Înfrângere pentru Rusia. Vladimir Putin a primit o lovitură majoră prin ofensiva spectaculoasă din Siria
Incapacitatea liderului rus de a-şi apăra aliatul sirian a demonstrat o slăbiciune militară majoră, în timp ce armata sa este încă împotmolită pe frontul ucrainean.
Pentru mai mulţi experţi francezi intervievaţi de BFMTV, căderea lui Bashar al-Assad este o lovitură diplomatică şi militară majoră pentru Moscova. Ea marchează un punct de cotitură în istorie şi sfârşitul unei dictaturi sângeroase şi neîntrerupte timp de jumătate de secol.
La 24 de ani de la venirea sa la putere, Bashar al-Assad şi familia sa au fost obligaţi să plece în exil în faţa ofensivei spectaculoase a rebelilor islamişti radicali din Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură siriană a al-Qaida. Alep, Hama, Homs au căzut pe rând în decurs de câteva zile. De la sfârşitul lunii noiembrie, HTS a cucerit rapid mai multe oraşe din ţară înainte de a intra, duminică, în capitala Damasc.
Această răsturnare a regimului marchează o înfrângere pentru Vladimir Putin, Kremlinul arătându-se incapabil să îşi apere aliatul sirian, în ciuda zecilor de lovituri raportate asupra mai multor puncte din Siria cucerite de rebeli în ultimele zile.
Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să confirme că dictatorul sirian este prezent pe teritoriul Rusiei, dar a recunoscut că Vladimir Putin i-a acordat drept de azil. „Întreaga lume a fost surprinsă de ceea ce s-a întâmplat (...) Noi nu facem excepţie”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
SIRIA, OCAZIA DE REVENIRE A RUSIEI PE SCENA INTERNAŢIONALĂ
Între 2011 şi 2015, teatrul sirian a fost o ocazie pentru Moscova de a se face remarcată pe scena internaţională şi de a-şi recâştiga statura de putere militară.
„Sprijinul lui Vladimir Putin pentru regimul sirian în lupta sa împotriva Daesh în 2015 a marcat revenirea Rusiei pe scena internaţională, un fel de dorinţă rusă de putere pe care începea să o exprime la acea vreme”, explică Jean-Didier Revoin, corespondent BFMTV la Moscova.
Dar acest sprijin s-a ofilit treptat, devenind aproape inexistent pe măsură ce rebelii islamişti avansau rapid în Siria. Această renunţare reflectă o imagine de slăbiciune a regimului rus şi a puterii sale militare. „Avem de-a face cu ceva destul de ridicol aici”, a declarat pentru BFMTV Frédéric Encel, politolog specializat în Orientul Mijlociu. „Această mare putere este vădit incapabilă să conducă o simplă expediţie pe un front secundar împotriva unor oameni care astăzi nu sunt nici măcar marea armată a lui Bonaparte din 1810. Ruşii s-au predat în câmp deschis”, a comentat el. Pentru expert, această slăbire a Rusiei nu este atât de recentă şi coincide exact cu începutul conflictului ucrainean. „Asta s-a întâmplat acum doi ani şi jumătate, cu tancurile ruseşti eşuând în faţa Kievului. De atunci, nu am încetat să vedem semne de slăbiciune în această armată, care până acum trei ani era considerată a doua sau a treia ca mărime din lume”, adaugă Encel.
O SLĂBICIUNE CARE NU DĂ BINE ÎN OCHII ALIAŢILOR DIN AFRICA
Kievul, prin intermediul şefului diplomaţiei, Andrii Sîbiga, a profitat de asemenea de această situaţie pentru a critica Rusia, subliniind că „evenimentele din Siria demonstrează slăbiciunea regimului lui Putin, care este incapabil să lupte pe două fronturi şi îşi abandonează aliaţii cei mai apropiaţi în favoarea agresiunii sale împotriva Ucrainei”.
Pe plan internaţional, incapacitatea lui Vladimir Putin şi a Rusiei de a apăra regimul lui Bashar al-Assad nu transmite un mesaj pozitiv. Mai rău, Moscova pare să piardă treptat din greutate la masa negocierilor internaţionale. „Întrebarea care se pune acum pentru Vladimir Putin este următoarea: având în vedere incapacitatea Moscovei de a sprijini şi de a veni în ajutorul aliatului său sirian, ce se va întâmpla cu celelalte parteneriate importante pe care Rusia încearcă să le încheie, în special în Africa şi în alte regiuni ale lumii? Credibilitatea sprijinului Rusiei este acum pusă sub semnul întrebării”, spune Jean-Didier Revoin, corespondentul BFMTV la Moscova.
De mai mulţi ani, Rusia încearcă să stabilească o prezenţă durabilă pe continentul african, în special prin intermediul forţei Wagner, care s-a implicat treptat în viaţa politică locală, inclusiv în Mali, Niger şi Burkina Faso. Cu toate acestea, imaginea prezentată de Vladimir Putin în ultimele zile i-ar putea determina pe unii lideri africani să îşi regândească colaborarea cu Rusia, care este în mod clar reticentă în a-şi apăra aliaţii şi pare să creeze alianţe doar din oportunism.
„Duplicitatea lui Putin a fost încă o dată demonstrată atunci când a capitulat în faţa aliaţilor săi armeni în 2020, când aceştia au fost atacaţi de Azerbaidjan. Vladimir Putin nu l-a susţinut niciodată cu adevărat pe Bashar al-Assad după 2016 şi, în sfârşit, Putin este apropiat de Iran pentru că Iranul este capabil să îi furnizeze ceea ce nici măcar nu are, şi anume drone sinucigaşe pe care să le folosească pe frontul ucrainean”, adaugă Frédéric Encel.
DOUĂ ATUURI MAJORE ALE RUSIEI ÎN SIRIA
Acest declin al influenţei ruse în regiune ar putea fi ilustrat şi prin pierderea celor două baze pe care le deţine în ţară, baza navală de la Tartous, care datează din Uniunea Sovietică, şi baza aeriană de la Latakia, creată după intervenţia sa din 2015.
„Este o palmă pentru Putin, care avea două baze în Marea Mediterană, o bază navală şi o bază aeriană, care îi permiteau să se proiecteze în Africa de pe coasta siriană”, afirmă Antoine Basbous, politolog şi director al Observatoire des pays arabes. După cum subliniază RFI, aceste două baze sunt atuuri militare majore pentru Kremlin, fiind „puncte de aprovizionare esenţiale pentru operaţiunile militare ruse în Libia, Sahel şi Republica Centrafricană”.
„Bazele militare ruse de pe teritoriul sirian sunt în stare de alertă maximă. Pentru moment, nu există nicio ameninţare gravă la adresa securităţii lor”, a încercat totuşi să liniştească spiritele Ministerul rus de Externe. „Rusia este în contact cu toate grupurile de opoziţie siriene”, a asigurat diplomaţia de la Moscova.
Alte zece baze ruseşti, mult mai mici, au fost înfiinţate în întreaga ţară, inclusiv în Palmyra şi Deir ez-Zor. Puţine informaţii sunt însă disponibile cu privire la situaţia lor actuală.
