Putin a explicat din nou care este motivul invadării Ucrainei și ce obiective are. Mesaj pentru „dușmanul strategic”

×
Codul embed a fost copiat

Pentru Vladimir Putin, impunerea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei este un act de război.

Președintele rus a făcut declarația în cadrul unei întâlniri cu însoţitoarele de zbor de la Aeroflot, cărora le-a spus și unul dintre motivele pentru care a decis invadarea Ucrainei: Kievul, ajutat de Statele Unite, ar încerca să se înarmeze nuclear.

Și sancțiunile occidentale sunt aproape ca o declarație de război, a mai spus liderul de la Kremlin. Efectele lor încep să se arate: tot mai multe companii occidentale își suspendă activitățile în Rusia. Cele mai recente sunt Visa și Mastercard.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Acum auzim că o zonă de interdicție aeriană ar trebui stabilită deasupra teritoriului Ucrainei. Așa ceva este posibil doar pornind de pe teritoriul unor țări vecine cu Ucraina. Însă orice mișcare în această direcție va fi considerată de noi ca o participare la conflictul armat."

Putin a explicat din nou care sunt motivațiile și obiectivele invaziei în Ucraina la o întâlnire cu însoțitoarele de zbor de la Aeroflot.

Citește și
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Vladimir Putin: „(Ucraina) o să construiască bomba atomică. Și va primi ajutor să facă asta de peste ocean. Vor arma aceste sisteme (nucleare) și, din acel moment, din acea secundă, soarta Rusiei va fi foarte diferită. Pentru că dușmanul nostru strategic nici nu va mai avea nevoie de rachete balistice intercontinentale, ne vor ține sub amenințare chiar aici.”

Surprinzător, președintele Putin a fost criticat de șeful partidului Comunist din Rusia, Ghennadi Ziuganov, pentru că a dat vina pe Lenin și Stalin pentru crearea Ucrainei.

Gennadi Ziuganov: "Este un moment de responsabilitate excepțională. Necesită o solidaritate maximă. Dar nu poate fi solidaritate când vocile de la Kremlin nu au pic de adevăr istoric. Cei care nu înțeleg esența modelului de modernizare al lui Lenin-Stalin nu vor fi în stare să reînvie țara."

Purtătorul de cuvânt al lui Putin a acuzat Occidentul de banditism economic după ce Uniunea Europeană, Marea Britanie și Statele Unite au impus sancțiuni împotriva instituțiilor financiare ruse și a oligarhilor apropiați de Kremlin. Sâmbătă, Putin a cerut Cabinetului său de Miniștri să facă o listă cu toate statele care au impus sancțiuni Rusiei și companiilor rusești și a transmis o amenințare voalată Occidentului.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Oricum, aceste sancțiuni care ne-au fost impuse seamănă cu o declarație de război. Dar, slavă Domnului, nu am ajuns încă acolo. Cred că acești "parteneri", între ghilimele, știu care ar putea fi ramificațiile și ce pericole ar fi pentru toată lumea.”

În acest timp, situația este tot mai dificilă pentru oamenii simpli din Rusia. Cei care vor să părăsească țara au la dispoziție doar căile terestre. La trenurile din Sankt Petersburg spre Finlanda, de exemplu, nu se mai găsesc bilete de câteva zile.

Pe de altă parte, numeroase firme occidentale se retrag din Rusia sau cel puțin își opresc activitatea. Aseară, companiile VISA și Mastercard au anunțat că opresc toate operațiunile din Rusia. Asta înseamnă că posesorii de carduri eliberate în Rusia nu le vor mai putea folosi în străinătate, iar cardurile eliberate în alte țări nu vor mai funcționa în Rusia. Zara a anunțat că închide peste 500 de magazine. Prada suspendă activitatea, la fel și Puma, dar și platforme digitale ca ebay și booking.com.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
O bancă și-a lăsat clienții fără bani. Cum au fost înșelați de șefii instituției
O bancă și-a lăsat clienții fără bani. Cum au fost înșelați de șefii instituției

Un grup de funcționari bancari și membri ai conducerii Băncii Populare din Italia au vândut clienților titluri de credit nelichide și cu un grad înalt de risc.

 

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului în care are loc procesul lui Donald Trump
Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului în care are loc procesul lui Donald Trump

Un bărbat a încercat să-şi dea foc vineri, dintr-un motiv momentan necunoscut, în faţa tribunalului din Manhattan unde are loc procesul lui Donald Trump, a anunţat poliţia.

Cutremur cu magnitudinea 5,4, raportat vineri. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5,4, raportat vineri. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ, cu magnitudinea de 5,4, a avut loc, vineri, la ora 14:00, ora locală a României.

 

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.