Criză pe piața carburanților. Guvernul va adopta o ordonanță de urgență „pentru protejarea economiei și a populației”

×
Publicitate

Prim-ministrul Ilie Bolojan a convocat astăzi, la Palatul Victoria, grupul de lucru pentru analizarea creșterii prețurilor la combustibili și identificarea soluțiilor menite să reducă impactul asupra economiei și populației.

În urma discuțiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, marți, 24 martie, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.

Pe durata situației de criză vor fi instituite măsuri de protecție aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat instituirea situației de criză.

”Adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică.

Exportul și/sau livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei.

Citește și
Peste un milion de români au investit în Pilonul III. Cine contribuie cel mai mult la pensiile facultative

Pe durata situației de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea prețului final.

De asemenea, ministerele Finanțelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenței, vor monitoriza permanent piața și vor evalua orice alte măsuri care se impun” - se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

La întâlnirea de lucru au fost prezenți și vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, precum și reprezentanți ai Consiliului Concurenței.

Carburanții se scumpesc de la o zi la alta, inclusiv în România

Prelungirea războiului din Iran are un deja un impact major în economie. Carburanții se scumpesc de la o zi la alta, inclusiv în România.

De asemenea, și gazul se scumpește, și asta ar putea avea un impact asupra industriei, a explicat Christian Năsulea, profesor de Economie Mondială la Universitatea din București, în emisiunea iBani, moderată de Ștefana Todică

Scumpirile repetate ale gazului pe burse sunt cauzate de blocarea strâmtorii Hormuz (ca și în cazul petrolului), dar și de bombardamentele iraniene repetate asupra facillităților de producție a GNL din țările arabe din Golf.

Pe de altă parte, prețul carburanților continuă să crească la nivel global, pentru că nu se întrevede niciun armistițiu care ar detensiona situația din regiune.

Acest lucru determină companiile petroliere să crească treptat prețul carburanților, anticipând astfel creșterea costurilor cu care vor cumpăra petrolul în lunile următoare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Simone Biles a postat pozele după operația de mărire a sânilor!
GALERIE FOTO Simone Biles a postat pozele după operația de mărire a sânilor!
Citește și...
Economist: Iarna viitoare vom avea prețuri mai mari la încălzire. Românii trebuie să-și facă planuri pe termen lung

Românii trebuie să se pregătească pentru o perioadă de scumpiri în lanț și costuri ridicate la încălzire iarna viitoare, din cauza războiului din Iran.

Încă o țară din Europa ia măsuri pentru a reduce scumpirile la pompă. Slovenia restricţionează vânzările de carburanţi

Premierul sloven Robert Golob a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.

Rădulescu: Economia României este sub presiune. Scumpirea carburanților și crizele externe lovesc în buzunarele românilor

România a încheiat anul 2024 cu un deficit bugetar de 9,3% din PIB, un nivel considerat excesiv în absența unor crize majore. 

Recomandări
Președintele Poloniei și șeful NATO, primiți de Nicușor Dan la Cotroceni. „Am discutat de forţele noastre comune”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, în cadrul declaraţiilor comune cu preşedintele Poloniei, la Palatul Cotroceni, că la Summitul B9 vor discuta despre cum putem să facă mai eficiente pregătirile militare din interiorul NATO şi din interiorul UE. 

Nicușor Dan „are în minte” un premier tehnocrat dar nu vrea, încă, să anunțe pe cine. PSD și UDMR negociază un nou guvern

„Un Guvern cu premier tehnocrat este un scenariu care are șanse”, spune președintele Nicușor Dan. Dacă la începutul crizei această variantă era ultima pe lista lui, acum pare posibilă, câtă vreme nu e loc de împăcare între PSD și PNL. 

Summitul B9 de la București. România cere cheltuieli mai mari pentru apărare și sprijin pentru Ucraina de la aliații din NATO

România găzduiește Summitul B9 pentru a patra oară - după ediția inaugurală din 2015, cea în format hibrid din 2021 și cea din 2022. Nicușor Dan va co-prezida lucrările alături de Președintele Poloniei, Karol Nawrocki.