Care este preparatul pe baza de peste care ar omori 20.000 de persoane anual. Boala care apare imediat dupa ce este consumat

peste koi pla
Getty

Un preparat thailandez pe baza de peste, numit koi pla, ar fi provocat moartea a 20.000 de oameni anual, dupa ce au dezvoltat cancer hepatic si se presupune ca boala se instaleaza imediat dupa ce l-au consumat pentru prima oara.

Acest fel de mancare este alcatuit din peste crud, condimente si zeama de limeta, fiind foarte popular mai ales in una dintre cele mai sarace zone din Thailanda, in regiunea Isan, relateaza The Independent

Se pare ca anual omoara 20.000 de oameni. Dupa ce si-a pierdut ambii parinti din cauza cancerului la ficat, Narong Khuntikeo, un doctor thailandez, a pornit o campanie cu ajutorul careia vrea sa traga un semnal de alarma asupra acestui tip de peste si sa ii atentioneze pe localnici sa nu-l mai consume, fiindca ar putea avea un efect mortal.

Narong conduce un grup de doctori si cercetatori care vor merge in diferite zone ale Thailandei, unde predomina boala, pentru a ridica probe de urina. De asemenea, vor aduce si echipamente cu ultrasunete pentru a putea indentifica cancerul.

Pestele nu este periculos in sine, ci trematodele din ficatul sau, adica niste viermi paraziti care de obicei se afla in carne. In Isan, unde acest preparat bazat pe peste este des intalnit, cancerul la ficat reprezinta 50% din numarul cancerelor descoperite la barbati.

Citește și
imunoterapie
O noua sansa pentru bolnavii cu cancer de piele in stadiu avansat. Statul a aprobat tratamente gratuite de imunoterapie
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

La nivel mondial, rata de supravietuire pentru cancerul hepatic este de doar 10%.

 

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Laureatul Premiului Nobel pentru Pace in 2010, eliberat din puscarie dupa ce a fost diagnosticat cu cancer in faza terminala
Laureatul Premiului Nobel pentru Pace in 2010, eliberat din puscarie dupa ce a fost diagnosticat cu cancer in faza terminala

Laureatul Premiului Nobel pentru pace din 2010, Liu Xiaobo, diagnosticat cu cancer in faza terminala a fost eliberat pe cautiune din inchisoare, din motive medicale.

O noua sansa pentru bolnavii cu cancer de piele in stadiu avansat. Statul a aprobat tratamente gratuite de imunoterapie
O noua sansa pentru bolnavii cu cancer de piele in stadiu avansat. Statul a aprobat tratamente gratuite de imunoterapie

Bolnavii cu forme grave de cancer de piele au si in Romania o sansa la viata. Statul a aprobat, in sfarsit, decontarea unui tratament de imuno-oncologie, terapie revolutionara, folosita de ani de zile in tarile occidentale.

A presupus ca avea un simplu nodul, dar suferea de cancer. De ce sunt doctorii vinovati de moartea unui barbat de 27 de ani
A presupus ca avea un simplu nodul, dar suferea de cancer. De ce sunt doctorii vinovati de moartea unui barbat de 27 de ani

Un britanic a murit din cauza cancerului, fiindca timp de un an de zile doctorii n-au putut sa-i puna diagnosticul corect.

S-au cunoscut intr-o tabara pentru copii cu cancer si s-au casatorit dupa multi ani. Povestea impresionanta a unui cuplu
S-au cunoscut intr-o tabara pentru copii cu cancer si s-au casatorit dupa multi ani. Povestea impresionanta a unui cuplu

Cand un cuplu se casatoreste, exista anumite incertitudini referitoare la viitor. Pentru Caylee si Joey Renick, aceasta incertitudine este amplificata. Tinerii in varsta de 23 de ani s-au intalnit intr-o tabara pentru copii cu cancer.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.