Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea

Ucraineni
Shutterstock

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi oboselii, arată rezultatele unui sondaj publicat marţi de un institut specializat din Kiev.

Institutul Internaţional de Sociologie de la Kiev (KIIS) a desfăşurat o anchetă prin telefon pe un eşantion de 2.004 de persoane care locuiesc pe teritoriul aflat sub controlul Kievului, în perioada 20 septembrie-3 octombrie, înainte de victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA, victorie ce a relansat dezbaterea asupra unor eventuale negocieri de pace cu Moscova.

Potrivit rezultatelor, "la începutul lui octombrie 2024, în pofida unor circumstanţe dificile, majoritatea ucrainenilor - 58% - se opun oricărei concesii teritoriale".

Această cifră este în creştere cu trei puncte procentuale în raport cu luna mai, când a fost realizată o anchetă precedentă, însă în scădere pronunţată în raport cu începutul invaziei ruse în februarie 2022, când 82% dintre ucraineni se opuneau în luna mai 2022 unor astfel de concesii, conform Agerpres.

Autorii sondajului adaugă că "între mai şi începutul lui octombrie 2024, situaţia nu s-a schimbat: în prezent, 32% dintre persoanele intervievate sunt gata", dimpotrivă, să facă nişte concesii teritoriale pentru "a păstra independenţa" Ucrainei.

Citește și
"Îmi e frică. Gata! Acum mi-au demonstrat ce putere au”. Gigi Becali, prima reacție după anularea alegerilor prezidențiale

Chiar dacă această cifră s-a triplat din mai 2022 (10% la acea vreme), ea rămâne în continuare minoritară în opinia publică, potrivit acestui sondaj.

Recenta realegere la Casa Albă a lui Donald Trump, care a afirmat că el va pune capăt "în 24 de ore" războiului odată ce va reveni la putere, generează temeri la Kiev privind o reducere a sprijinului american pentru respingerea forţelor ruse care ocupă în continuare aproape 20% din teritoriul ucrainean.

Fostul preşedinte american a făcut în trecut declaraţii laudative la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin.

Dezbaterea asupra unor eventuale negocieri de pace cu Moscova, chiar dacă respinsă în mod regulat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-a intensificat în ultimele săptămâni, pe fondul avansării trupelor ruse în Donbas (est) şi al tergiversărilor occidentale asupra ajutorului militar pentru Kiev.

În acest context incert, armata ucraineană a întreprins în august un atac de anvergură împotriva regiunii ruse Kursk, cucerind mai multe sute de kilometri pătraţi, un argument pe care Kievul declarase că vrea să-l utilizeze, când va fi cazul, pentru a face presiune asupra Moscovei în cadrul unor eventuale discuţii.

Articol recomandat de sport.ro
„Eu niciodată n-am făcut asta” Simona Halep s-a destăinuit în premieră despre chestiunea momentului
„Eu niciodată n-am făcut asta” Simona Halep s-a destăinuit în premieră despre chestiunea momentului
Citește și...
Aripa armată a Hamas difuzează o înregistrare VIDEO cu un ostatic, Matan Zangauker, ținut captiv ”de peste 420 de zile”
Aripa armată a Hamas difuzează o înregistrare VIDEO cu un ostatic, Matan Zangauker, ținut captiv ”de peste 420 de zile”

Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassem, a publicat sâmbătă o nouă înregistrare video în care apare unul dintre ostaticii israelieni răpiţi la 7 octombrie 2023 într-un atac fără precedent în sudul Israelului din Fâşia Gaza.

În plină criză politică, fără guvern, președintele Emmanuel Macron redeschide oficial catedrala Notre-Dame
În plină criză politică, fără guvern, președintele Emmanuel Macron redeschide oficial catedrala Notre-Dame

În plină criză politică, fără guvern, președintele Emmanuel Macron redeschide oficial catedrala Notre-Dame, restaurată la 5 ani și jumătate de la incendiul care aproape a distrus monumentul simbol al Parisului.

Mii de manifestanţi pro-UE se îndreaptă spre parlament pentru a începe a zecea noapte de proteste, în Georgia
Mii de manifestanţi pro-UE se îndreaptă spre parlament pentru a începe a zecea noapte de proteste, în Georgia

Mii de manifestanţi pro-UE s-au reunit sâmbătă la Tbilisi înainte de a se îndrepta spre parlamentul georgian, începând o a zecea noapte de proteste împotriva guvernului, acuzat că a abandonat aspiraţiile europene ale ţării, relatează AFP.

Recomandări
INTERVIU. Fostul ambasador al SUA, Adrian Zuckerman: ”Guvernul României trebuie să invoce articolul patru din NATO”
INTERVIU. Fostul ambasador al SUA, Adrian Zuckerman: ”Guvernul României trebuie să invoce articolul patru din NATO”

Fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, spune că ceea ce s-a întâmplat recent în țara noastră reprezintă ”cel mai mare atac hibrid cibernetic pornit de Rusia” împotriva oricărei țări.

DOCUMENT. Alegeri parlamentare 2024. Rezultatele finale anunțate oficial de Biroul Electoral Central
DOCUMENT. Alegeri parlamentare 2024. Rezultatele finale anunțate oficial de Biroul Electoral Central

Alegeri parlamentare 2024, rezultate finale. Biroul Electoral Central a prezentat, sâmbătă, rezultatul final al votării pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din data de 1 decembrie 2024.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă, că a avut ”o discuție aprofundată” cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul ultimelor decizii ale Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale din România..