Jennifer Lopez, implicata intr-un accident rutier. "Un betivan prost mi-a tamponat automobilul"

29-09-2014 14:25


Jennifer Lopez

Jennifer Lopez a avut cateva cuvinte destul de dure la adresa unui conducator auto, descris de artista prin sintagma "betivan prost", dupa ce acesta a tamponat usor partea din spate a automobilului vedetei americane.

Cantareata si ceilalti pasageri din automobil au scapat nevatamati din acea coliziune, care a avut loc weekendul trecut, in Malibu.

Jennifer Lopez a publicat pe Instagram o fotografie in care apare alaturi de buna ei prietena Leah Remini, intr-un automobil, duminica.

Fotografia este insotita de textul urmator: "Asteptand la un semafor, totul era minunat pana cand un betivan prost a intrat cu automobilul in partea din spate a noii mele masini!".

"Slava Domnului ca toata lumea este ok!", a adaugat Jennifer Lopez, precizând ca l-a "injurat pe nenorocit", in timp ce Leah Remini "a ramas foarte calma".

Potrivit site-ului TMZ.com, actrita Leah Remini conducea automobilul in care se aflau Jennifer Lopez si cei doi copii ai acesteia, in momentul in care un sofer necunoscut, aflat la volanul unei camionete, a tamponat partea din spate a vehiculului vedetei americane si a parasit locul accidentului. Politia a reusit ulterior sa il identifice si sa il aresteze.

Jennifer Lopez, nascuta in 1968 in cartierul Bronx din New York, s-a lansat initial ca actrita, inainte de a deveni o vedeta a muzicii pop. Dupa ce a devenit cunoscuta in anii 1990 cu rolul din sitcomul "In Living Color", Jennifer Lopez a devenit un star de talie mondiala, remarcându-se in filme precum "Selena", "Trenul cu bani", "Anaconda", "Eu cu cine ma marit?", "Camerista/ Maid in Manhattan", "Plan de rezerva" si "Pregateste-te, ca vine!".

Sursa: Daily Mail

VIDEO PROTVPLUS.RO