Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

românia campionatul european
Getty

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

EURO 2024 - competiție care va fi transmisă de PRO TV, Pro Arena, și VOYO - este cel de-al 6-lea turneu final la care România va fi prezentă.

Perioada 1960-1980 înseamnă în contextul Campionatelor Europene, pentru România, cinci campanii în care calificarea la turneul final a rămas doar un vis. Abia la ediția 1984 am fixat premiera, la competiția organizată de Franța, scrie frf.ro.

Naționala noastră s-a calificat de pe locul 1 într-o grupă cu Suedia, Cehoslovacia, Italia și Cipru. La turneul final am încheiat în grupe, cu un singur punct, după 1-1 cu Spania, 1-2 cu RFG și 0-1 cu Portugalia.

Lotul convocat de selecționerul Mircea Lucescu i-a avut în componență pe Lung, Moraru, Iordache, Rednic, Ștefănescu, Ungureanu, Iorgulescu, Klein, Andone, Negrilă, Țicleanu, Boloni, Hagi, Irimescu, Dragnea, Augustin, Coraș, Cămătaru, Zare, Gabor.

Citește și
euro2024
Programul meciurilor la EURO 2024. Când, unde și la ce oră joacă România
Șefa închisorii a demisionat pentru a se căsători cu cel mai mare mafiot din Israel, care s-a ascuns de autorități și în România: „Femeile sunt atrase de el ca un magnet”

Singurele Europene consecutive

Edițiile 1996 și 2000, prima cu Anghel Iordănescu pe bancă, iar a doua, cu Emeric Ienei, sunt singurele consecutive când am fost calificați la EURO. La prima am părăsit faza grupelor după 0-1 cu Franța și Bulgaria, 1-2 cu Spania.

Lotul României la EURO 1996: Stelea, Prunea, Tene, Petrescu, Prodan, Belodedici, Gh. Popescu, Selymeș, Doboș, Mihali, Filipescu, Lupescu, Sabău, Hagi, Munteanu, Gâlcă, Stângă, Lăcătuș, Răducioiu, Ad. Ilie, Moldovan, Vlădoiu.

La a doua ne-am calificat în premieră dincolo de prima etapă a competiției! Însă, după 1-1 cu Germania, 1-2 cu Portugalia și 3-2 cu Anglia, am fost eliminați în sferturile de finală de Italia, 0-2.

Lotul României la EURO 2000: Lobonț, Stelea, Prunea, Petrescu, Ciobotariu, Filipescu, Gh. Popescu, Chivu, Belodedici, Contra, Gâlcă, Munteanu, Hagi, Fl. Petre, Lupescu, Lincar, Hîldan, Mutu, Moldovan, Ad. Ilie, Roșu, I. Ganea.

Calificați o dată la 8 ani

Ultimele trei Campionate Europene la care România s-a calificat, incluzând aici și EURO 2024, respectă linia temporală cu o calificare la două ediții. Practic, după EURO 2000, au urmat EURO 2008, apoi EURO 2016 și, acum, provocarea din Germania.

La EURO 2008, tricolorii au avut o prestație onorabilă dar nu au mai reușit să iasă din grupe. A fost 0-0 cu Franța, 1-1 cu Italia și 0-2 cu Olanda pentru naționala pregătită atunci de Victor Pițurcă.

Lotul nostru i-a avut în componență pe Lobonț, M. Popa, Stăncioiu, Contra, Raț, Tamaș, Chivu, Săpunaru, Ghionea, Goian, Moți, Șt. Radu, Rădoi, Fl. Petre, Codrea, Cociș, Nicoliță, Ad. Cristea, Dică, Marica, Mutu, M. Niculae, D. Niculae.

La ultima participare, cu Anghel Iordănescu selecționer, Europeanul francez din 2016, am pierdut în meciul inaugural al turneului, 1-2 cu Franța, urmând 1-1 cu Elveția și 0-1 cu Albania în grupe.

