Directorul Pfizer: „Covid-19 va deveni ca gripa. Viața ar putea reveni la normal în toamnă”

Albert Bourla
Getty

Directorul Pfizer, Albert Bourla, susține că noul coronavirus va deveni ca gripa, cu ajutorul vaccinurilor ani-Covid și crede că viaţa în Europa va reveni la normal din această toamnă.

„Știind că putem fi foarte repede înaintea oricărei variante și că avem de-a face cu o eficacitate a vaccinului de 95%, cred că acest virus va deveni ca gripa. Vom avea vaccinările și ne vom trăi viața în mod normal. Desigur, aceasta este doar estimarea mea. Lucrurile ar putea varia. Dar pe baza a tot ceea ce am văzut, acesta este scenariul cel mai probabil”, a declarat directorul companiei într-un interviu pentru Corriere della Serra.

Întrebat dacă viața va reveni la normal în această toamnă, Bourla a spus: „Așa cred. Cred că am văzut asta din exemplul dat de Israel. Desigur, Israelul este o țară mică, există caracteristici specifice, deoarece este destul de izolată în jurul granițelor sale. Există mișcări limitate de oameni în interior și în exterior, iar populația trăiește într-o stare de război aproape constantă, așa că știu cum să răspundă foarte repede într-o criză. Dar vestea bună este că am putea demonstra lumii că există speranță. Acesta a fost întregul scop al realizării studiului de date din Israel. Știam că marea euforie după primele vaccinări va cădea pe măsură ce realitatea va lovi și, lună de lună, oamenii văd că viața nu se schimbă prea mult. Dar în Israel am văzut efectele reale - odată ce a fost vaccinată o parte semnificativă din populație, este posibilă întoarcerea la viața de înainte.”

A treia doză de vaccin Pfizer va "probabil" necesară


Persoanele care au primit vaccinul Pfizer vor avea probabil "nevoie" de a treia doză în termen de un an, apoi fără îndoială o injecţie în fiecare an, a mai spus CEO Pfizer, Albert Bourla.

"O ipoteză plauzibilă este că probabil va fi necesară a treia doză, între şase şi doisprezece luni, iar începând de acolo va exista o vaccinare din nou în fiecare an, dar toate acestea trebuie confirmate", a indicat Albert Bourla în declaraţii făcute publice joi de canalul de CNBC.

Citește și
vaccin Pfizer
Persoanele vaccinate cu Pfizer vor trebui să facă, probabil, și o a treia doză. Anunțul companiei
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

"Şi, pe de altă parte, noile tulpini vor juca un rol cheie", a adăugat el.

"Este extrem de important să reducem la maxim numărul persoanelor vulnerabile la virus", a adăugat Albert Bourla.

Alianţa Pfizer/BioNTech anunţase deja în februarie că studiază într-un studiu clinic efectele unei a treia doze de vaccin împotriva noilor tulpini.

Administrat în două doze, acest vaccin foloseşte la fel produsul companiei Moderna tehnologia inovatoare a ARN-ului mesager, care nu a mai fost folosită până în prezent în viaţa reală.

În acest stadiu, aceste două vaccinuri sunt cele mai performante, cu o eficacitate de 95% pentru cel de la Pfizer/BioNTech şi 94,1% pentru Moderna împotriva COVID-19, potrivit studiilor clinice.

Pfizer-BioNTech suplimentează cu 50 milioane de doze livrările de vaccinuri către UE în trimestrul al doilea

 


Companiile BioNTech şi Pfizer vor creşte cu 50 milioane de doze cantitatea de vaccin anti-COVID-19 ce va fi livrată Uniunii Europene în trimestrul al doilea şi care va ajunge la 250 milioane de doze în această perioadă, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Livrarea acestor doze suplimentare, prevăzută iniţial în trimestrul al patrulea, va începe încă din aprilie.

Anunţul intervine în contextul în care compania americană Johnson & Johnson, care urma să furnizeze UE 55 milioane de doze în trimestrul al doilea, a comunicat marţi că va „întârzia livrarea” vaccinului său monodoză în Europa.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
O parte dintre centrele de vaccinare AstraZeneca vor fi transformate în centre Pfizer. Anunțul lui Cîțu
O parte dintre centrele de vaccinare AstraZeneca vor fi transformate în centre Pfizer. Anunțul lui Cîțu

Premierul Florin Cîţu a anunţat că în perioada următoare va creşte capacitatea de vaccinare anti-COVID-19 prin transformarea unor centre AstraZeneca în Pfizer şi prin amenajarea unor centre la operatorii economici.

Persoanele vaccinate cu Pfizer vor trebui să facă, probabil, și o a treia doză. Anunțul companiei
Persoanele vaccinate cu Pfizer vor trebui să facă, probabil, și o a treia doză. Anunțul companiei

Persoanele vaccinate împotriva Covid-19 cu Pfizer vor avea cel mai probabil nevoie de o a treia doză de vaccin în decurs de un an, iar ulterior imunizarea va fi făcută anual, a anunțat Albert Bourla, CEO Pfizer.

Statele Unite vor efectua un studiu privind riscul de reacţii alergice la vaccinurile Moderna şi Pfizer
Statele Unite vor efectua un studiu privind riscul de reacţii alergice la vaccinurile Moderna şi Pfizer

Institutul Naţional de Sănătate din SUA a anunţat miercuri că a început un studiu pentru a determina riscul de reacţii alergice la vaccinurile anti-COVID19 produse de Moderna şi Pfizer, relatează Reuters.

Recomandări
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara

Un avion care decolase din Polonia, cu peste o sută de pasageri la bord, a aterizat de urgență joi noapte pe aeroportul din Timișoara, după ce a fost primită o amenințare cu bombă.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.