Rapoartele britanice despre OZN-uri, desecretizate. Obiecte Zburatoare Neidentificate la Stonehenge

Ultima actualizare: 25-06-2013 00:04
OZN la Stonehenge

Dupa cum deja se stie, ministerul britanic al Apararii a finalizat raportul asupra muncii pe care a desfasurat-o timp de aproape 60 de ani in privinta fenomenului Obiectelor Zburatoare Neidentificate.

Conform NBC News, in acest document - care contine 4.300 de pagini - sunt cuprinse marturii despre aparitii ale OZN-urilor atat deasupra Parlamentului, ca si in zona Stonehenge.

Si, datorita inmulturii posesorilor de telefoane cu camere de fotografiat, numarul raportarilor de OZN-uri in Marea Britanie s-a dublat in 2008, ajungand la 208 declaratii, a declarat David Clarke, specialist in studierea fenomenului Obiectelor Zburatoare Neidentificate. Apoi, in 2009, numarul acestor marturii s-a triplat, ajungand la 643.

"Acest lucru a pus o presiune si mai mare asupra resurselor autoritatilor, care in final au luat decizia de a desecretiza toate aceste documente, pur si simplu pentru ca nu mai puteau sa faca fata investigatiilor prea multe si sa le studieze in detaliu.." a mai spus Clarke.

Acelasi lucru s-a intamplat si cu dosarul de la Stonehenge. In ianuarie 2009, ministerul Apararii a primit mai multe fotografii care aratau un obiect pe cer, deasupra monumentului antic din Wiltshire. "La inceput nu am vazut nimic pe cer, in poza, pentru ca ma concentram asupra pietrelor. Dupa ce le-am incarcat pe calulator am descoperit acea forma de discobol... Sunt sigur ca aveti parte de astfel de cazuri in fiecare zi. Oricum, eu sunt foarte mandru de OZN-ul meu, asa ca m-am gandit sa afle si altii ce am gasit", scrie martorul acestui caz intr-un email aflat in arhiva autoritatilor.

Ministerul a raspuns, precizand ca nu va incerca sa identifice sursa acestui OZN, "cu exceptia cazului in care acest lucru reprezinta o amenintare potentiala asupra Regatului Unit". De ce? Pentru ca incercarea de a explica fiecare astfel de dosar ar insemna consumarea nejustificata a resurselor interne ale Ministerului, se mai arata in nota explicativa.

Un raspuns similar a fost trimis si martorului care a raportat observarea unui "obiect care avea lumini verzi, rosii si apoi albe", deasupra Parlamentului in februarie 2008.

Clarke mai sustine ca multe dintre fotografiile realizate intre anii 2007-2009 cu telefonul mobil sunt atat de slabe calitativ incat este foarte greu de dedus ce se intampla acolo. Astfel, multe dintre aceste cazuri au primit explicatii ..."pamantesti". Iata cateva dintre ele:

-► Un echipaj de politie care patrula cu elicopterul in Tara Galilor a raportat observarea unui grup de lumini mici, care se roteau pe cer, in iunie 2008. La vremea respectiva, dupa ce s-a facut public acest lucru, tabloidul The Sun a descris intamplarea cu titlul "Armata extraterestrilor". Ministerul a concluzionat ca a fost vorba despre niste lampioane chinezesti, care fusesera lansate in aer dupa o petrecere.

-► Acelasi tabloid The Sun a scris despre pagubele suferite de o turbina de vant in North Lincolnshire in ianuarie 2009, citandu-l pe martor care povestea ca a vazut sfere de lumina deasupra turbinei atunci cand aceasta s-a stricat. Ministerul a refuzat sa investigheze cazul, insa un jurnalist de la The Guardian a povestit ca luminile proveneau de la niste artificii lansate in aer, cu ocazia sarbatoririi aniversarii tatalui sau, in varsta de 80 de ani. Expertii au precizat ca probabil turbina s-a stricat din cauza unei defectiuni mecanice.

-► O femeie din Dorset sustine ca a vazut "o minge de foc stralucitoare" venind spre geamul bucatariei sale in august 2009. Ea afirma ca "mingea de foc" a cazut intr-o punga si a disparut "intr-un fulger orbitor". Clarke spune ca acest caz este unul tipic despre "mingiile de foc", un fenomen electric, care deocamdata nu poate fi explicat.

Ultimul raport al ministerului britanic al Apararii despre OZN-uri poate fi descarcat de pe internet, de pe site-ul Arhivelor Nationale Britanice.

Citeste si:

Un antreprenor face 3 miliarde de dolari pe an, fara preturi si case de marcat

Schimbare de strategie. Starbucks aduce mai multa mancare in cafenelele sale

Cel mai sigur mijloc de transport al secolului XXI se va transforma radical

Citeste și...
Parteneri
VIDEO PROTVPLUS.RO