Lotul tricolorilor la ultimul EURO: Tătărușanu, Pantilimon, Lung jr., Mățel, Raț, Moți, Chiricheș, Găman, St. Filip, Dr. Grigore, Săpunaru, Hoban, Chipciu, Pintilii, Stanciu, Torje, Sănmărtean, Prepeliță, Ad. Popa, Alibec, Keșeru, Fl. Andone, B. Stancu.

Programul României la EURO 2024

Luni, 17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (München, 16:00);

Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Köln, 22:00);

Miercuri, 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00);

Meciurile de la EURO 2024 vor fi transmise în exclusivitate de PRO TV, PRO Arena și VOYO.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații grave înainte de Spania - Anglia: "Au trișat! Finala este deja decisă?"
Acuzații grave înainte de Spania - Anglia: "Au trișat! Finala este deja decisă?"
Citește și...
Ce spune Răzvan Marin înainte de EURO 2024. „Adversarele sunt în avantaj, noi putem compensa cu ambiţie şi dorinţă”. VIDEO
Ce spune Răzvan Marin înainte de EURO 2024. „Adversarele sunt în avantaj, noi putem compensa cu ambiţie şi dorinţă”. VIDEO

Mijlocaşul Răzvan Marin a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că adversarele echipei de fotbal a României din grupa de la EURO 2024 au un avantaj.

Programul meciurilor la EURO 2024. Când, unde și la ce oră joacă România
Programul meciurilor la EURO 2024. Când, unde și la ce oră joacă România

Cea de-a XVII-a ediţie a turneului final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, organizat de UEFA, se va derula în perioada 14 iunie-14 iulie 2024 în Republica Federală Germania.

Nebunie la primul antrenament al echipei naționale în Germania. Mii de fani i-au încurajat pe
Nebunie la primul antrenament al echipei naționale în Germania. Mii de fani i-au încurajat pe "tricolori" | VIDEO

Echipa națională de fotbal a României a efectuat, marți, primul antrenament în Germania, țara gazdă a EURO 2024.

Ce spune Radu Drăgușin înainte de EURO 2024. „Obiectivul nostru este să trecem de această grupă”. VIDEO
Ce spune Radu Drăgușin înainte de EURO 2024. „Obiectivul nostru este să trecem de această grupă”. VIDEO

Fundaşul Radu Drăguşin a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că el are încredere că Naţionala României poate trece de grupe la Euro-2024.

Un gol al lui Cristiano Ronaldo i-a creat probleme acasă lui Florinel Coman. Dezvăluirile starului de la FCSB | VIDEO
Un gol al lui Cristiano Ronaldo i-a creat probleme acasă lui Florinel Coman. Dezvăluirile starului de la FCSB | VIDEO

Aflat în cantonamentul echipei naționale de fotbal a României, care se pregătește pentru ultimele meciuri amicale pe care le va disputa înainte de EURO 2024, Florinel Coman, 26 de ani, a făcut câteva dezvăluri din copilăria sa.

Recomandări
Marcel Ciolacu „exclude” creșterea TVA, după ce Iohannis a cerut măsuri pentru creșterea colectării
Marcel Ciolacu „exclude” creșterea TVA, după ce Iohannis a cerut măsuri pentru creșterea colectării

Mărirea TVA este „exclusă” a declarat premierul Marcel Ciolacu, după apelul președintelui Iohannis pentru măsuri de creștere a colectării după alegeri.

Iris a terminat liceul cu 10 pe linie, dar la BAC a făcut două contestații. Nota primită la reevaluare: „A fost curajoasă”
Iris a terminat liceul cu 10 pe linie, dar la BAC a făcut două contestații. Nota primită la reevaluare: „A fost curajoasă”

Iris Maria Zsigmond a absolvit Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița cu 10 pe linie, dar după primele rezultate de la BAC 2024, a avut media 9,93.

Cupolă de foc peste România. Mai mult de trei sferturi din țară se va afla sub Cod Roșu de caniculă în weekend
Cupolă de foc peste România. Mai mult de trei sferturi din țară se va afla sub Cod Roșu de caniculă în weekend

Peste trei sferturi dintre judeţele ţării se vor afla sub Cod Roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat în acest weekend. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperaturile vor urca la 41 de grade Celsius.