Se măresc accizele la carburanţi și țigări. Cât va costa un plin de benzină de la 1 ianuarie

×
Codul embed a fost copiat

Carburanţii se scumpesc de la anul, din cauza majorării accizelor. Ministerul Finanţelor a decis care vor fi noile taxe aplicate la pompă.

Specialiştii estimează că un plin de combustibil va fi mai scump cu 3 până la 4 lei. Mai scumpe vor fi şi ţigările. Scumpirea carburanţilor va produce efecte în lanţ în toată economia.

Accizele cresc pentru că nivelul lor este actualizat în funcție de inflație și cum anul acesta am avut scumpiri pe toată linia, atunci nivelul accizelor este stabilit la unul superior față de cel de acum. Important este faptul că, în cazul benzinei și motorinei, taxele pe accize înseamnă 50-60 la sută din prețul final pe care noi îl plătim la pompă.

O veste bună, în sensul schimbării radicale a situației, ar putea veni de la președintele Klaus Iohannis. Pe masa acestuia se află o lege care prevede eliminarea supraccizei la carburanți. Dacă președintele la promulga această lege, în timp util, atunci am putea să nu mai avem deloc scumpiri la pompă.

În privința țigărilor, vom vedea scumpiri chiar și de 50 de bani pentru un pachet, pentru că accizele vor crește de la 1 ianuarie 2020.

Citește și
Benzina, carburant
Supraacciza la carburanți a fost eliminată. Camera Deputaților a dat votul final
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață
Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
Reacția Olguței Vasilescu după eliminarea supraaccizei la carburanți
Reacția Olguței Vasilescu după eliminarea supraaccizei la carburanți

Parlamentarii au votat miercuri și o măsură care ar trebui să ducă la reducerea prețurilor la benzină și motorină.

Supraacciza la carburanți a fost eliminată. Camera Deputaților a dat votul final
Supraacciza la carburanți a fost eliminată. Camera Deputaților a dat votul final

Supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor de muncă part-time vor fi eliminate începând cu 1 ianuarie 2020, conform unui proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal, adoptat miercuri de Camera Deputaţilor

Cât ar putea costa un plin de benzină sau motorină de la 1 ianuarie 2020
Cât ar putea costa un plin de benzină sau motorină de la 1 ianuarie 2020

Un plin de benzină sau motorină ar putea costa mai puțin de la 1 ianuarie.

Recomandări
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia a obținut câştiguri teritoriale în Ucraina
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia a obținut câştiguri teritoriale în Ucraina

Experţi ai Institutului pentru Studiul Războiului din SUA (ISW) confirmă că Rusia a obţinut unele câştiguri teritoriale în războiul său împotriva Ucrainei, relatează vineri DPA.

Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO
A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO

A fost inaugurat terminalul T4 al Aeroportului Iaşi, vineri, cel mai modern din România.