Surse: Statul ar putea încasa 1,5 miliarde de lei în plus după majorarea taxelor pentru jocurile de noroc

jocuri de noroc
Shutterstock

Statul ar urma să încaseze suplimentar 1,3 - 1,5 miliarde de lei din majorarea fiscalităţii pentru jocurile de noroc, faţă de cele 5 miliarde de lei colectate anul trecut din taxe specifice în domeniu, susţin surse politice.  

Impozitul pe câştigurile din jocurile de noroc ar urma să crească de la 3% la 4% pentru pragul de sub 10.000 de lei, potrivit acestora.

Proiectul de Lege privind unele măsuri fiscal bugetare postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanţe la sfârşitul săptămânii trecute prevede că impozitul pe veniturile obţinute la jocurile de noroc urcă în cazul sumelor de până la 10.000 de lei de la 3% la 10%.

Potrivit surselor citate, modificările legislative propuse în domeniul jocurilor de noroc includ măsuri ''fără precedent'' în ceea ce priveşte taxarea, monitorizarea, controlul şi aplicarea legii. Scopul principal este reducerea riscului de dezvoltare a pieţei negre, în contextul unei creşteri semnificative a taxelor şi impozitelor din domeniu.

De asemenea, sursele menţionează că măsurile au fost pregătite în colaborare cu structurile responsabile din cadrul Ministerului Finanţelor şi ONJN şi vin ca răspuns la semnalele privind creşterea pieţei negre, apărută ca urmare a lipsei unor acţiuni ferme şi coerente după interzicerea jocurilor de noroc în localităţile sub 15.000 de locuitori.

Citește și
scumpiri
Mărcile proprii ale marilor magazine, „pericolul” dezvăluit de Consiliul Concurenței. Aparent, sunt mult mai ieftine

Cât au crescut taxele pentru jocurile de noroc

Sursele susţin că pentru creşterea fiscalităţii, taxa de autorizare pentru jocurile online a fost majorată de la 21% la 27%, iar pentru pariurile în retail taxa a crescut de la 21% la 23%. Pentru sloturi, taxa a fost majorată de la 5.300 euro/aparat la 5.800 euro/aparat. Taxa de viciu a crescut de la 500 euro/aparat la 1.000 euro/aparat. A fost introdusă o taxă de 6,5% pe încasările din jocurile loteristice.

Totodată, se are în vedere creşterea impozitului la jucători la 4% pentru primul prag şi majorarea cotelor forfetare pentru pragurile 2 şi 3, mai arată sursele citate.

Potrivit surselor citate, impozitarea jucătorilor nu are impact asupra organizatorilor de jocuri de noroc, motiv pentru care s-a preferat taxarea suplimentară a acestora prin majorarea taxelor specifice. Un impozit mare asupra câştigurilor jucătorilor va favoriza migraţia acestora pe site-urile nelicenţiate, acolo unde câştigul brut al acestora este egal cu cel net. În piaţa neagra nu există nicio formă reala de vizibilitate sau control asupra jucătorilor şi a sumelor care sunt rulate de către aceştia, iar statul este expus unor riscuri serioase la nivel economic şi financiar

În proiectul iniţial de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, se prevedea o majorare a impozitului pe veniturile obţinute la jocurile de noroc în cazul sumelor de până la 10.000 de lei de la 3% la 10%. Ulterior, pragul a fost coborât la 4%.

Ministrul Finanţelor a făcut referire la majorarea fiscalităţii pentru jocurile de noroc în conferinţa de vineri, organizată la Guvern.

"Creştem taxele de autorizare şi toate celelalte taxe conexe pe jocuri de noroc într-un cuantum foarte important. La autorizare ele cresc cu un cuantum aproape 30%, dar creşterile sunt pe linie atât pentru gestionarii jocurilor, cât şi pentru jucători. Jucătorilor care au câştiguri până în 10.000 de lei li se va reţine de la 3% la 10% şi vrem să dăm un semnal foarte important în privinţa taxării jocurilor de noroc despre care ştim foarte bine cât de nocive sunt", declara Alexandru Nazare.

