Peste 420 de milioane de credincioşi hinduşi au participat la cea mai mare adunare religioasă din lume. GALERIE FOTO

Kumbh Mela
Getty

Peste 420 de milioane de credincioşi hinduşi s-au îmbăiat la confluenţa unor fluvii sacre din nordul Indiei începând de la jumătatea lunii ianuarie în cadrul festivalului Kumbh Mela.

Este cea mai mare adunare religioasă din toate timpurile, a anunţat vineri Guvernul de la New Delhi, citat de AFP.

Totuşi, nu este posibilă verificarea într-un mod independent a acestui număr, care depăşeşte suma populaţiilor reunite din Statele Unite şi Canada. El a fost calculat cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) şi al camerelor de supraveghere instalate la faţa locului.

"Peste 420 de milioane de credincioşi s-au îmbăiat în sfântul Triveni Sangam", a anunţat biroul de presă al Guvernului indian, referindu-se la confluenţa fluviilor sacre Gange, Yamuna şi mitologicul Saraswati (despre care se crede că ar curge pe sub pământ).

Citește și
Manmohan Singh
Fostul premier indian, Manmohan Singh, a murit la vârsta de 92 de ani

Ce este Kumbh Mela, cea mai mare adunare religioasă din lume

La fiecare 12 ani, festivalul Kumbh Mela reuneşte la Prayagraj, în nordul Indiei, zeci de milioane de credincioşi veniţi din întreaga ţară şi din străinătate pentru a efectua, conform obiceiurilor hinduse, băi ritualice în acele ape considerate sacre, cu scopul de a se spăla de păcate şi de a întrerupe ciclul reîncarnării.

Startul ediţiei din acest an a fost dat pe 13 ianuarie, iar festivalul se va încheia pe 26 februarie. Autorităţile indiene aşteptau iniţial aproximativ 400 de milioane de credincioşi, un număr care a fost în mod sigur deja depăşit, cu aproximativ 20 de zile înainte de încheierea evenimentului.

Religia şi politica sunt strâns legate în India, iar unii denunţă faptul că succesul acestei adunări este pentru prim-ministrul naţionalist hindus Narendra Modi, care s-a scăldat şi el miercuri în acele ape, un mijloc de a-şi îmbunătăţi imaginea publică.

Yogi Adityanath, un călugăr care promovează hinduismul radical, prezentat ca un potenţial succesor al lui Narendra Modi, este şeful guvernului din statul Uttar Pradesh, unde se desfăşoară festivalul.

Inteligența artificială și tehnologia, folosite pentru gestionarea mulțimii

Organizatorii au explicat că au recurs la ajutorul AI şi al unei reţele întregi de camere video şi drone pentru a număra participanţii şi pentru a asigura securitatea milioanelor de pelerini care s-au perindat în acele locuri în fiecare zi.

Mijloace tehnice importante desfăşurate la faţa locului nu au împiedicat totuşi producerea unei busculade impresionante pe 29 ianuarie, care a făcut 30 de morţi şi 90 de răniţi.

Acele decese au dat o lovitură afirmaţiilor lui Yogi Adityanath şi ale guvernului său conform cărora evenimentul a fost gestionat excelent.

În orele care au urmat busculadei, autorităţile locale au rămas tăcute, limitându-se apoi să vorbească doar despre răniţi, în timp ce înregistrările video lăsau să se întrevadă un scenariu care s-a dovedit a fi mult mai sumbru.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Bosniacii se înclină în fața românilor: "Gest extraordinar! O scenă demnă de lăudă pe Arena Națională"
VIDEO Bosniacii se înclină în fața românilor: "Gest extraordinar! O scenă demnă de lăudă pe Arena Națională"
Citește și...
Linte - beneficii și proprietăți. Cum să o prepari și ce valori nutriționale are. Rețete simple cu linte
Linte - beneficii și proprietăți. Cum să o prepari și ce valori nutriționale are. Rețete simple cu linte

Lintea este cea mai veche leguminoasă din lume, așa că nu este o surpriză că a devenit un aliment de bază pe tot globul – de la India la Orientul Mijlociu, Europa și Americi.

Fostul premier indian, Manmohan Singh, a murit la vârsta de 92 de ani
Fostul premier indian, Manmohan Singh, a murit la vârsta de 92 de ani

Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh, ale cărui reforme economice au făcut din India o putere mondială, a murit joi la vârsta de 92 de ani, a anunţat actualul lider indian Narendra Modi, conform AFP.

Țara care va construi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume. Proiectul ar costa peste 30 de miliarde de dolari
Țara care va construi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume. Proiectul ar costa peste 30 de miliarde de dolari

China a aprobat construcţia a ceea ce va fi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume, demarând un proiect ambiţios la marginea de est a platoului tibetan ce ar putea afecta milioane de persoane în aval, în India şi Bangladesh, informează Reuters.

Recomandări
Interceptări. Cum au fost plătiți influencerii pro-Georgescu. „Am venit din pușcărie. Contra cost, fac ce vrei”
Interceptări. Cum au fost plătiți influencerii pro-Georgescu. „Am venit din pușcărie. Contra cost, fac ce vrei”

Procurorii au găsit în telefonul lui Bogdan Peşchir convorbiri purtate de acesta cu diverşi influenceri, în care se pun la cale strategii şi modalităţi de plată pentru atragerea oamenilor să îl voteze pe Călin Georgescu.

Când ar putea fi eliminate vizele pentru SUA. Surse: Intrarea României în Visa Waver va fi amânată
Când ar putea fi eliminate vizele pentru SUA. Surse: Intrarea României în Visa Waver va fi amânată

Călătoriile în SUA fără viză ar putea fi doar amânate, nu suspendate, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

România - Bosnia 0-1. Pornim cu stângul campania de calificare la Campionatul Mondial 2026
România - Bosnia 0-1. Pornim cu stângul campania de calificare la Campionatul Mondial 2026

România a început cu stângul campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026. „Tricolorii” au pierdut acasă, pe Arena Națională, în fața Bosniei și Herțegovina. Gigovic a marcat singurul gol al partidei, în minutul 14.