Regimul din Siria a căzut. Bazele militare ale Rusiei sunt în ”stare de alertă”. Rebelii au pus mâna pe putere

×
Codul embed a fost copiat

Rusia anunţă duminică că bazele sale militare din Siria se află în ”stare de alertă” şi dă asigurări că nicio ”ameninţare serioasă” nu există în prezent la adresa acestora, în pofida unei ofensive-fulger a unor grupări rebele.

”Bazele militare ruse de pe teritoriul sirian se află în stare de alertă. Nicio ameninţare nu există în prezent la adresa securităţii lor”, anunţă pe Telegram o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

În Siria, regimul al-Assad a luat sfârșit după 54 de ani. Forțele rebelilor au intrat în Damasc la capatul unei ofensive rapide.

Fostul conducător a plecat din țară. S-ar afla, împreună cu familia, la Moscova, unde ar fi primit azil politic, scrie presa din Rusia.

Între timp, președintele american, Joe Biden, a transmis că Statele Unite vor încerca să asigure o tranziţie către o Sirie independentă.

Citește și
Bugetul UE pe anul 2025, mai mare decât anul trecut cu cu 10,5 miliarde de euro. Domeniile care primesc mai mulți bani
Trump: ”UE ne tratează foarte nedrept, foarte rău”. UE: "Suntem pregătiţi să discutăm cu noua administraţie SUA”

Rebelii au declarat Damascul "capitală liberă", după ce forțele guvernamentale s-au retras. Mulțimea a dat năvală în palatul prezidențial și în reședința privată, la câteva ore după ce Bashar al Assad ar fi fugit cu avionul.

Hafez al-Assad a condus Siria 30 de ani, din 1970, iar fiul lui, Bashar al Assad era la putere din 2000. De 13 ani, țara este sfâșiată de război civil, dar regimul Assad s-a prăbușit în doar o săptămână, după o ofensivă fulger a forțelor rebele.

Premierul sirian a declarat că nu știe unde se află președintele, dar el vrea să rămână pentru a asigura o "tranziție ordonată de putere".

Bashar al-Assad, oftalmologul care a ucis 500.000 de sirieni. Un sfert de veac de tiranie, cu sprijinul Rusiei și Iranului

Bashar al-Assad, oftalmologul care a ținut sub teroare Siria timp de un sfert de secol, cu sprijinul Rusiei și Iranului, a fugit duminică din țară. Sub conducerea sa, Siria a fost devastată de un război civil care a dus la moartea a 500.000 de oameni.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad, care potrivit unui ONG, a fugit duminică din Damasc, a condus Siria cu o mână de fier timp de aproape un sfert de secol, înăbuşind o rebeliune sângeroasă care s-a transformat într-unul dintre cele mai brutale războaie civile ale secolului XXI.

Acest oftalmolog de profesie, care nu a fost niciodată destinat celor mai înalte funcţii, a ajuns în fruntea statului la vârsta de 34 de ani, în 2000, la moartea tatălui său, Hafez al-Assad, căruia i-a succedat.

În 2011, el a fost confruntat cu Primăvara arabă în ţara sa, o serie de manifestaţii pro-democraţie care au fost rapid reprimate în vărsare de sânge şi au degenerat într-un război civil în care au fost implicate diverse forţe jihadiste, inclusiv organizaţia Statul Islamic.

El a reuşit să rămână la putere cu sprijinul masiv al Rusiei, Iranului şi Hezbollahului libanez. De neam alawit, el se prezintă drept protectorul minorităţilor siriene şi singurul bastion împotriva extremismului şi haosului.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, uimit de salariul pe care îl câștigă în Parlament: ”Ce îmi dați, mă, atâția bani?”
Gigi Becali, uimit de salariul pe care îl câștigă în Parlament: ”Ce îmi dați, mă, atâția bani?”
Citește și...
Trump: ”UE ne tratează foarte nedrept, foarte rău”. UE:
Trump: ”UE ne tratează foarte nedrept, foarte rău”. UE: "Suntem pregătiţi să discutăm cu noua administraţie SUA”

Uniunea Europeană este "gata să discute cu noua administraţie" în faţa unor posibile tensiuni comerciale cu Statele Unite ale Americii, a declarat joi ambasadoarea UE la Washington, Jovita Neliupsiene, relatează AFP.

Sute de școli din Ungaria și Bulgaria au primit amenințări cu bombă din Rusia. Budapesta ar ascunde implicarea Moscovei
Sute de școli din Ungaria și Bulgaria au primit amenințări cu bombă din Rusia. Budapesta ar ascunde implicarea Moscovei

O platformă din Rusia a trimis pe mail sute de amenințări cu bombă școlilor din Bulgaria, un incident similar având loc și în Ungaria. Budapesta nu amintește însă implicarea „Moscovei prietene”.  

Un adolescent adept al extremei drepte, suspectat de plănuirea unui atentat terorist la o moschee, arestat la Bruxelles
Un adolescent adept al extremei drepte, suspectat de plănuirea unui atentat terorist la o moschee, arestat la Bruxelles

Un adolescent în vârstă de 14 ani, suspectat de plănuirea unui atentat la o moschee, a fost arestat la Bruxelles, iar armament a fost confiscat la domiciliul acestuia, anunţă parchetul belgian, relatează AFP.

Recomandări
Ceferiști, militari, polițiști, mineri, pădurari și siderurgiști protestează la Guvern împotriva ordonanței „trenuleț”
Ceferiști, militari, polițiști, mineri, pădurari și siderurgiști protestează la Guvern împotriva ordonanței „trenuleț”

Ceferişti, militari în rezervă, poliţişti, mineri, silvicultori, siderurgişti sau angajaţi ai Metrorex sunt aşteptaţi vineri la un miting de protest organizat în Piaţa Victoriei, pe fondul nemulţumirilor generate de ordonanţa „trenuleţ".

Incident pe Aeroportul Otopeni: Un avion Ryanair, cu 194 de persoane la bord, a cerut să revină de urgenţă pe aeroport
Incident pe Aeroportul Otopeni: Un avion Ryanair, cu 194 de persoane la bord, a cerut să revină de urgenţă pe aeroport

Un avion Ryanair care a decolat, vineri, de pe Aeroportul ”Henri Coandă” Otopeni, cu 194 de persoane la bord, a solicitat să se întoarcă de urgenţă pe aeroport. Deocamdată nu se cunoaşte motivul solicitării pentru aterizare de urgenţă.

Mesajele liderilor politici pentru ziua de 24 ianuarie. Iohannis: „Un moment de bilanţ şi de reflecţie asupra moştenirii”
Mesajele liderilor politici pentru ziua de 24 ianuarie. Iohannis: „Un moment de bilanţ şi de reflecţie asupra moştenirii”

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că ziua de 24 ianuarie constituie un moment de bilanţ şi de reflecţie asupra moştenirii lăsate de înaintaşi.