Un copil grav bolnav primeste un rinichi chiar de la profesoara lui. Ce cadou si-a dorit de Craciun

Ultima actualizare: 27-02-2015 07:02

Pentru Craciunul care a trecut, micul Matt, din Texas, i-a cerut Mosului un dar special: sa-l ajute sa gaseasca pe cineva care poate sa-i doneze un rinichi.

Cu ceva intarziere, dorinta i s-a implinit. Iar donatorul generos, cautat in toata America, era chiar la scola lui Matt: profesoara lui de matematica.

Sotii Parker au cautat in toata tara un donator de rinichi care sa-i redea fiului lor de sase ani o viata normala. Nici nu le-a trecut prin minte ca donatorul perfect era cineva cunoscut si apropiat: chiar profesoara de matematica a lui Matt.

Lindsey Painter, profesoara: "E absolut socant. M-a sunat de la spital, in Ajunul Craciunului, coordonatorul transplanturilor si mi-a spus ca exista compatibilitate."

Totusi, ca sa nu existe niciun dubiu, au urmat saptamani de teste. Iar medicii au confirmat ca profesoara poate sa-i doneze elevului ei un rinichi. N-a stat o clipa pe ganduri...

Lindsey Painter, profesoara: "Am doi copii, un baiat de zece ani si unul de sase. Pot doar sa-mi inchipui ce inseamna sa ai un copil care trece prin ce trece Matt."

De cand a inceput scoala, Matt a avut un program special, ca sa faca loc sedintelor de dializa, de cate patru ore fiecare. Fara rinichiul artificial n-ar fi supravietuit. Mereu, insa, a sperat ca va duce si el o viata normala.

Lisa Parker, mama: "De cand a devenit clar ca i se va efectua un transplant, era in al noualea cer, zi de zi."

De acum, elevul va avea o legatura speciala cu profesoara lui, toata viata.

Citeste și...
Parteneri
VIDEO PROTVPLUS.RO