Ce s-ar fi întâmplat după naștere cu bebelușul internat în Danemarca. Presa daneză: Părinții riscă 6 ani de închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile române se implică în cazul părinților români acuzați de statul danez că și-ar fi bătut copilul de numai cinci săptămâni.

Reprezentanții Ambasadei României în Copenhaga au obținut permisiunea de a vizita românii, după ce autoritățile daneze au decis să îi rețină în centrele de detenție.

În paralel, se fac demersuri pentru repatrierea bebelușului la bunicii din România. Rudele și prietenii din țară sunt șocați de cele întâmplate și cred că este o greșeală a statului danez.

Ce s-ar fi întâmplat cu bebelușul după naștere

Sorana și Ionuț Rotundu locuiesc de mai bine de doi ani în Danemarca. El este bucătar, iar în prezent, lucrează într-un abator, în timp ce soția sa avea grijă de Mathias, bebelușul lor de numai cinci săptămâni. Sorana a avut o sarcină grea, a stat câteva zile internată, însă la naștere, medicii au declarat copilul sănătos.

Beniamin Ciobotaru, fratele Soranei: „La naștere medicii au spus că copilul este sănătos, a fost ținuți în spital două zile, apoi au fost trimiși acasă. A născut pe cale naturală și nu au fost găsite lucruri care să ateste că era bolnav copilul.”

Citește și
Mărturia tinerei care a mers să reclame că un polițist a violat-o. Femeia spune că a fost ținută trei ore „înțepenită pe un scaun” în camera de interogatoriu

Mathias a venit pe lume a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, însă băiețelul a început să se simtă rău, la câteva zile. Părinții au sunat în repetate rânduri la spital, însă în Danemarca, autoritățile sanitare acordă asistență doar urgențelor medicale grave. În acest caz, părinții au fost rugați să țină legătura cu moașa, care are rolul de a monitoriza starea de sănătate a copilului. Paul Marica, unchiul Soranei, povește cum starea de sănătate a băiatului se înrăuțea de la o zi la alta.

Paul Marica, unchiul Soranei: „După naștere, copilul nu era tocmai bine, nu lua în greutate, nu mânca, mai vomita. Ei au știut că e ceva în neregulă. Au cerut ajutorul moașei care se ocupa de nou-născuți. Moaşa spunea că așa e normal, că are colici.”

Tratamentele și recomandările moașei nu au dat însă roade, iar Mathias a început să se simte tot mai rău, spun rudele familiei. Pe 31 ianuarie , bebelușul a ajuns pe mâna medicilor.

Beniamin Ciobotaru, fratele Soranei: „Copilul plângea foarte tare. S-a învinețit la față, a început să dea din mâini, din picioare, necontrolat, din cap. Și au insistat la spital, au sunat. Au spus, la fel, că nu este urgent , dar ei au insistat de nenumărate ori. După nenumărate insistențe au sunat ambulanţa şi i-a dus la spital.”

Medicii susțin că Mathias suferă de "sindromul bebeluşului scuturat"

Internat și supus investigațiilor, Mathias a fost diagnosticat cu hemoragie craniană, iar medicii suspectează că suferă de "sindromul bebeluşului scuturat".

Sindromul bebelușului scuturat este o formă de abuz fizic asupra copilului care are loc atunci când un agresor violent agită un bebeluș sau copil prin crearea unui tip de mișcare bruscă provocându-i acestuia leziuni prin accelerare-decelerare. De obicei nu există nici o dovadă vizibilă externă a traumei.

Conform procedurii standard, medicii au anunţat autorităţile daneze, care au deschis o anchetă pentru a afla circumstanţele care au dus la internarea minorului în spital.

Alexandru Grădinar, ambasadorul României în Danemarca: „Copilul este în afara pericolului de moarte. Minorul Mathias a fost internat în stare critică la spitalul din Odense, cu diagnosticul de hemoragie craniană. În prezent, e important de ştiut că e în afara pericolului de moarte şi primeşte îngrijiri medicale în continuare în spital.”

Între timp, un judecător a decis plasarea părinților în centre de detenție diferite pentru o perioadă de patru săptămâni. Nu au dreptul să își vadă copilul, însă au primit un avocat din oficiu. Adelina Loghin, sora lui Ionuț, tocmai s-a întors din Danemarca după ce a încercat să își viziteze fratele.

Adelina Loghin, sora lui Jonny: „Am încercat să ajungem la spital, să vedem bebeluşul. Ni s-a interzis, nu am avut voie să îl vedem. Ni s-a spus că pe perioada cât e anchetă nu avem voie - nici pe ei.”

Beniamin Ciobotaru, fratele Soranei: „Au fost arestați pe motiv că bebelușul a avut rele tratamente asupra părinților. De asta sunt ei acuzați, că au scuturat copilul și în urma scuturării s-a ajuns la hemoragie craniană. Părinții susțin că sunt nevinovați și nu au scuturat copilul. Copilul nu a fost scuturat și s-a oferit cele mai bune condiții.”

