Rusia avertizează că virusul de gripă aviară poate suferi mutaţii şi s-ar putea transmite de la om la om

gripa aviara

Rusia a avertizat vineri că virusul de gripă aviară A(H5N8) detectat cu trei săptămâni în urmă la 7 ferme avicole ruseşti ar putea suferi mutaţii, iar probabilitatea ca acesta să înceapă să se transmită de la om la om este "foarte mare", relatează EFE.

"Probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este foarte mare. Cel mai probabil, aceasta se va şi întâmpla, dar am putut anticipa înainte ca răul să se întâmple", a declarat şefa agenţiei sanitare ruse Rospotrebnadzor, Anna Popova, citată de agenţia oficială de presă rusă TASS.

Potrivit acesteia, mai este timp să ne pregătim pentru un astfel de scenariu, de a dezvolta un vaccin şi de a efectua teste pentru a detecta tulpina virusului, a cărui apariţie la oameni a fost anunţată la 20 februarie de către Moscova.

"Dacă într-un final toate acestea nu vor fi necesare, ei bine, atunci am avut noroc. Dar dacă vor fi totuşi necesare, am fi deja pregătiţi", a afirmat Popova, subliniind că Rusia consideră importantă alertarea comunităţii internaţionale cu privire la existenţa unei astfel de ameninţări.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a solicitat în februarie măsuri preventive împotriva celor şapte cazuri de gripă A (H5N8) raportate de autorităţile ruse.

Citește și
nicolae dabija
Scriitorul Nicolae Dabija a încetat din viață după ce s-a infectat cu Covid-19
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Anterior, presa rusă a relatat că mai mulţi angajaţi ai unei ferme avicole din sudul Rusiei au contractat gripa aviară. Ulterior, tot media ruse, citând cercetători de la Centrul Novosibirsk "Vektor", au comunicat că virusul H5N8 poate fi transmis de la păsări la oameni, dar că nu s-ar transmite de la om la om.

Persoanele infectate lucrau la o fermă avicolă situată în regiunea Astrahan, unde 100.000 din cele 900.000 de găini ouătoare au fost sacrificate la începutul lunii decembrie 2020, potrivit OMS.

Ferma a suspendat întreaga producţie şi distribuţie după detectarea cazurilor, în timp ce experţii au localizat până la 150 de persoane care au fost în contact cu lucrătorii infectaţi, dintre care niciunul nu a prezentat simptome.

Între timp, angajaţii afectaţi au suferit o formă uşoară de infecţie şi s-au restabilit rapid, potrivit autorităţilor.

Potrivit primelor evaluări ale OMS, probabilitatea transmiterii H5N8 de la om la om "este foarte scăzută".

În 2020 cazuri de gripă aviară au fost raportate în Bulgaria, Republica Cehă, Egipt, Germania, Ungaria, Irak, Japonia, Kazahstan, Olanda, România şi Regatul Unit.

OMS, agenţie ONU cu sediul la Geneva, a recomandat totuşi celor care călătoresc în ţări în care au existat cazuri de acest tip de gripă, "să evite fermele, contactul cu animale vii în pieţe, zonele în care animalele sunt sacrificate sau suprafeţele cu urme de excremente".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 12 martie. 5.010 cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19. 108 oameni au decedat
Coronavirus România, bilanț 12 martie. 5.010 cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19. 108 oameni au decedat

Coronavirus România, bilanț 12 martie. Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 850.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 777.715 de pacienți au fost declarați vindecați.

Scriitorul Nicolae Dabija a încetat din viață după ce s-a infectat cu Covid-19
Scriitorul Nicolae Dabija a încetat din viață după ce s-a infectat cu Covid-19

Scriitorul Nicolae Dabija a pierdut lupta cu COVID-19. Informaţia a fost confirmată pentru portalul Deschide.md de către purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgenţă din Chişinău, Dorina Arsene.

Bilanțuri record de infectări cu Sars-CoV-2, la un an de la declararea pandemiei
Bilanțuri record de infectări cu Sars-CoV-2, la un an de la declararea pandemiei

În urmă cu un an și o zi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii declara pandemia de coronavirus. Bilanțul după toată această perioadă e unul sumbru.

Recomandări
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Marcel Boloș: „În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă” dar „e loc de creștere”
Marcel Boloș: „În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă” dar „e loc de creștere”

România are un rating suveran și o perspectivă stabilă economic, confirmată de agențiile internaționale de rating, „dar asta nu înseamnă că nu există loc de creștere”, afirmă ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Zelenski îi trage de mânecă pe aliații NATO: „Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Patriot”
Zelenski îi trage de mânecă pe aliații NATO: „Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Patriot”

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, le-a spus liderilor din Alianța Nord-Atlantică (NATO) de ce ar avea nevoie țara sa pentru a putea face față atacurilor aeriene lansate fără oprire de armata Kremlinului.