NATO invită oficial Finlanda şi Suedia să devină membre ale Alianței

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu COVID-19
Getty

NATO a invitat oficial Suedia şi Finlanda să se alăture Alianţei Nord-Atlantice conduse de SUA, potrivit unei declaraţii a şefilor de stat şi de guvern NATO.  

”Astăzi ( miercuri - n.red.), am decis să invităm Finlanda şi Suedia să devină membre NATO şi am convenit să semnăm Protocoalele de Aderare”, se arată în declaraţie, conform CNN.

”Aderarea Finlandei şi Suediei le va face mai sigure, NATO va fi mai puternică şi zona euro-atlantică mai sigură. Securitatea Finlandei şi a Suediei este de o importanţă directă pentru Alianţă, inclusiv în timpul procesului de aderare”, se mai precizează în declaraţie, notează News.ro.

Astăzi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că, în urma invitaţiei, ”avem nevoie de un proces de ratificare în 30 de Parlamente; procesul durează întotdeauna, dar mă aştept, de asemenea, să meargă destul de repede, deoarece aliaţii sunt pregătiţi să încerce să grăbească acest proces de ratificare, astfel încât să aibă loc cât mai repede posibil”.

 

Citește și
steag nato
Pentru prima dată importanța Mării Negre va fi recunoscută într-un document oficial NATO

 

Citește și...
Turcia cere Finlandei şi Suediei extrădarea a 33 de membri PKK şi ai mişcării Gülen
Turcia cere Finlandei şi Suediei extrădarea a 33 de membri PKK şi ai mişcării Gülen

Turcia cere Finlandei şi Suediei extrădarea a 33 de persoane care fac parte din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi din mişcarea ”Fetö” a lui Fethullah Gülen, pe care le consideră ”teroriste”.

 

Pentru prima dată importanța Mării Negre va fi recunoscută într-un document oficial NATO
Pentru prima dată importanța Mării Negre va fi recunoscută într-un document oficial NATO

Ţările membre NATO reunite la summitul de la Madrid vor invita, miercuri, oficial Finlanda și Suedia să se alăture Alianței. Este un pas esențial pentru întărirea securității, în fața amenințării Rusiei.  

Procesul aderării Finlandei şi Suediei la NATO riscă să fie îngheţat
Procesul aderării Finlandei şi Suediei la NATO riscă să fie îngheţat

Şefa guvernului finlandez a lansat un avertisment privind viitorul Finlandei şi al Suediei în NATO.

Recomandări
Bulgaria a trimis în secret Ucrainei, prin România și Polonia, muniție ruginită. Reacția Kievului și a Bucureștiului | VIDEO
Bulgaria a trimis în secret Ucrainei, prin România și Polonia, muniție ruginită. Reacția Kievului și a Bucureștiului | VIDEO

În loc să ofere ajutor militar într-un mod oficial și transparent, Bulgaria a trimis în secret arme Ucrainei, prin România și Polonia.

Secetă istorică în Europa. Iulie, decretată cea mai secetoasă din ultimii 137 de ani. Unele orașe și sate ar putea să dispară
Secetă istorică în Europa. Iulie, decretată cea mai secetoasă din ultimii 137 de ani. Unele orașe și sate ar putea să dispară

Valurile succesive de căldură și penuria istorică de apă pun toată agricultura europeană în genunchi, calitatea vieții - sub semnul întrebării, ecosistemele, biodediversitatea și turismul - în primejdie.

Situație critică la centrala nucleară de la Zaporojie. Cât de real este riscul unei catastrofe nucleare
Situație critică la centrala nucleară de la Zaporojie. Cât de real este riscul unei catastrofe nucleare

Un reactor al centralei nucleare ucrainene Zaporojie a fost avariat de bombardamentele rusești din weekend, iar ONU a cerut ca inspectorilor internaționali să li se permită accesul la centrală.