Presa daneză: Părinții riscă până la 6 ani de închisoare

Cazul a fost preluat și de presa din Danemarca, iar jurnaliștii danezi relatează, citând din sursele polițiștilor, că un nou-născut a ajuns în stare critică la spital, cu o hemoragie internă la cap. Poliția daneză îi suspectează de acte de violență gravă și conform codului penal riscă până la 6 ani de închisoare.

Valentin Andersen, român stabilit în Danemarca: „Este un demers foarte greu de a recupera copilul. Vor fi monitorizați cel puțin doi ani dacă totul decurge conform planului de remediere. Îi vor monitoriza până consideră că totul decurge normal în viața de zi cu zi. Dacă sunt găsiți nevinovați își pot primi copilul înapoi.”

Reacția rudelor din țară

În țară, familia Soranei, mama lui Mathias, consideră cele întâmplate un abuz. Cei doi tineri și-au dori foarte mult să devină părinți.

Rudă a Soranei: „A crescut în familie plină de dragoste, o familie unită. Ea are un suflet deosebit. Ce se întâmplă este o nedreptate.”

Autoritățile din România cer repatrierea băiatului

Într-un comunicat de presă, reprezentanții Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Şanse va solicita luni aducerea în țară a copilului, atunci când starea de sănătatea i-o va permite.

Conform legilor din România, plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau la un asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidențial este interzis. Însă copilul românilor reținuți în Danemarca este acum în custodia autorităților din Danemarca, care vor decide, în funcție de rezultatele anchetei, ce se va întâmpla cu minorul.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO 'Cea mai sexy femeie din lume' s-a dezbrăcat în fața camerei și a postat clipul pe internet: "Aș putea să mă uit în continuu"
VIDEO 'Cea mai sexy femeie din lume' s-a dezbrăcat în fața camerei și a postat clipul pe internet: "Aș putea să mă uit în continuu"
Citește și...
Camerele de urgență din SUA refuză să trateze gravidele. O femeie a pierdut sarcina într-o toaletă. „Sângerează foarte mult”
Camerele de urgență din SUA refuză să trateze gravidele. O femeie a pierdut sarcina într-o toaletă. „Sângerează foarte mult”

O femeie a pierdut sarcina în toaleta din holul unei camere de urgență din Texas, deoarece personalul de la recepție a refuzat să o interneze.

 

Tucker Carlson, declarații controversate despre OZN-uri. Sunt pilotate de „entități spirituale” cu baze „sub ocean și pământ”
Tucker Carlson, declarații controversate despre OZN-uri. Sunt pilotate de „entități spirituale” cu baze „sub ocean și pământ”

OZN-urile și presupușii lor piloți s-ar putea să nu fie „extratereștri” de pe o planetă îndepărtată, ci „entități spirituale” care au locuit pe Pământ.

 

Mișcare strategică făcută de Putin în Marea Neagră. Unde și-au mutat rușii navele și submarinele. Imagini din satelit
Mișcare strategică făcută de Putin în Marea Neagră. Unde și-au mutat rușii navele și submarinele. Imagini din satelit

Rusia și-a întărit apărarea bazei navale a Flotei Mării Negre și "și-a retras în mare parte navele și submarinele din Sevastopol, spre est, la Novorossiysk", a anunțat Ministerul britanic al Apărării.

Recomandări
Mișcare strategică făcută de Putin în Marea Neagră. Unde și-au mutat rușii navele și submarinele. Imagini din satelit
Mișcare strategică făcută de Putin în Marea Neagră. Unde și-au mutat rușii navele și submarinele. Imagini din satelit

Rusia și-a întărit apărarea bazei navale a Flotei Mării Negre și "și-a retras în mare parte navele și submarinele din Sevastopol, spre est, la Novorossiysk", a anunțat Ministerul britanic al Apărării.

Ciolacu pretinde că inflația scade lunar în România, dar uită să spună că e la cel mai înalt nivel din UE
Ciolacu pretinde că inflația scade lunar în România, dar uită să spună că e la cel mai înalt nivel din UE

Marcel Ciolacu pretinde că inflația este pe un trend descendent în România, cu scăderi lunare. Totuși, țara noastră a rămas cu cea mai mare inflație din Europa, arată statisticile oficiale.

Război total pentru Primăria Capitalei. Răspuns ironic al Nicușor Dan după ce Piedone a afișat mesajul „Și eu sunt interlop”
Război total pentru Primăria Capitalei. Răspuns ironic al Nicușor Dan după ce Piedone a afișat mesajul „Și eu sunt interlop”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie în care apare în tribune, la un meci, afişând un tricou cu mesajul: „#Ştim Toţi!”, ca răspuns la mesajul de pe tricoul lui Cristian Popescu Piedone.