Câți bani primește lunar un refugiat ucrainean care nu muncește și care nu plătește chirie în Germania. Nemții s-au săturat

refugiati ucraina germania
Getty

Ajutoarele acordate refugiaţilor ucraineni care nu muncesc în Germania sunt în centrul unui scandal în urma unor declaraţii ale unui lider al Uniunii Creştin Sociale (CSU) din Bavaria.

Germania este, alături de Polonia, una dintre ţările care au găzduit cei mai mulţi refugiaţi ucraineni, care primesc de peste doi ani un ajutor social mai mare decât solicitanţii de azil, care se află în centrul unei polemici în urma unor declaraţii ale liderului grupului parlamentar în Bundestag al Uniunii Creştin Sociale (CSU) din Bavaria, Alexander Dobrindt, relatează RFI, ptotrivit News.ro.

”Munciţi în Germania sau întoarceţi-vă în Ucraina, în partea de vest, care este mai sigură”, le-a cerut Alexander Dobrindt refugiaţilor ucraineni să aleagă.

Refugiații ucraineni fug de muncă în Germania

Uniunea Creştin Democrată (CDU; aliata CSU, dar şi Partidul Liberal (FDP), aliatul cancelarului Olaf Scholz, critică în mod tot mai deschis faptul că refugiaţii ucraineni primesc un ajutor social în valoare de 583 de euro pe lună - de adult -, fără să plătească chirie.

Statisticile arată că în Germania muncesc mai puţini refugiaţii ucraineni decât în Polonia sau în ţările baltice.

Citește și
Fasia Gaza
Două orașe dintr-o țară europeană se oferă să găzduiască refugiaţi din Fășia Gaza. „Provoacă o dramă umanitară imensă”
Cum alegem pepenele copt. Metoda cu care un fermier garantează acuratețe de 99%: „Cotorul verde este primul semn”

Refugiaţii ucraineni dau însă vina pe birocraţie şi problemele cu recunoaşterea diplomelor.

Partidul Social democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz refuză să modifice dispoziţiile actuale.

”Domnul Dobrindt vrea să trimită înapoi femei şi copii care poate şi-au pierdut soţii şi taţii pe front. CSU ar trebui să şteargă cuvântul creştin din numele său”, i-a replicat un oficial SPD.

Articol recomandat de sport.ro
Exclusă din lotul pentru Paris, după ce a fost prinsă fumând şi consumând alcool
Exclusă din lotul pentru Paris, după ce a fost prinsă fumând şi consumând alcool
Citește și...
Povestea lui Ali, un medic palestinian căsătorit cu o femeie din Ucraina și tată a 5 copii, refugiat în România
Povestea lui Ali, un medic palestinian căsătorit cu o femeie din Ucraina și tată a 5 copii, refugiat în România

Peste 10.000 de străini au depus anul trecut cereri pentru a deveni refugiați în România, după ce au fugit din calea războiului sau de greutățile din țările lor. Mulți au povești de viață impresionante.

Două orașe dintr-o țară europeană se oferă să găzduiască refugiaţi din Fășia Gaza. „Provoacă o dramă umanitară imensă”
Două orașe dintr-o țară europeană se oferă să găzduiască refugiaţi din Fășia Gaza. „Provoacă o dramă umanitară imensă”

Oraşele Metz şi Lille, din nord-estul, respectiv nordul Franţei, şi-au anunţat joi disponibilitatea de a primi refugiaţi din Gaza.

 

Au furat jucăriile copiilor refugiați. Întâmplare revoltătoare în Timișoara
Au furat jucăriile copiilor refugiați. Întâmplare revoltătoare în Timișoara

Persoane necunoscute au furat jucăriile copiilor ucraineni refugiați în Timișoara, lăsate într-o instalație de artă ridicată în centrul orașului pentru a marca doi ani de la izbucnirea războiului.

 

Recomandări
Cum s-a produs accidentul din Gara Basarab. Locomotiva s-a izbit de tren pentru că ar fi rămas fără frâne
Cum s-a produs accidentul din Gara Basarab. Locomotiva s-a izbit de tren pentru că ar fi rămas fără frâne

S-a activat planul roșu, vineri seară, în Gara Basarab din Capitală. 15 persoane au fost rănite, după ce locomotiva unui tren privat s-a ciocnit de vagonul la care urma să se cupleze.

Viktor Orban: Ursula von der Leyen, preşedinta realeasă a Comisiei Europene, nu e un adversar politic, este angajata noastră
Viktor Orban: Ursula von der Leyen, preşedinta realeasă a Comisiei Europene, nu e un adversar politic, este angajata noastră

Ursula von der Leyen, preşedinta realeasă a Comisiei Europene, nu este un adversar politic, ci este "angajata noastră", a declarat vineri prim-ministrul ungar Viktor Orban, în emisiunea "Bună dimineaţa, Ungaria!"

5 persoane au fost reținute, până acum, după violențele din Leeds. Premierul Marii Britanii condamnă revoltele
5 persoane au fost reținute, până acum, după violențele din Leeds. Premierul Marii Britanii condamnă revoltele

5 persoane au fost reținute, până acum, după războiul în plină stradă - de joi noaptea - din Leeds, în nordul Angliei.