât pe Pământ, deci oamenii care vor trăi un timp îndelungat pe planeta Marte se vor lungi, pentru că asupra corpului lor nu va acționa aceeași greutate(...) s-ar putea să crească în timp, de la o generație la alta tot mai înalți.”

Vitalie Cojocari: Este pregătită umanitatea să facă față unei asemenea catastrofe la acest moment, pentru că vorbeați despre asteroizi care izbesc planetele, pentru că există și teoria că omul ar trebui să părăsească Pământul?

Dumitru Prunariu: „Este o altă teorie, unu,o parte din omenire ar trebui să se jte și pe alte planete, pentru a proteja sămânța umană în caz de o calamitate majoră, ciocnirea cu un asteroid. Problema asteroizilor care au un potențial de impact cu Terra este foarte serioasă, care se studiază în diferite medii, nu numai academice, în cadrul ONU chiar eu am făcut parte dintr-un grup de lucru care s-acoupat de această problemă, am generat în cadrul acestei organizații două instituții, una care săse ocupe de descoperirea asteroizilor cu potențial de impact cu terra, de măsurarea orbitelor și de calculul probabilității de a se ciocni cu planeta noastră, iar a doua instituție care să reunească agenții spațiale puternice și care să genereze tehnologii de deviere a asteroizilor cu potențial de impact astfel încât să nu se ciocnească cu pământul. Tehnic, să presupunem că descoperim un asteroid cu 30-40 de ani înainte să se ciocnească cu Terra, o ciocnire a unui asteroid cu Terra este singura calamitate pe care o putem prevedea, pentru că putem calcula orbita din timp și o numite probabilitate de impact, în condițiile acelea se creează acum tehnologii de trimitere de rachete puternice către acei asteroizi care să-i împingă ușor, sau să se producă o explozie la suprafața asteroidului foarte bine calculată, dirijată, care să facă ca impulsul dat asteroidului să-l facă să treacă ușor peste pământ. La un asteroid cu diametrul de câteva sute de metri, această forță care împinge este extrem de mică dar suficientă dacă o aplicăm cu câteva zeci de ani înainte ca asteroidul să ajungă în prejma Pământului să-ldevize cu câteva zecimi de secundă de grad astfel încât să treavă fie prin fața fie prin spatele Pământului.”

Vitalie Cojocari: Când s-ar putea produce un asemenea eveniment?

Dumitru Prunariu: „Există o probabilitate mare de avea intrarea în atmosfera terestră a unor asteroizi mici, să nu uităm, în 2013, nu departe de Celeabinsk, în Rusia, un asteroid cu un diametru cam de 17 metri a intrat în atmosferă cu o viteză cam de 20 de kilometri pe secundă, aceasta este viteaza cu care intră de regulă asteroizii în atmosfera terestră, s-a descompus la o înălțime de aproximativ 20 de kilometri bucăți au căzut pe Pământ, în schimb impactul undei de șoc provocate de asteroid a fost atât de mare încât au spart geamurile întregului oraș Celeabinsk, a mutat acoperișuri de clădiri și a rănit peste 1300 de oameni. Deci, 17 metri, iar el a trecut pe la 80 de kilometri de oraș, nu a căzut deasupra orașului. În 1908, în zona Tungusk din Siberia a căzut un asteroid cu diametrul de cam 45 de metri, de fapt s-a descompus complet la trecerea prin atmosferă, dar de asemenea unda de șoc provocată de viteza lui foarte mare prin atmosferă a pus la pământ 2.000 de kilometri pătrați de pădure cu tot ce se afla în ea, iar efectele luminoase și sonore, unda de șoc se manifestă și printr-un boom puternic, iar efectele luminoase se manifestă prin ionizarea puternică a atmosferei, s-au făcut remarcate până în țările nordice iar efectele luminoase până în Anglia. (...) Astfel de asteroizi cad, de 20 de metri, 50 de metri, o dată la 100-150 de ani, depinde și unde, dacă cad în deșert sau în mijlocul oceanului de multe ori nici nu-i remarcăm, dacă nu i-am înregistrat din timp. Dacă însă va cădea un asteroid mare, de câteva sute de metri, probabilitatea de a cădea pe Pământ este la câteva sute de mii de ani, dezastrele pot fi la nivel continental. Iar dacă ar cădea un asteroid cu un diametru, să spunem de 10 kilometri, cum s-a întâmplat acum 65 de milioane de ani, a căzut în Peninsula Yucatan din Mexic, a făcut ca întregul climat al planetei să se schimbe și au dispărut dinozaurii, cu ocazia aceasta, într-un fel bine, într-un fel rău, bine că ne-au lăsat pe noi mamiferele să ne dezvoltăm și am ajuns noi oamenii unde suntem acuma, dar o astfel de catastrofă poate să schimbe complet viața planetei”

Cum a vrut să-l convingă cineva pe Dumitru Prunariu că Pământul e plat

 

Dumitru Prunariu a vorbit și despre zborul său din spațiu, în 1981, despre emoțiile care l-au copleșit cu o zi înainte plecării. A fost entuziasmat de imponderabilitate și de imaginea Pământului văzut din spațiu.

Vitalie Cojocari: Pământul nu este plat, să ne lămurim..nu?

Dumitru Prunariu: „În niciun caz, nu. Cum ar putea să fie plat, dacă te învârți în jurul lui, pe o orbită?!”

Vitalie Cojocari: Pentru că aparent, există oameni care cred asta.

Dumitru Prunariu:Au încercat să mă convingă și pe mine că pământul este plat, într-un mall m-a recunoscut o persoană, sobră, inginer, care mi-a spus că face parte dintr-o astfel de organizație, că cei care susțin acest lucru au adus multe dovezi asupra faptului că Pământul este plat și mă roagă să intervin și eu și să fac aceeași afirmație. I-am zis, omule, eu am zburat în jurul Pământului... Poate v-ați înșelat, nu ați zburat cumva așa... Nu, pământul este rotund, uită-te la imagini luate din spațiul cosmic.... Pot fi contrafăcute – a zis el. Deci teoria asta a conspirației a dus la niște evoluții în mintea umană total aberante, normal că Pământul este rotund, toate planetele sunt rotunde, soarele este rotund, ele respectă teoriile lui Kepler de deplasare în spațiu”.