E oficial: Euroins a intrat în faliment. Până la ce dată mai sunt valabile polițele

×
Codul embed a fost copiat

Tribunalul Bucureşti confirmă temeinicia cererii formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi dispune deschiderea procedurii falimentului Euroins România Asigurare Reasigurare, a anunţat vineri ASF.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii, poliţele emise de societate, cu excepţia celor de garanţii, mai sunt valabile până la data de 8 septembrie 2023.

"Tribunalul Bucureşti a confirmat astăzi starea de insolvenţă constatată de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 262/17.03.2023. După ce Curtea de Apel Bucureşti a respins, în două rânduri, solicitarea Euroins România Asigurare Reasigurare SA de a suspenda aplicarea deciziei ASF, Tribunalul Bucureşti a hotărât să deschidă procedura falimentului societăţii de asigurare.

În acest context, potrivit legislaţiei în vigoare, ASF anunţă că poliţele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, respectiv până la data de 8.09.2023 (exceptând poliţele de garanţii, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile şi se împlineşte la data de 7.11.2023)", se spune în comunicat.

ASF le cere clienților Euroins să se adreseze FGA

Citește și
ASF
ASF:Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea Euroins de suspendare a deciziei privind retragerea autorizaţiei
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Autoritatea menţionează că, după împlinirea termenelor de mai sus, poliţele emise de Euroins România încetează de drept şi, prin urmare, este necesară încheierea unor poliţe noi.

ASF aminteşte că atât persoanele care au suferit daune acoperite de poliţe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terţi asiguraţi RCA la societate, cât şi daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât şi clienţii societăţii, care solicită returnarea parţială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

Pentru a asigura echitatea în relaţia cu toţi petenţii, FGA înregistrează şi analizează cererile în ordinea primirii acestora. Statusul cererilor de plată poate fi urmărit online pe site-ul FGA.

Consiliul ASF a hotărât, prin Decizia nr. 262/17 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, să retragă autorizaţia de funcţionare a Euroins România, constatând totodată starea de insolvenţă a societăţii, în condiţiile existenţei unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei şi a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.

ASF aminteşte că în perioada 2020 - 2023 a desfăşurat mai multe acţiuni ample de control, finalizate cu sancţiuni confirmate, la rândul lor, de instanţele competente.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu: Plafonarea poliţelor RCA, „un lucru bun” pentru a ține „lucrurile mai calme”
Șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu: Plafonarea poliţelor RCA, „un lucru bun” pentru a ține „lucrurile mai calme”

Plafonarea tarifelor la poliţele RCA a fost un lucru bun, consideră șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. Măsura a fost luată după suspendarea licenței Euroins, „ca să ţinem lucrurile mai calme”.

ASF:Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea Euroins de suspendare a deciziei privind retragerea autorizaţiei
ASF:Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea Euroins de suspendare a deciziei privind retragerea autorizaţiei

Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, ca neîntemeiată, cererea Euroins România de suspendare a Deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a asigurătorului, informează ASF.

Euroins Insurance Group a depus cerere la Curtea de Apel Bucureşti pentru suspendarea şi anularea deciziei ASF
Euroins Insurance Group a depus cerere la Curtea de Apel Bucureşti pentru suspendarea şi anularea deciziei ASF

Euroins Insurance Group (EIG) a anunţat marţi că a demarat procedura legală de suspendare şi anulare a deciziei ASF din 17 martie 2023 de revocare a licenţei de funcţionare a Euroins România, prin depunerea unei cereri la Curtea de Apel Bucureşti.

Răsturnare de situație: BERD spune că licența Euroins nu trebuia ridicată. Banca europeană devenise recent acționar
Răsturnare de situație: BERD spune că licența Euroins nu trebuia ridicată. Banca europeană devenise recent acționar

BERD consideră că nu erau motive pentru ridicarea licenței Euroins, potrivit unui comunicat al băncii care devenise acționar al asigurătorului român și investise sume importante de bani, în toamna lui 2022.

Câți români au depus cereri pentru deschidere dosare de daună după ridicarea licenței Euroins. Ce trebuie să facă asigurații
Câți români au depus cereri pentru deschidere dosare de daună după ridicarea licenței Euroins. Ce trebuie să facă asigurații

Fondul de Garantare a Asiguraților a primit peste 3.700 de cereri de deschidere dosare de daună de la clienți Euroins după ridicarea licenței de funcționare a societății de asigurare.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.