Mărturia unui marinar român, martor la dezastrul din Turcia: „Încercau să stingă incendiul cu mâinile goale”

×
Codul embed a fost copiat

Pârjolul din Turcia, o destinație turistică preferată de români, este departe de a fi stins. De o săptămână, incendiile uriașe de vegetație au avansat și au distrus case și ferme.

Peste zece mii de persoane au fost evacuate din calea flăcărilor şi sunt cel puţin opt decese. Oficialii vorbesc despre cele mai grave incendii din ultimele decenii, iar
românii care se întorc de-acolo sunt impresionaţi de cele văzute.

La Marmaris, flăcările au distrus nu doar păduri, ci şi case, magazine şi instituţii publice. Oamenii au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele.

Un marinar român care abia s-a întors de acolo şi care navighează de mulţi ani în zonă e marcat de cele văzute:

Marian Tița: „Momentul care m-a atins cel mai mult a fost în prima seară, când am ajuns într-un golf lângă Marmaris şi am văzut focul pe crestele muntelui şi stăteam. Am stat toată noaptea împreună cu localnicii să putem interveni în cazul în care focul o lua spre noi. După ce am plecat de acolo, am aflat că focul a ajuns până la 100 de metri de locul în care eram”.

Citește și
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Marian spune că pompierii şi poliţia nu fac faţă situaţiei, iar localnicii încearcă să-şi salveze satele singuri.

Marian Tița: „Am văzut oameni bătrâni, oameni de 70-80 de ani, care încercau să stingă incendiul cu mâinile goale, cu o greblă sau o sapă”.

Armata nu a fost mobilizată în lupta cu incendiile, iar focul reizbucneşte cu putere, înteţit de vântul cald. Pinii explodează, pur şi simplu, din cauza temperaturilor ridicate.

Alex Crawford, reporter Sky News: „Uită-te la focul ăsta, o scânteie abia a aterizat lângă noi și asta ne arată cât de repede se întinde focul. Abia am venit pe drumul ăsta, uitați-vă la el, acum e copleșit de flăcări”.

Incendiile de vegetație fac prăpăd şi în apropiere de Bodrum, în sud-vestul Turciei. În imagini filmate de jurnaliștii de la Sky News vedem cum de o parte şi de alta a drumului care duce spre staţiune s-a declanşat infernul. Pompierii se străduiesc să țină flăcările departe de zonele locuite, dar și ei au fost nevoiți să se retragă din calea focului.

Alex Crawford, reporter Sky News: „A fost panică generală în sat, cu zeci de oameni care încercau să fugă, inclusiv pompierii. Autospecialele pompierilor s-au retras din calea flăcărilor”.

În ultimele zile au fost semnalate mai bine de o sută de incendii separate în satele şi în staţiunile de pe coasta Mării Egee, o regiune turistică populară a Turciei. În cel puţin trei provincii, printre care Antalya, aceste focare încă nu sunt sub control. Dacă pentru turiști este o nedorită aventură primejdioasă, localnicii trec printr-o adevărată tragedie.

Dursun Kaya, 58 de ani, administratorul unui sat: „Acum așteptăm să ardă satul. Avem mâinile legate. Jandarmii ne-au obligat să evacuăm satul. Femeile, toată lumea a plecat. Satul arde”.

Esra Sanli, locuitor din Bozalan: „Arde tot. Cu siguranță arde tot. Nu e niciun avion, niciun elicopter, nu avem drumuri libere. Cum or să stingă flăcările? Cum?”

De la o zi la alta, flăcările au ajuns tot mai aproape de un mic sat aflat pe coasta mediteraneană a Turciei. În lupta cu pârjolul, locuitorii și-au pierdut speranța, dar sunt mulțumiți că au reușit să scape cu viață.

Muzeyyan Kaca, localnic: „Totul o să ardă. Pământul, animalele, casa noastră. Ce ne mai rămâne, până la urmă?”

Selcuk Sanli, 49 de ani, locuitor din Bozalan: „Am avut două vaci, le-am lăsat pe deal, libere, în cazul în care pot să se salveze. M-am gândit că, dacă erau în grajd, ar fi putut păți ceva. Mi-am luat câteva lucruri pe care le-am aruncat în mașină și am plecat cu ele”.

Oamenii din aceste sate încearcă să salveze cât mai multe bunuri şi unii dau o mână de ajutor pompierilor.

Nurten Almaz, locuitor din Mazikoy: „Am fugit de acasă. Din păcate, animalele ne-au rămas în curte. Totul s-a dus. Munca familiei mele de un secol s-a dus. Mă doare sufletul, de parcă aş fi pierdut un copil”.

Din această localitate au fost evacuaţi toţi copiii. Au mai rămas doar câțiva oameni care nu vor să plece și să-și lase bunurile pradă flăcărilor.

Arwa Damon, locuitor din Manavgat: „Oamenii sunt supărați și pe bună dreptate. Sunt atât de supărați, încât întrebările noastre legate de cum se simt și ce gândesc li se par de-a dreptul ridicole și îi înțeleg”.

Potrivit meteorologilor, un val de căldură provenit din nordul Africii a provocat aceste devastatoare incendii de vegetaţie.

Articol recomandat de sport.ro
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Citește și...
Incendiile de vegetație fac ravagii în Turcia. Flăcările amenință hotelurile, iar turiștii sunt evacuați de pe plaje
Incendiile de vegetație fac ravagii în Turcia. Flăcările amenință hotelurile, iar turiștii sunt evacuați de pe plaje

Incendiile de vegetaţie din sudul Turciei au făcut deja opt victime, iar turiștii sunt evacuați de pe plaje în Bodrum, Marmaris şi Antalya, unde flăcările amenință inclusiv hotelurile.

Recomandări
FMI: Riscul de recesiune a economiei mondiale este minim, în ciuda incertitudinilor geopolitice
FMI: Riscul de recesiune a economiei mondiale este minim, în ciuda incertitudinilor geopolitice

Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică, relatează CNBC.

Pompierii continuă căutările sub dărâmături în urma exploziei din Craiova. Momentul deflagrației violente a fost filmat
Pompierii continuă căutările sub dărâmături în urma exploziei din Craiova. Momentul deflagrației violente a fost filmat

O explozie puternică a transformat miercuri noapte într-o ruină o clădire pentru nefamiliști din Craiova. O femeie a murit, iar alte trei persoane au ajuns la spital, după ce o parte din primul etaj s-a prăbușit.

WSJ: Liderii de război ai Israelului nu au încredere unii în alţii. Există păreri radicale și o rivalitate veche
WSJ: Liderii de război ai Israelului nu au încredere unii în alţii. Există păreri radicale și o rivalitate veche

După şase luni de conflict împotriva Hamas, publicul israelian este profund divizat în ceea ce priveşte modul în care se poate câştiga războiul din Fâşia Gaza.