Un român a încercat să jefuiască Monetăria Regală a Belgiei, inspirat de „La Casa de Papel”

La Casa de Papel
imdb.com

Poliția din Bruxelles a reținut două persoane, dintre care un român, care au intrat în Monetăria Regală a Belgiei și au încercat să fure 5 kg de monede deteriorate, care fuseseră scoase din circulație și nu au nicio valoare, relatează nieuwsblad.be.

Cei doi suspecți, E.B, un român de 21 de ani și S.T., de 22 de ani, din nordul Africii au fost prinși în noaptea de joi spre vineri de un agent de securitate al monetăriei după ce au spart ușa clădirii și și-au umplut rucsacii cu 5kg de monede.

La jaf ar mai fi participat și o a treia persoană, care nu a fost găsită până acum.

„Erau copii deteriorate care nu mai pot fi folosite. Specimene îndoite, găurite su deteriorate cu chimicale. Monedele utilizabile nu sunt ținute în clădire”, a potrivit unui purtător de cuvânt al FPS Finance.

Potrivit procurorilor, cei doi au fost eliberați după audieri și nu au mai avut probleme cu legea în trecut. Aceștia urmează să apară în fața unui judecător pe 5 martie. Nu este clar însă de ce au ales să încerce să fure monezi deteriorate, care nu pot fi folosite.

Citește și
jaf politisti
Jaf oprit de un cuplu de poliţişti care petreceau o seară romantică în oraş
După ce cântăreața Anca Pop a plonjat în Dunăre cu mașina și a murit, șefii CNAIR au montat un parapet despre care inițial spuneau că „nu se justifică”

Suspecții susțin că voiau să se filmeze un clip în care jucau fotbal în monetărie. Anchetatorii susțin însă că aceștia au spart ușa.

Cei doi hoți s-au inspirat din serialul „La Casa de Papel”, în care o grupare de hoți jefuiește Monetăria Națională a Spaniei și dispare cu o sumă uriașă de bani, mai precizează presa belgiană.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Citește și...
Pedeapsa primită de 3 tineri care au furat o monedă de aur de 100 de kg. Au dus-o cu roaba la mașină
Pedeapsa primită de 3 tineri care au furat o monedă de aur de 100 de kg. Au dus-o cu roaba la mașină

Trei bărbaţi au primit, joi, pedepse cu închisoarea pentru spectaculosul jaf din 2017 al unei monede din aur cu o greutate de 100 de kilograme din Bode Museum, situat într-o zonă centrală din Berlin, informează DPA.

Jaf oprit de un cuplu de poliţişti care petreceau o seară romantică în oraş
Jaf oprit de un cuplu de poliţişti care petreceau o seară romantică în oraş

O seară romantică s-a transformat într-o aventură pentru doi poliţişti din Kentucky .

Celebru rapper american, împușcat mortal în propria locuință, în timpul unui jaf
Celebru rapper american, împușcat mortal în propria locuință, în timpul unui jaf

Rapperul american Pop Smoke a fost împușcat mortal de un atacator ce a vrut să-i jefuiască locuința.

3 bărbați înarmați au furat dintr-un magazin din Hong-Kong 600 de role de hârtie igienică
3 bărbați înarmați au furat dintr-un magazin din Hong-Kong 600 de role de hârtie igienică

Câțiva bărbați înarmați au furat hârtie igienică dintr-un magazin din Hong-Kong în valoare de peste 1000 de dolari HK, adică echivalentul a aproximativ 118 euro.

Recomandări
Presa americană:
Presa americană: "Mafia românească vine după cardurile voastre". Metoda prin care interlopii fac 9 mil. $ pe lună

Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul cardurilor de debit.

Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin.

Tot ce trebuie să știi despre zborurile către și dinspre țările Schengen. Ce se schimbă din 31 martie
Tot ce trebuie să știi despre zborurile către și dinspre țările Schengen. Ce se schimbă din 31 martie

Doar trei zile mai sunt până când vom intra în spațiul Schengen cu frontierele maritime și aeriene.