S-au indragostit cand erau copii, iar dupa 20 de ani s-au revazut. Gestul pe care au decis sa-l faca e emotionant

casatoriti

O femeie, Maria Roberts, a continuat, timp de 20 de ani, sa-l caute pe baiatul de care se indragostise cand avea 14 ani, in 1996, iar in cele din urma cei doi s-au casatorit.

Cand avea 14 ani, Maria Roberts, din Anglia, a flirtat timp de 2 saptamani cu un baiat pe nume Chris Atknson, in timpul vacantei, dar a crezut ca nu o sa-l mai vada niciodata, potrivit the Sun

Inainte sa se reintalneasca, fiecare si-au intemeiat familii cu alti parteneri, dar cand Maria a reusit, in cele din urma, sa-I dea de urma lui Chris, ei s-au casatorit si au promis ca nu se vor mai desparti niciodata.

Maria a declarat: “Chiar daca am petrecut putin timp impreuna, a fost dragoste la prima vedere, in 1996. Dupa aceea, ma gandeam mereu la Chris, iar cand am ramas singura, am stiut ca trebuie sa-l caut. Dupa ce l-am revazut, dupa doua decenii, am stiut ca el este alesul, iar din fericire, Chris a simtit la fel. Mi-a spus ca s-a gandit la mine in fiecare zi.

Ea isi aminteste cum s-au cunoscut: “Era un adolescent cu bun-simt. Ne-am sarutat si ne-am tinut de mana. A fost o iubire profunda.

Citește și
Cuplu
O adolescenta de 18 ani a cerut in casatorie un barbat care putea sa-i fie bunic. Cu ce se ocupa viitorul mire. VIDEO
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Dupa aceea, cei doi au schimbat numere de telefon si au pastrat legatura. Ei trebuia sa se intalneasca din nou, in urmatorul an, in acelasi loc, unde ar fi venit cu familia fiecaruia.

Din pacate, tatal Mariei a programat excursia intr-o saptamana gresita, iar Chris si familia sa au sosit fix cand Maria pleca.

In 2002, Chris a devenit tata pentru prima oara, iar dupa aceea a mai avut inca 4 copii proveniti din relatii diferite. Intre timp, in 2011, Maria a devenit mama, nascand un baiat, Ethan, in varsta de 5 ani, dupa aceea a nascut si o fata, pe Erica, in varsta de 3 ani.

Maria a spus: “A trebuit sa-mi vad de viata mea, chiar daca ma gandeam in continuare la Chris. Din cand in cand il cauta si pe Facebook.” Pana la urma, Maria s-a despartit de fostul ei partener.

Apoi, in Aprilie 2014, ea a decis ca trebuie sa-l caute pe Chris. De data aceasta i-a cautat numele surorii lui Chris pe Facebook, iar in timp ce-i cauta in lista de prieteni, i-a vazut poza lui barbatului.

Am stiut imediat ca el era, iar inima a inceput sa-mi bata rapid si am intrat imediat pe profilul sau. Imediat i-am scris. M-am gandit ca o sa creada ca sunt nebuna si ca nici nu isi va mai aminti de mine.” a spus ea.

Dar, Maria nu a fost singura care a facut cercetari. Chris: “Cand i-am primis mesajul, l-am verificat de doua ori. Am incercat sa o caut pe Maria, dar am renuntat dupa ce am gasit sute de 'Maria Roberts' pe Facebook.”

Cei doi au discutat timp de 6 luni, iar cum erau amandoi singuri, au stabilit sa se revada in Eversham, Worcestershire. Cuplul a decis sa inceapa o relatie la distanta, stabilind sa se vada in fiecare weekend.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Doi soti si-au recuperat verigheta dupa 37 de ani. A fost nevoie de o poza pe Facebook si 80.000 de share-uri
Doi soti si-au recuperat verigheta dupa 37 de ani. A fost nevoie de o poza pe Facebook si 80.000 de share-uri

Aventura unei verighete a ajuns virala pe internet! O femeie, instructor de scufundari, a facut o bucurie neasteptata unui cuplu de spanioli din Zaragoza.

O adolescenta de 18 ani a cerut in casatorie un barbat care putea sa-i fie bunic. Cu ce se ocupa viitorul mire. VIDEO
O adolescenta de 18 ani a cerut in casatorie un barbat care putea sa-i fie bunic. Cu ce se ocupa viitorul mire. VIDEO

O adolescenta de 18 ani a produs indignare dupa ce s-a logodit cu un barbat de 60 de ani

Si-a cerut iubitul de sot in mijlocul strazii si i-a dat cadou casa si motocicleta. Ce raspuns a primit
Si-a cerut iubitul de sot in mijlocul strazii si i-a dat cadou casa si motocicleta. Ce raspuns a primit

Indragostita peste masura, o tanara din China si-a cerut iubitul in casatorie in mijlocul strazii si, in acelasi timp, i-a oferit cadou o motocicleta scumpa, dar si jumatate din apartamentul pe care il are ea.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuză de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Șeful Finanțelor anunță dublarea încasărilor la Fisc în primul trimestru, de la 55,7 miliarde de lei la 97,1 miliarde
Șeful Finanțelor anunță dublarea încasărilor la Fisc în primul trimestru, de la 55,7 miliarde de lei la 97,1 miliarde

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a avut încasări de 97,1 miliarde lei în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 41,8 miliarde de lei faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.