03:05, ora la care intreaga Romanie a fost luminata ca in miezul zilei. VIDEO cu imaginile surprinse in mai multe orase

×
Codul embed a fost copiat

O lumina puternica a strabatut cerul Romaniei miercuri noapte, in jurul orei 3. A fost senin si ger sticlos, asa ca fenomenul s-a vazut in multe zone ale tarii.

Cititi in articol:
-► Imagini suprinse in Targu Mures
-► Imagini filmate in carierul Berceni din Bucuresti
-► Imagini surprinse pe Aeroportul Otopeni
-► Declaratiile martorilor care au asistat la acest fenomen
-► Explicatiile specialistilor: este vorba de un meteor
-► Un fenomen asemanator a avut loc in California
-► In februarie 2013, intr-un oras din Siberia, un meteor cu diametrul de 15 metri a explodat, sute de oameni fiind raniti
-► Imagini primite de la utilizatorii www.stirileprotv.ro

In Buzau, de exemplu, a fost ca ziua in amiaza mare, spun oamenii. Iar la Bucuresti, cerul a stralucit pentru cateva secunde. "A fost un meteor de mici dimensiuni care a ars in atmosfera terestra, spun astronomii.". "Dar, daca era altceva, inclusiv un OZN?" - s-au intrebat pasionatii de ufologie

Specialistii sustin ca am avut de-a face cu un meteor de mici dimensiuni, cu diametrul de 1-2 metri, care calatorea prin atmosfera de deasupra Romaniei cu 35.000km/h, de 10 ori mai repede ca un glont tras dintr-o pusca. Pret de 2-3 secunde, cerul s-a luminat de parca ar fi fost zi, prima data in jurul localitatilor, Buzau, Vrancea, Focsani. 

Daca ati surprins imagini cu fenomenul, le puteti trimite pe adresa de mail [email protected].

Citește și
asteroidul bestia
Asteroidul "Bestia" a trecut, duminica, pe langa Pamant. Daca ar fi lovit planeta noastra, consecintele ar fi fost dramatice
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

UPDATE: Au aparut imagini cu misteriosul obiect ceresc surprins si deasupra unor localitati din Ardeal, inclusiv municipiul Targu Mures.

UPDATE: Un utilizator ne-a trimis aceste imagini, filmate in cartierul Berceni din Bucuresti, in care s-ar vedea ce s-ar fi intamplat de fapt in noaptea de marti spre miercuri.

UPDATE: Inclusiv directorul de comunicare al Aeroportului Otopeni a publicat o imagine in care este surprins momentul de lumina totala din miez de noapte. Imaginile au fost surprinse la Aeroportul Henri Coanda si arata o perspectiva mai larga asupra fenomenului.

Sursa video

Imagini filmate de la statia de metrou Brancoveanu

Imagini surprinse de o camera de supraveghere de pe Calea Giulesti din Capitala

 

 

 

Imagini amator

 

Imagini filmate in Vrancea, in zona comunei Vintileasca 

Imagini filmate in Bacau

De asemenea, cativa utilizatori www.StirileProTv.ro au povestit intamplarea la care au fost martori, pe adresa Fii Reporter.

Iata cateva dintre acestea:

Ionut Bogdan: "07:ian.2015 in jurul orei 03:00, sunt aproape sigur ca am vazut un meteorit deasupra Bucurestiului. S-a vazut din campus Leu, in directia nord. Puteti verifica niste camere de supraveghere pentru filmarea evenimentului? Pentru cateva secunde, a fost lumina ca si ziua, vazandu-se 2 fragmente pe cer (unul mai mare, altul mai mic)."

Claudiu Stanescu: "Buna seara, vreau sa va aduc la cunostinta un eveniment la care am fost martor in aceasta seara. Tin sa va precizez ca totul s-a petrecut in jur de 5-6 secunde.

Ma aflam acum 20 minute (aprox ora 3.10) in Bucuresti, pe Bulevardul TIMISOARA, zona PLAZA ROMANIA si in timp ce conduceam, am observat pe cer o sfera destul de mare, galben-portocalie ce se indrepta spre pamant, iar pe masura ce se apropia cerul se lumina din ce in ce mai puternic. In urma sa sfera lasa o dara de lumina, o "coada", iar la un moment dat aceasta s-a destramat in cateva bucatele si a disparut. Inainte de momentul culminant al "destramarii" cerul a fost iluminat de o lumina cu tenta albastruie de o intensitate foarte mare, aproape ca in timpul zilei. Mentionez ca intrucat ma apropiam de o intersectie si pentru ca pe sosea era poleo, circam cu viteza foarte redusa astfel incat am observat foarte atent ce s-a intamplat.