"În cazul veniturilor obţinute din jocuri de noroc se propune menţinerea modalităţii de determinare a impozitului pe venit prin aplicarea unui barem de impunere cu tranşe de venit asupra fiecărui venit brut cu cote de impunere cuprinse între 10% şi 40 %. Astfel, baremul de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc se modifică după cum urmează: până la 10.000 lei inclusiv - impozit de 10%; peste 10.000 lei - 66.750 lei inclusiv - impozit de 1.000 lei + 20% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000; peste 66.750 lei- impozit de 12.350 + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750. În cazul veniturilor obţinute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine şi lozuri cu valoare mai mare decât plafonul neimpozabil de 66.750 lei, se propune ca impozitul datorat să se determine prin utilizarea baremului aplicabil în cazul veniturilor din jocuri de noroc, asupra fiecărui venit brut primit de un participant, iar din rezultatul obţinut să se scadă suma de 12.350 lei", se menţionează în nota de fundamentare a proiectului de Lege privind unele măsuri fiscal bugetare publicat pe site-ul MF.

În prezent, veniturile din jocuri de noroc se impozitează prin reţinere la sursă astfel: până la 10.000 lei inclusiv cu 3%; peste 10.000 lei - 66.750 lei inclusiv cu 300 de lei + 20% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000 lei; peste 66.750 de lei cu 11.650 lei + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Gata, știm adversarii României din barajul pentru Cupa Mondială din 2026! Programul complet stabilit de FIFA
Gata, știm adversarii României din barajul pentru Cupa Mondială din 2026! Programul complet stabilit de FIFA
Citește și...
Mărcile proprii ale marilor magazine, „pericolul” dezvăluit de Consiliul Concurenței. Aparent, sunt mult mai ieftine
Mărcile proprii ale marilor magazine, „pericolul” dezvăluit de Consiliul Concurenței. Aparent, sunt mult mai ieftine

Ponderea mărcilor proprii pe piața locală a ajuns la 30,2% din totalul produselor în 2024, cu o creștere de 2,8 puncte procentuale față de 2021.

Guvernul anunță investițiile „salvate” din PNRR. Lista proiectelor care vor continua
Guvernul anunță investițiile „salvate” din PNRR. Lista proiectelor care vor continua

Guvernul a aprobat continuarea investiţiilor finanţate de Ministerul Dezvoltării prin PNRR pentru finalizarea a 5.372 de proiecte aflate în execuţie, la nivel naţional, în valoare de 26 de miliarde de lei.

Concluzia FMI după evaluarea de la București: România are nevoie de „un mix de politici şi reforme structurale ambiţioase”
Concluzia FMI după evaluarea de la București: România are nevoie de „un mix de politici şi reforme structurale ambiţioase”

Fondul Monetar Internaţional solicită României „un mix adecvat” de politici şi reforme structurale ambiţioase pentru a sprijini creşterea, a restabili sustenabilitatea fiscală şi a proteja stabilitatea financiară.

Recomandări
„Mai mult lătrat decât mușcat”. Casa Albă, acuzată că a diluat sancțiunile împotriva Rusiei prin concesia acordată Lukoil
„Mai mult lătrat decât mușcat”. Casa Albă, acuzată că a diluat sancțiunile împotriva Rusiei prin concesia acordată Lukoil

Administrația Trump permite, discret, negocieri pentru participațiile străine ale Lukoil, într-o mișcare care vizează sectorul petrolier al Moscovei, dar protejează piețele internaționale.

Rușii au declanșat infernul în Ucraina, în ultimele 24 de ore, cu rachete balistice Kinjal și diferite drone de atac
Rușii au declanșat infernul în Ucraina, în ultimele 24 de ore, cu rachete balistice Kinjal și diferite drone de atac

Rusia a lansat trei rachete balistice asupra Ucrainei în timpul atacurilor nocturne de vineri spre sâmbătă, numărul morților în ultimele 24 de ore ridicându-se la nouă, potrivit autorităților ucrainene.

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la CJ Buzău. Săgeți către Bolojan: „Să nu se confunde cuvântul reformă cu concedieri”
Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la CJ Buzău. Săgeți către Bolojan: „Să nu se confunde cuvântul reformă cu concedieri”

Fostul premier Marcel Ciolacu şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral Judeţean, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău la alegerile din 7 decembrie.