Donald Trump afirmă că vrea să se întâlnească imediat cu Putin pentru a asigura sfârşitul războiului din Ucraina

62514372

Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi, în intervenţia sa video la Forumul de la Davos, că doreşte să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin cât mai curând posibil.

Trump dorește să asigure sfârşitul războiului cu Ucraina şi şi-a exprimat dorinţa de a lucra la reducerea armelor nucleare, relatează Reuters.

În perioada premergătoare victoriei sale în alegerile din 5 noiembrie, Trump a declarat de mai multe ori că va încheia un acord între Ucraina şi Rusia în prima sa zi în funcţie, dacă nu chiar mai devreme. Consilierii săi recunosc acum că va fi nevoie de luni de zile pentru a încheia războiul.

„Mi-aş dori cu adevărat să mă pot întâlni cu preşedintele Putin în curând pentru a pune capăt acestui război”, a declarat Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos, adresându-se prin intermediul unei legături video. „Şi asta nu din punctul de vedere al economiei sau din orice altă cauză. Este vorba de milioanele de vieţi care sunt irosite ... Este un măcel. Şi chiar trebuie să oprim acest război”, a declarat noul preşedinte american.

Vorbind la Casa Albă mai târziu în cursul zilei, Trump a declarat reporterilor că este gata să se întâlnească cu Putin cât mai curând posibil pentru a pune capăt la ceea ce el a numit un „război ridicol”.

Citește și
Fostul prinţ Andrew, Peter Mandelson şi Epstein, într-o fotografie difuzată public în premieră. Noi detalii șocante din dosar
Fostul prinţ Andrew, Peter Mandelson şi Epstein, într-o fotografie difuzată public în premieră. Noi detalii șocante din dosar

„Din ceea ce am auzit, Putin ar dori să mă vadă şi vom porni cât mai curând posibil. M-aş întâlni imediat”, a spus Trump. „În fiecare zi în care nu ne întâlnim, soldaţi sunt ucişi pe câmpul de luptă”, a subliniat el.

Trump a adăugat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus că este dispus să încheie un acord pentru a pune capăt războiului.

Trump le-a spus participanţilor de la Davos că eforturile SUA de a asigura un acord de pace sunt acum în curs de desfăşurare şi există speranţă, dar nu a oferit detalii.

La începutul acestei săptămâni, Trump a ameninţat că va impune „niveluri ridicate” de sancţiuni Rusiei şi tarife la importurile din această ţară şi din „ţările participante” (la război), dacă Moscova nu ajunge la o înţelegere cu Ucraina.

Trump a mai spus joi că doreşte să lucreze pentru reducerea armelor nucleare, adăugând că el crede că Rusia şi China ar putea sprijini reducerea propriilor capacităţi de armament. „Ne-ar plăcea să vedem denuclearizarea şi vă voi spune că preşedintelui Putin i-a plăcut foarte mult ideea de a reduce mult armele nucleare. Şi cred că am fi convins restul lumii să ne urmeze şi China ne-ar fi urmat şi ea”, a spus Trump.

Putin a ameninţat că va folosi arme nucleare în războiul său împotriva Ucrainei. Putin şi-a modernizat forţele nucleare şi a respins discuţiile cu Washingtonul pentru înlocuirea New START, ultimul pact de limitare a armelor nucleare dintre SUA şi Rusia, atunci când acesta expiră la 5 februarie 2026.

În noiembrie, oficialii americani au declarat că Putin rămâne în limitele stabilite de tratat, în ciuda suspendării sale în 2023 a pactului ce obligă Rusia şi Statele Unite să desfăşoare 1.550 de focoase nucleare strategice pe 700 de rachete balistice intercontinentale (ICBM), submarine şi bombardiere.

Articol recomandat de sport.ro
Rita Ora șochează din nou! Cum a pozat cântăreața care a promovat Genoa lui Șucu și a jucat fotbal | FOTO
Rita Ora șochează din nou! Cum a pozat cântăreața care a promovat Genoa lui Șucu și a jucat fotbal | FOTO
Citește și...
Fostul prinţ Andrew, Peter Mandelson şi Epstein, într-o fotografie difuzată public în premieră. Noi detalii șocante din dosar
Fostul prinţ Andrew, Peter Mandelson şi Epstein, într-o fotografie difuzată public în premieră. Noi detalii șocante din dosar

O fotografie în care apar infractorul sexual american Jeffrey Epstein, fostul prinţ Andrew şi politicianul laburist Peter Mandelson a fost difuzată vineri, în premieră, de televiziunea britanică ITV News şi de alte instituţii media, între care AFP.

Cel mai hotărât antreprenor din lume. Un apicultor și-a schimbat sexul pentru a beneficia de fonduri europene
Cel mai hotărât antreprenor din lume. Un apicultor și-a schimbat sexul pentru a beneficia de fonduri europene

Un apicultor din Spania și-a schimbat sexul în acte ca să beneficieze de unele înlesniri și declară, candid, că nu înțelege de ce nu-i urmează și alții exemplul.

SUA oferă o recompensă de 10 milioane de dolari oricui oferă informații despre acești oameni
SUA oferă o recompensă de 10 milioane de dolari oricui oferă informații despre acești oameni

SUA au anunţat vineri că oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informaţii despre soarta liderilor iranieni, inclusiv noul ghid suprem, dar vizându-i în special pe Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran.

Recomandări
Guvernul a trimis bugetul pe 2026 la Parlament. Experții avertizează că lupta cu deficitul este departe de a fi câștigată
Guvernul a trimis bugetul pe 2026 la Parlament. Experții avertizează că lupta cu deficitul este departe de a fi câștigată

Adoptat joi seară, târziu, de Guvern, bugetul pentru anul acesta a ajuns la Parlament, unde săptămâna viitoare aleșii îl pot modifica.

Panică în mai multe județe după boomul sonic al avioanelor de vânătoare. Zboruri supersonice de antrenament până pe 16 martie
Panică în mai multe județe după boomul sonic al avioanelor de vânătoare. Zboruri supersonice de antrenament până pe 16 martie

Cu două războaie în desfăşurare câteva zboruri de antrenament ale piloţilor de vânătoare au stârnit panică în mai multe judeţe din sudul şi centrul României. 

Carburanții se scumpesc puternic: motorina a depășit 9 lei, Rusia câștigă din criza din Orientul Mijlociu
Carburanții se scumpesc puternic: motorina a depășit 9 lei, Rusia câștigă din criza din Orientul Mijlociu

Războiul din Iran continuă să crească prețurile la pompă. Motorina s-a vândut vineri în multe locuri cu 9 lei.