Atac armat într-un bar din Mexic. Zece persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite

62305148
Profimedia

Un atac armat a avut loc, sâmbătă, la ora locală 23:00, într-un bar din Mexic. Zece persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite.

Un grup de bărbaţi înarmaţi a intrat în fugă în localul amplasat pe un drum care leagă oraşele Celaya şi Queretaro și au deschis focul asupra clienţilor şi angajaţilor, informează AFP, citată de Agerpres.

Opt persoane au murit pe loc, două femei şi şase bărbaţi, iar alte şapte au fost rănite,  potrivit unui raport oficial al procuraturii statului Guanajuato.

Ulterior, alte două persoane - o femeie de 23 de ani şi un minor de 16 ani - au murit la spitalul public din Celaya, a anunțat municipalitatea Apaseo el Grande.

Prognosticul vital este rezervat pentru cinci persoane care au suferit răni grave, au indicat surse oficiale.

Guvernul statului Guanajuato colaborează cu ministerul public pentru a-i "găsi pe cei responsabili" şi este "în contact cu familiile persoanelor afectate", potrivit unui comunicat oficial.

Guanajuato, un stat industrial înfloritor, a devenit cel mai violent din Mexic din cauza rivalităţilor dintre cartelurile Santa Rosa de Lima şi Jalisco Nueva Generacion cu privire la activităţile lor comune, în special traficul de droguri şi furtul de carburanţi.

Cele două organizaţii îşi dispută cu violenţă extremă acest teritoriu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Imaginea cu Vladimir Putin care a stârnit revoltă! Ucrainenii acuză lipsă de reacție la nivel mondial
FOTO | Imaginea cu Vladimir Putin care a stârnit revoltă! Ucrainenii acuză lipsă de reacție la nivel mondial
Citește și...
Lovitură pentru Rusia în Siria. Ce se va întâmpla cu bazele de la Tartus şi Hmeimim după noul acord

Siria şi Rusia au ajuns la un memorandum de înţelegere pentru a stabili viitorul bazelor ruseşti de la Tartus şi Hmeimim, după 18 luni de negocieri intense.

Zelenski: „Până la 50.000 de militari nord-coreeni vor fi dislocați în Rusia.” Ce plan pregătește Phenianul

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că până la 50.000 de militari nord-coreeni vor fi dislocaţi în Rusia pentru a lupta alături de forţele Moscovei.

„Zona zombilor” din Londra. Cum arată cartierul turistic afectat de droguri și criminalitate

Pe trotuarul unei străzi aglomerate, pe care trec în pas rapid mii de navetiști și turiști, zac trei bărbați.

Recomandări
MAI: Mitul „ambulanțelor negre” revine pe TikTok. Cum au ajuns imaginile generate cu AI să realimenteze o legendă urbană

MAI avertizează că mitul „ambulanței negre” a revenit pe rețelele sociale, alimentat de informații false și imagini create cu AI. Autoritățile subliniază că în România nu a fost înregistrat niciun caz de răpire în care să fie implicate ambulanțe.

Statul, marele beneficiar al investițiilor din Pilonul III. Cea mai mare parte a banilor ajunge în titluri de stat

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) aveau active în valoare de 8,8 miliarde de lei, la finalul lunii iunie 2026, în creştere cu 40% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior, conform unui raport al ASF.

NATO, sub amenințarea unui atac limitat rusesc. WSJ: Putin ar putea trimite militari în uniforme fără însemne

Serviciile de informații americane au avertizat că președintele rus Vladimir Putin ar putea pune la încercare NATO printr-un atac limitat asupra unui stat membru în următorii ani.