Promisiunea făcută de Putin în primul discurs electoral. Ce are de gând să facă din Rusia. "Altfel, țara nu va mai exista"

62411050
Profimedia

Vladimir Putin a promis că va face din Rusia o "putere suverană", în timpul unei alocuţiuni adresate, duminică, partidului de guvernământ, primul său discurs de campanie înainte de alegerile prezidenţiale din martie 2024.

"Rusia va fi o putere suverană şi autosuficientă, altfel nu va mai exista deloc", a declarat Putin în faţa înalţilor oficiali ai partidului Rusia Unită, care s-au reunit într-un congres pentru a-i susţine candidatura.

"Rusia nu poate, ca unele ţări, să renunţe la suveranitatea sa în schimbul câtorva cârnaţi şi să devină satelitul cuiva", a spus liderul de la Kremlin, într-o aparentă referire la Ucraina.

Acuzând Occidentul că urmăreşte "să obţină prăbuşirea economiei şi sferei sociale ruse", liderul de la Kremlin a cerut "forţelor patriotice" ale ţării să-şi unească eforturile în faţa "sarcinilor istorice" pe care le are Moscova, informează AFP, citată de Agerpres.

"Împreună cu tot poporul rus, să apărăm suveranitatea, libertatea, securitatea Rusiei, tot ceea ce ne este drag, istoria noastră, cultura noastră, valorile şi tradiţiile noastre", a declarat liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin, a cărui ţară este vizată de o serie de sancţiuni occidentale şi care şi-a trimis soldaţii să atace Ucraina în 2022, şi-a anunţat săptămâna trecută intenţia de a candida pentru a cincea oară la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc în martie 2024.

Realegerea sa este certă, orice opoziţie reală fiind eradicată metodic în Rusia în ultimii ani.

Promisiunea lui Medvedev pentru Vladimir Putin

Şeful Rusiei Unite, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, l-a asigurat, duminică, de faptul că partidul său "va face totul" pentru a sprijini candidatura lui Vladimir Putin.

El a salutat faptul că Rusia a fost "capabilă să reziste presiunii colosale" din partea Occidentului. "Răspunsul la acţiunile adversarilor noştri au fost rezistenţa şi unitatea societăţii ruse", a spus el.

Potrivit fostului preşedinte, o victorie a lui Vladimir Putin în martie 2024 îi va permite "în sfârşit să se impună asupra forţelor care ameninţă securitatea şi suveranitatea" ţării.

Articol recomandat de sport.ro
Întrebarea care a emoționat-o până la lacrimi pe Bernardette Szocs: ”Am emoții, îmi pare rău”
Întrebarea care a emoționat-o până la lacrimi pe Bernardette Szocs: ”Am emoții, îmi pare rău”
Citește și...
Iranul amenință Israelul cu represalii. Teheranul vorbește despre un „răspuns sever” după atacurile din Liban

Armata iraniană a ameninţat cu un "răspuns sever" la atacurile israeliene din sudul Libanului care au făcut marţi patru morţi, în ciuda anunţului unui acord între Statele Unite şi Republica Islamică pentru a pune capăt războiului.

Prețul petrolului a coborât la minimul ultimelor trei luni. De ce ieftinirea nu se va cunoaște prea curând pe piață

Preţurile petrolului au scăzut marţi cu aproximativ 4%, atingând noi minime ale ultimelor trei luni, după ce investitorii au devenit mai optimişti că SUA şi Iranul ar putea ajunge la un acord care să permită reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz.

Trump s-a împăcat cu Meloni. Ce au făcut președintele american și premierul italian la cina de la Summitul G7

Premierul italian Giorgia Meloni şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, au avut o întâlnire de "clarificare" în marja cinei de luni seara a liderilor participanţi la summitul G7 de la Evian, potrivit unor surse citate marţi de ANSA.

Recomandări
Top 10 inedit. Cei mai bogați oameni din Ungaria au devenit miliardari și prin afacerile din România

Opt dintre cei mai bogați zece oameni din Ungaria sunt miliardari și datorită afacerilor de anvergură pe care le derulează în România, unul este legat de cel mai mare exit al unei afaceri românești și doar unul singur nu are interese și în țara noastră. 

Surse: Negocieri la ceas de seară. Veștea, alături de pesediștii Grindeanu și Neacșu, dar și de peneliștii Gorghiu și Thuma

Negocierile pentru formarea viitorului Guvern au continuat marți seară la Vila Lac, potrivit unor surse politice. 

PRO TV își menține poziția de top în media din România și în 2026, conform studiului Reuters Institute Digital News Report

PRO TV și-a menținut poziția de lider în topul media din România și în 2026, atât în ceea ce privește dimensiunea publicului de care este urmărit, cât și încrederea pe care o are publicul în brandul PRO TV, respectiv în știrile sale.