Pe fondul zgomotului din masina, nu am auzit niciun fel de sunet. La acest eveniment am fost martor eu, prietena mea, un echipaj de politie care au oprit si coborat din masina ca urmare a luminii puternice.

Din extrem de putinele mele cunostinte din domeniu, estimez ca am fost martor la patrunderea in atmosfera a unui corp ceresc care in drumul sau spre sol, s-a dezintegrat. Mai cu seama, sunt convins ca se intampla foarte rar ca un corp cu dimensiuni semnificative sa patrunda atat de adanc si fie atat de vizibil. Va trimit acest mesaj in speranta ca dvs. sau o alta institutie similara dvs. monitorizati permanent astfel de evenimente.

Va rog frumos sa imi transmiteti daca aveti vreun fel de informatie despre acest lucru, sunt foarte curios la ce am fost martor si as vrea sa stiu mai multe informatii. Intrucat totul s-a petrecut foarte repede nu am apucat sa captez nici video, nici foto momentul."

Badea Alexandru: "Buna dimineata un fenomen ciudat sa produs acum 20 de minute acum este ora 3:30, o lumina puternica a cuprins timp de 4-5 secunde, aveti un raspuns la acest fenomen ? Locatia Ilfov Buftea."

Specialistii in domeniu au pareri impartite

Specialistii in domeniu au vorbit pentru agentia de presa MEDIAFAX despre fenomenul care s-ar fi inregistrat in noaptea de marti spre miercuri in anumite zone din Romania.

"Nu stiu daca este vorba de un meteoroid", a spus presedintele Agentiei Spatiale Romane (ROSA), Marius-Ioan Piso. "Din ce am vazut, pur si simplu a fost o lumina. O astfel de lumina poate fi produsa de un joc de artificii mai intens sau de o racheta militara, racheta de iluminat", a spus Piso.

El a precizat ca nu exista in acest moment alte informatii, precizand ca lipsa unui zgomot "exclude ideea unei explozii de tip meteoroid". intrebat daca ar fi trebuit sa se auda un zgomot chiar si in cazul in care meteoroidul ar fi fost de mici dimensiuni, Piso a spus ca ar fi trebuit sa se auda "cat de cat, daca ar fi fost o explozie".

"Noi nu avem aici nicio raportare de astfel de obiecte. in Europa, nu exista o retea foarte consecventa pentru astfel de meteoroizi mici, care sa urmareasca acest lucru. in Statele Unite exista, iar NASA, in noaptea de 5 spre 6 la ei, a observat 34 de astfel de fenomene si este o situatie normala. din acestea 34 6 sunt cunoscute, adica meteoriti care vin din Leo Minor, Bootes, din Hydra, constelatiile respective, dar restul de 28 sunt, cum se spune, mai sporadici, adica pietricele care ard pur si simplu", a spus Ioan Piso.

Intrebat daca ar putea fi printre cei 28 si cel din Romania, acesta a spus ca nu crede, precizand ca "nu s-a auzit nimic". De asemenea, Ioan Piso a spus ca nu se poate confirma un astfel de lucru pentru ca nu a fost insotit de zgomot, iar acest fapt exclude o dimensiune mare. "Daca dimensiunea nu este mare, atunci obiectul a ars complet si nu lasa urme, iar confirmarile sunt la nivel de amatori sau de Google, ceea ce, pentru noi, nu are importanta", a spus acesta.

"Nu stiu daca a fost, daca nu am informatii. (...). Instrumentele de masura iti dau capabilitatea sa monitorizezi ceva pana la o anumita importanta, este mai mic decat acea importanta pe care o atribuim in acest moment", a spus Ioan Piso.

Pe de alta parte, Adrian sonka, coordonatorul Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucuresti, intrebat daca este vorba despre un meteor care a explodat deasupra Romaniei, a declarat pentru MEDIAFAX: "Da, este un meteor".

"Am vazut filmul care a fost pus pe internet si, in afara de faptul ca se vede o lumina care circula foarte repede, ceea ce inseamna o stea cazatoare, pentru ca avioanele si elicopterele nu circula atat de rapid, se vede si reflexia lui in luneta masinii. Se vede clar forma unui meteor. Atunci cand un meteor, insemnand o dara luminoasa pe cer, e foarte stralucitor, spunem ca avem de a face cu un bolid. (...) Ideea este ca la aceste obiecte, cu cat este mai mare stralucirea, cu atat e mai mare obiectul care intra in atmosfera si produce dara luminioasa", a spus sonka.

