Cum vor rușii să oprească incursiunea ucraineană. Imaginile surprinse din satelit cu tactica trupelor Kremlinului

×
Codul embed a fost copiat

Avansul ucrainean continuă pe teritoriul Rusiei. Forțele Kievului au atacat, de asemenea, patru aerodromuri militare rusești cu drone și au capturat 100 de prizonieri.

Între timp, autoritățile din Belgorod au ridicat starea de urgență în zonă, la următorul nivel, federal. Belgorod se află lângă Kursk, regiunea în care trupele ucrainene au cucerit peste 70 de așezări în ultimele 10 zile.

Deborah Haynes, corespondent Sky News: „Ne aflăm pe teritoriul ucrainean, la unul dintre punctele de trecere a frontierei. Acolo este controlul rușilor. După cum puteți vedea, acestea sunt mașinile ucrainenilor, au pe ele semnul în formă de triunghi, specific acestei operațiuni (de incursiune). Trec de cealaltă parte a graniței. Acesta a fost locul de unde forțele ucrainene au lansat contraofensiva”.

Potrivit analiștilor militari, invazia ucraineană în curs de desfășurare în regiunea Kursk „generează efecte tangibile în materie de apărare, logistică și securitate în Rusia”.

Armata rusă, „îngrijorată de potențialele avansuri ucrainene rapide și continue spre nord”

Noi imagini surprinse din satelit arată mai multe tranșee și șanturi săpate, care să oprească înaintea mașinilor de război. Fortificațiile se află în zona Lgov, la aproximativ 17 kilometri de teritoriul revendicat până acum de forțele Kievului în vestul Rusiei.

Citește și
trupe speciale ucraina
Ce vrea să creeze Ucraina pe teritoriul cucerit din Rusia. Trupele Kievului exultă: „Ne atingem obiectivul strategic”
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

Acest lucru sugerează că armata rusă este „îngrijorată de potențialele avansuri ucrainene rapide și continue spre nord”, spun analiștii Institutului american pentru Studiul Războiului. De asemenea, forțele ruse par să fie „ deosebit de preocupate de autostrăzile principale” și probabil că lucrează pentru „protejarea preventivă a liniilor importante de comunicații terestre”.

Militarii care au început atacul transfrontalier în urmă cu 10 zile ne arată o parte din arsenalul capturat.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Avansul nostru în regiunea Kursk merge bine, ne atingem obiectivul strategic. Dronele noastre funcționează exact așa cum ar trebui”.

Michael Clarke, analist: „Președintele Zelenski a mai spus noaptea trecută, și citat azi-dimineață, că au capturat peste 100 de prizonieri, dar totodată a avertizat că situația e una dificilă în sudul (Ucrainei). Rușii au arătat clar că nu își vor slăbi ofensiva în sudul (Ucrainei) din cauza acestei incursiuni. Eu unul cred că vor trebui să facă asta ulterior, dar încă nu s-a întâmplat asta, iar ucrainenii speră că dacă fac tot ce le stă cu putință în legătură cu această incursiune, rușii vor fi nevoiți să-și retragă o parte din trupele existente în sud”.

Între timp, autoritățile din Kursk au decis aseară târziu să evacueze încă un district, ca urmare a incursiunii ucrainene pe teritoriul rus.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Trupele ucrainene continuă să avanseze pe teritoriul Rusiei. Noi evacuări anunțate de autoritățile ruse
Trupele ucrainene continuă să avanseze pe teritoriul Rusiei. Noi evacuări anunțate de autoritățile ruse

Autorităţile din regiunea rusă Kursk au decis să evacueze populaţia din districtul Gluşkov, a declarat miercuri seara guvernatorul interimar Alexei Smirnov, pe fondul înaintării continue a forţelor ucrainene în regiunea de graniţă, informează Reuters.

Ce vrea să creeze Ucraina pe teritoriul cucerit din Rusia. Trupele Kievului exultă: „Ne atingem obiectivul strategic”
Ce vrea să creeze Ucraina pe teritoriul cucerit din Rusia. Trupele Kievului exultă: „Ne atingem obiectivul strategic”

Ucraina a declarat miercuri că face "progrese bune" în regiunea Kursk de la graniţa cu Rusia şi a afirmat că doreşte să creeze o "zonă tampon" pentru a se proteja de bombardamente, precum şi "coridoare umanitare" pentru a ajuta civilii ruşi.

Zelenski a dezvăluit ce urmărește să obțină prin ofensiva fără precedent din Kursk. Armata a cucerit un oraș rus
Zelenski a dezvăluit ce urmărește să obțină prin ofensiva fără precedent din Kursk. Armata a cucerit un oraș rus

Ucraina vrea să creeze o "zonă tampon" şi "coridoare umanitare" în regiunea rusă Kursk, unde forţele sale au lansat o ofensivă fără precedent la 6 august, au anunţat miercuri miniştri din guvernul de la Kiev, citaţi de AFP.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Măsurile adoptate de autorități pentru următoarele 30 de zile
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Măsurile adoptate de autorități pentru următoarele 30 de zile

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.