Scene de groaza la o inmormantare, in Indonezia. Cadavrul cade din sicriu in timpul procesiunii. VIDEO

inmormantare Indonezia

Oamenii indurerati de la o inmormantare au fost ingroziti in momentul in care baza sicriului a cedat, iar trupul neinsufletit a cazut pe drum.

Ceremonia, care a avut loc intr-o regiune rurala din Indonezia, va fi, cu siguranta, una pe care cei prezenti nu o vor uita niciodata. Cortegiul funerar inainta spre locul de veci, sicriul cu decedatul fiind purtat pe umeri de cativa barbati.

Totul parea ca se desfasoara potrivit obiceiurilor locale; cortegiul inainta, in timp ce rudele si cunosctintele, aflate la marginea drumului, isi luau ramas bun de la cel disparut.

Numai ca la un moment dat s-a petrecut incidentul care i-a socat pe toti cei prezenti. Trupul decedatului, infasurat in alb, a sfartecat panza verde cu care era invelit sicriul si a cazut pe asfalt. In loc sa se opreasca imediat ce s-a produs nefericitul incident, barbatii care purtau sicriul pe umeri si-au continuat drumul, lasand impresia ca nu si-a dat seama de cele intamplate.

Cativa oameni aflati pe marginea drumului au intervenit sa salveze situatia. Dupa ce s-au asigurat ca cel plecat pe lumea cealalta era intreg, au intors din drum convoiul, au reasezat mortul in sicriu, iar procesiunea a fost continuata.

Citește și
accident
Tragedie in Tulcea. O femeie a murit dupa ce sotul ei a adormit la volan si a intrat intr-un copac, la cativa km de casa
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Tragedie la metroul londonez. Un barbat a murit calcat de tren in timp ce incerca sa-si salveze fratele care cazuse pe sine
Tragedie la metroul londonez. Un barbat a murit calcat de tren in timp ce incerca sa-si salveze fratele care cazuse pe sine

Un barbat a murit dupa ce a fost lovit de un tren, la metroul londonez, in timp ce incerca sa-si salveze fratele care tocmai cazuse pe sine.

Tragedie in Tulcea. O femeie a murit dupa ce sotul ei a adormit la volan si a intrat intr-un copac, la cativa km de casa
Tragedie in Tulcea. O femeie a murit dupa ce sotul ei a adormit la volan si a intrat intr-un copac, la cativa km de casa

Un roman, aflat in masina cu sotia, de origine spaniola, si fetita lor de sapte ani, a adormit la volan, ostenit de drumul din Spania pana in Romania.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.