O tanara din Statele Unite a hotarat sa isi ceara ea iubitul in casatorie. Reactia barbatului la momentul de poveste

29-10-2016 07:41


Nonconformista, o tanara din statele Unite a hotarat sa isi ceara ea iubitul in casatorie. Si a pus la cale un moment de poveste.

Surpriza a fost una subacvatica, in apele unui lac din Islanda, care desparte doua continente - America si Europa.

Totul s-a intamplat in timpul unei escale turistice, la un zbor trans-atlantic, spre Amsterdam.

Tanara: "Sa va spun un secret. Vreau sa-l cer de sot pe iubitul meu, care nu stie ce surpriza i-am pregatit. El stie doar ca vom face o escala in Islanda, sa ne sarbatorim zilele de nastere."

Cei doi logodnici, ambii americani, se imbarcasera intr-o cursa aeriana trans-atlantica, spre Amsterdam. Iar fata a pregatit surpriza cu ajutorul companiei aeriene islandeze, care organizeaza si escale turistice in insula de gheata.

Islanda a fost locul ideal pentru declaratia de iubire a lui Jennifer. Nu doar ca este una dintre tarile cele mai progresiste cand vine vorba despre emanciparea femeilor sau de egalitatea intre sexe.

Tanara: "Ne vom scufunda in apele lacului Thingvellir, locul exact al rupturii dintre doua placi tectonice, care se despart in Europa si America."

Jennifer marturiseste ca i-a fost greu sa nu se dea de gol. Si a asteptat cu sufletul la gura sa vina momentul acestei inedite cereri in casatorie, intre doua continente.

Tinandu-se de mana ca doi scafandri indragostiti, Matt si Jennifer au inotat printre stanci pana la locul pregatit si semnalizat cu balize in forma de inimioare.

Tot prin semne, Matt i-a dat iubitei sale raspunsul asteptat - pecetluit printr-un sarut, din motive evidente, abia la suprafata.

Sampania si verighetele erau pregatite pe mal.

Referirea la Oceanul care nu-i poate desparti nu era doar o figura de stil. Jennifer si Matt si-au pus la incercare iubirea printr-o relatie la distanta. In interes de serviciu, Matt calatoreste des in Europa, in timp ce Jennifer ramane in Statele Unite.

VIDEO PROTVPLUS.RO