Justin Bieber, investigat de politie pentru vandalizarea cu graffiti a unui hotel din Rio de Janeiro

Ultima actualizare: 10-11-2013 06:51
Justin Bieber

Justin Bieber este investigat de politia din Rio de Janeiro, dupa ce a fost fotografiat alaturi de cativa membri ai anturajului sau, in timp ce vandaliza cu un spray cu vopsea zidurile unui hotel de lux din cartierul Sao Conrado.

In urma plangerilor unor paparazzi brazilieni, potrivit carora garzile de corp ale lui Justin Bieber i-ar fi acostat in timp ce il fotografiau, politia din Rio de Janeiro a declarat ca va cerceta daca artistul canadian a incalcat legile locale referitoare la distrugerea proprietatii.

Politia civila braziliana a precizat intr-un comunicat ca a luat deja declaratii de la un purtator de cuvant al lui Justin Bieber si ca va continua sa stranga informatii despre incident.

Politia federala din Brazilia, care se ocupa cu problemele de migratie, a negat informatiile din presa locala conform carora ar fi incercat sa il impiedice pe Justin Bieber, care avea programat un concert in Asuncion, capitala Paraguayului, sa paraseasca tara.

Justin Bieber, care a concertat la Rio de Janeiro in cadrul turneului sau din America de Sud, a fost pe prima pagina a tabloidelor braziliene dupa ce a fost surprins in clubul Centaurus din Rio, care in trecut a fost inchis pentru prostitutie.

Tabloidele au publicat fotografii despre care s-a afirmat ca ar fi ale cantaretului, infasurat intr-un cearsaf pentru a-si ascunde identitatea, in timp ce iesea din club, la sfarsitul saptamanii trecute.

Mai mult decat atat, pe YouTube a aparut un clip in care apare Bieber dormind in patul unei tinere pe care ar fi cunoscut-o in acel club.

Citeste și...
Parteneri
VIDEO PROTVPLUS.RO