De asemenea, el a precizat ca, probabil, a fost un obiect de la zeci de centimetri pana intr-un metru, maximum doi metri. "Nu putem spune exact daca nu avem o dara luminoasa vazuta clar", a completat acesta.

"Efectele calculate ar putea exista numai daca obiectul ar fi fost foarte mare, noi stim ca, daca obiectul este mititel, atunci cand vedeti izbucnirea aceea finala, il vedeti cum se fragmenteaza si se produc bolizi mai mici. Ideea este ca, daca obiectul ar fi mai mare, de vreo cinci metri, ar ramane pietricele, roci care ar cadea pe pamant, dar ar fi mititele", a mai spus sonka.

El a spus ca, in mod normal, "mai mereu ar trebui sa vedem bolizi", precizand ca "in fiecare zi intra in atmosfera foarte multe obiecte care se rotesc in Sistemul Solar". "Numai ca Pamantul este foarte mare si, dintr-un loc anume, de unde stam noi, de exemplu, vedem rar astfel de lucruri, de cateva ori pe an. Nu este extraordinar (fenomenul, n.r.) asa cum l-au facut cei de la televizor, daca va uitati pe internet o sa vedeti multe fenomene de genul acesta", a spus acesta, completand ca este un fenomen "frumos".

"Am vazut o stea cazatoare, poate ne atrage si noua atentia inspre cer ca poate vine ceva mult mai mare", a precizat acesta. intrebat de ce nu a putut fi observata apropierea acestui meteor de Pamant, sonka a spus ca a fost vorba de un obiect "foarte, foarte mic". "Acestia nu se pot vedea in mod normal prin telescop. Ei sunt luminosi cand intra in atmosfera, dar acolo cand sunt in spatiu nu reflecta foarte multa lumina", a declarat acesta.

Pe de alta parte, mai trebuie mentionat faptul ca un incident asemanatoar s-a petrecut de curand pe cerul Californiei, in Statele Unite, unde mai multi oameni au declarat ca au vazut un glob luminos. Acest obiect neidentificat era in cadere si lasa in urma sa o dara alba, detaliu caracteristic corpurilor ceresti.

Dupa cateva momente insa - asa cum se vede si intr-o inregistrare video - apare un al doilea obiect, mai mic, dar care ramane in urma primului corp, care se deplasa cu o viteza mai mare.

Inregistrarea video a acestui incident a fost postata pe Youtube pe 5 ianuarie.

O posibila explicatie stiintifica a acestor fenomene ar putea fi data de informatia publicata in Business Insider, in care se anunta ca urmeaza o perioada in care vom avea parte de mai multe "ploi de meteoriti".

Varful primului eveniment astronomic, conform sursei citate, a avut loc pe 3 ianuarie 2015.

In Celiabinsk, Siberia, in februarie 2013, o intreaga localitate a fost la un pas de tragedie, dupa ce un meteorit cu diametrul de 15 metri a explodat la o altitudine de 30 de km deasupra Pamantului. Unda de soc a facut praf toate geamurile din oras si sute de oameni au fost raniti.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
FOTO. Craterul cauzat de prabusirea unui meteorit in Nicaragua. Cercetatorii cauta fragmente
FOTO. Craterul cauzat de prabusirea unui meteorit in Nicaragua. Cercetatorii cauta fragmente

Un meteorit prabusit sambata in Nicaragua a creat un crater urias, relateaza presa locala.

Asteroidul
Asteroidul "Bestia" a trecut, duminica, pe langa Pamant. Daca ar fi lovit planeta noastra, consecintele ar fi fost dramatice

Un asteroid de dimensiuni considerabile, poreclit "Bestia" de astronomi, a trecut duminica pe langa planeta noastra.

Momentul in care un meteorit a trecut razant pe langa un parasutist, cu 500 de kilometri pe ora. VIDEO
Momentul in care un meteorit a trecut razant pe langa un parasutist, cu 500 de kilometri pe ora. VIDEO

O inregistrare video uimitoare arata momentul in care un meteorit cade cu o viteza de aproape 500 de kilometri pe ora, la cativa metri distanta de un parasutist care se afla in aer.

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu. Nu sunt victime. Reacția companiei | VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu. Nu sunt victime. Reacția companiei | VIDEO

O explozie a avut loc, vineri dimineață, la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.  

Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor
Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.