Jean-Claude Juncker, exclusivitate pentru Stirile ProTV: Mergeți la vot - fiecare vot contează!

Jean-Claude Juncker
Getty

Peste câteva săptămâni, cetățenii europeni vor merge la urne, participând astfel la cel mai mare exercițiu democratic transnațional din lume.

Un număr de 427 de milioane de persoane din 28 de țări vor participa la acest scrutin, organizat pentru a-i alege pe deputații în Parlamentul European care le vor reprezenta interesele. Mergând la vot, vor stabili, totodată, în ce direcție se va îndrepta proiectul european în următorii cinci ani.

Trebuie să recunoaștem că, de mult timp, alegerile pentru Parlamentul European suferă de pe urma apatiei considerabile a alegătorilor. Îi auzim de multe ori pe cei din jurul nostru spunând, pentru a justifica faptul că nu s-au prezentat la vot: „Nu e ca și cum votul meu ar schimba ceva… .” Ce s-ar întâmpla însă dacă toată lumea ar gândi așa? Fiecare european ar trebui să pună ștampila pe buletinul de vot imaginându-și că ceilalți votează exact ca el, asumându-și responsabilitatea pentru consecințele pe care alegerea sa o va avea pentru continentul nostru.


Pentru că, de fapt, fiecare vot în parte contează. Contează pentru planeta noastră dacă votăm pentru oameni care vor fi în avangarda inițiativelor de combatere a schimbărilor climatice. Contează pentru situația locurilor noastre de muncă dacă votăm pentru oameni care vor face tot posibilul pentru a proteja drepturile lucrătorilor în era digitală. Contează pentru securitatea noastră dacă votăm pentru oameni care vor apăra interesele europenilor într-o lume în care puterile tradiționale sau noile puteri au decis fie să nu mai țină cont decât de propriile interese, fie să joace după propriile reguli. Europa este în slujba voastră, nu invers. Votul este modul prin care vă asigurați că lucrurile rămân astfel.

În fiecare țară, vor fi candidați care vor clama că Europa nu este și nu va fi niciodată răspunsul la problemele noastre, că Europa erodează identitățile noastre naționale. Nu cred că este adevărat. Sunt multe domenii în care pur și simplu națiunile Europei pot să facă mai multe împreună decât ar putea singure – de exemplu, atunci când este vorba de apărarea intereselor noastre în fața giganților din domeniul tehnologiei, de securizarea frontierelor noastre externe, de încheierea de acorduri comerciale sau de curățarea oceanelor lumii de deșeurile din plastic.

Prin urmare, trebuie să le ținem piept populiștilor lovindu-i acolo unde sunt slabi: prin acțiune, nu prin vorbe, prin speranță, nu prin frică, prin unitate, nu prin diviziune. Și cu un plan clar pentru un viitor mai bun, nu nutrind nostalgii pentru un trecut care nu a existat niciodată.

Când am fost ales președinte al Comisiei Europene, mi-am asumat un mandat clar: să mă axez pe aspectele care contează cel mai mult pentru europeni. Și exact asta am făcut. În prezent, numărul europenilor care au un loc de muncă a ajuns la 240 de milioane – un record istoric. Șomajul a atins cel mai mic nivel din acest secol. Salariile au crescut cu 5,7 %. Avem acum o poliție de frontieră și pază de coastă la nivel european creată special pentru a ne ajuta să ne protejăm frontierele; în această privință mai sunt lucruri pe care trebuie să le ducem la bun sfârșit, inclusiv să aducem la 10 000 de persoane numărul polițiștilor de frontieră ai UE. Acum putem beneficia de roaming la tarife naționale oriunde ne aflăm în Uniune și putem să ne utilizăm abonamentele mobile pentru a urmări programe online chiar și când ne aflăm într-o altă țară a UE. Societățile noastre pot face acum schimburi comerciale cu Japonia și cu Canada fără taxe vamale datorită celor mai mari acorduri comerciale încheiate vreodată la nivel internațional.

