România, parteneriat cu Airbus pentru a intra pe piața elicopterelor militare: „Aici e și producția, și mentenanța”

×
Codul embed a fost copiat

România se pregătește să producă elicoptere și drone. Primele două aparate de zbor, care vor intra în dotarea armatei noastre, nu vor fi însă realizate de noi.

 IAR Brașov trimite comanda mai departe, la o fabrică Airbus din Franța. Elicopterele costă peste 150 de milioane de euro.

Forțele Navale ale României vor avea două elicoptere H215M echipate cu rachete anti-navă. Aparatele au performanțe excepționale și pot fi folosite atât pentru misiuni utilitare în medii extreme, cât și în luptă.

Modelul este produs de Airbus, care are o fabrică lângă Brașov, în parteneriat cu IAR Ghimbav. Unitatea de producție a fost inaugurată în 2016, special pentru H215, însă n-a asamblat până acum asemenea aparate. Prima comandă pe care și-o permite statul român va fi onorată de o fabrică din Franța. Motivul – două elicoptere e prea puțin.

Ioan Dumitrescu, directorul comercial al IAR Ghimbav: „Noi am apreciat că o comandă minimă de 16 elicoptere este suficientă, optim să începi o integrare cât de cât substanțială.”

Citește și
rachete
De ce este dificil ca UE să excludă complet SUA din planul de înarmare de 800 de miliarde de euro. Analiză CNBC

România va exporta elicoptere

Prezent la fabrică, ministrul Economiei anunță însă că lucrurile se vor schimba în viitor – Airbus va transfera licența H215M partenerilor români, care vor fi singurii producători ai acestui model, începând cu 2032. Elicopterul va purta un nume românesc – IAR 215M și va fi vândut oriunde în lume.

Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: „Chiar dacă cineva vrea să cumpere din Franța, va trebui să vină tot la Brașov ca să cumpere de la IAR Ghimbav, de oriunde din lume ar veni. Aici e și producția, și mentenanța.”

Georges Durdilly, directorul Airbus Helicopters România: „Vom avea transferul complet al producției în România, care include și o ușă deschisă către piața de export.”

România produce drone militare

Ceva mai avansați suntem la fabricarea dronelor. Uzina CARFIL din Brașov și-a adaptat producția, astfel încât acum e capabilă să încheie contracte cu clienți externi.

Mircea Tănțău, manager general Carfil România: „Asta este muniție care va fi pusă pe dronele kamikaze, penetrează blindaj de minim 10 milimetri.”

În plus, începând din iulie, la Brașov se vor produce primele modele de drone, în parteneriat cu americanii de la Periscope Aviation.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
România ar putea să ajungă lider într-un sector strategic al apărării. Ministru: Ne pregătim pentru export în UE
România ar putea să ajungă lider într-un sector strategic al apărării. Ministru: Ne pregătim pentru export în UE

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat, la Braşov, că România ar putea începe să exporte tehnică militară.

De ce este dificil ca UE să excludă complet SUA din planul de înarmare de 800 de miliarde de euro. Analiză CNBC
De ce este dificil ca UE să excludă complet SUA din planul de înarmare de 800 de miliarde de euro. Analiză CNBC

Miliardele cheltuite de Europa pentru apărare ar trebui să ajungă tot la națiunile europene care furnizeze armament și tehnică militară, dar analiștii avertizează că acest lucru este imposibil, în totalitate.

UE va exclude companiile de armament din SUA, UK şi Turcia din programul de înarmare a Europei. de 150 mld. de dolari
UE va exclude companiile de armament din SUA, UK şi Turcia din programul de înarmare a Europei. de 150 mld. de dolari

Uniunea Europeană exclude companiile din SUA, Regatul Unit și Turcia de la noul fond de apărare de 150 miliarde de euro, dacă țările lor nu semnează pacte de securitate cu Bruxelles-ul.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.