Europa nu înseamnă însă doar cifre și statistici, ci și valori comune. Europa înseamnă și cei 120 000 de tineri care s-au oferit voluntari în cadrul Corpului european de solidaritate pentru a contribui, de exemplu, la reconstruirea zonelor din Italia afectate de un cutremur. Europa înseamnă și pompierii polonezi care au fost primiți ca niște eroi pe străzile din Suedia când au venit să ajute la stingerea incendiilor. Europa înseamnă și cei 30 000 de tineri care călătoresc cu trenul în lungul și în latul continentului nostru datorită programului DiscoverEU și cei 10 m
ilioane de studenți Erasmus care au ocazia să exploreze noi culturi, istorii și limbi străine.

De-a lungul drumului pe care l-am parcurs împreună, am fost de multe ori puși la încercare. Am devenit însă mai puternici și mai uniți cu fiecare nouă încercare lăsată în urmă. Am făcut tot ce am putut pentru ca Grecia să rămână în zona euro în ciuda tuturor dificultăților și a previziunilor sumbre. Am făcut ca numărul de persoane care sosesc în mod neregulamentar pe țărmurile noastre să scadă cu 90 %, în ciuda vocilor care afirmau că nu vom putea gestiona criza migrației. Și am făcut cu toții front comun atunci când unul dintre noi, Regatul Unit, a decis să părăsească Uniunea.

Citește și
Cristi Leonte, Cristian Parvulescu
Ediție specială Știrile Pro TV de la Bruxelles. LIVE: Dezbaterea finală ”Spitzenkandidaten”
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Întotdeauna va fi loc de mai mult și mai bine. Însă toate aceste încercări au insuflat o nouă forță Uniunii noastre. Ne-au reamintit că nu ar trebui să considerăm Uniunea noastră ca fiind ceva de la sine înțeles – ci că trebuie să o apărăm în fiecare zi. Percepția publică cu privire la UE este la cel mai ridicat nivel din ultimii 27 de ani. În România, 52 % din cetățeni au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană, iar 71 % ar vota să rămână în UE dacă s-ar organiza mâine un referendum.

Însă construirea Europei nu se oprește niciodată. Să nu uităm că au trecut doar 30 ani de la căderea Cortinei de Fier și de la prăbușirea Zidului Berlinului. Europenii s-au luptat întotdeauna pentru drepturile, libertățile, valorile și suveranitatea lor. Astăzi ar trebui să facem același lucru.
Alegerile europene din 26 mai sunt ocazia de a vă face auzită vocea, de a vă susține valorile în care credeți. În fața urnei de vot, vom ști fiecare dintre noi că avem puterea și capacitatea de a influența viitorul nostru comun prin votul nostru. În acea zi, vom fi cu toții Europa. Destinul e în mâinile noastre.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
E.U. YES LA VOT. Tudor Chirilă merge la vot pe 26 mai. VIDEO
E.U. YES LA VOT. Tudor Chirilă merge la vot pe 26 mai. VIDEO

Tudor Chirilă, juratul de la Vocea României, merge la vot pe data de 26 mai, la alegerile europarlamentare.

Ediție specială Știrile Pro TV de la Bruxelles. LIVE: Dezbaterea finală ”Spitzenkandidaten”
Ediție specială Știrile Pro TV de la Bruxelles. LIVE: Dezbaterea finală ”Spitzenkandidaten”

Miercuri, 15 mai, de la ora 22.00 (ora României), la Bruxelles va avea loc o dezbatere televizată importantă pentru conducerea Comisiei Europene - președinție care se schimbă după alegerile europarlamentare din 26 mai.

Juncker spune de ce a ales Sibiul pentru summit-ul UE: ”Voiam să pun capăt propagandei”
Juncker spune de ce a ales Sibiul pentru summit-ul UE: ”Voiam să pun capăt propagandei”

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susținut o declarație de presă marți, cu două zile înaintea Summitului UE de la Sibiu.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.