Au fost schimbate la nastere si au aflat adevarul dupa 10 ani. Povestea desprinsa parca dintr-un scenariu de la Hollywood

copii schimbati

Familiile a doue fete care au fost schimbate la nastere in urma cu 20 de ani vor primi daune morale de 1.88 milioane de euro din partea clinicii unde a avut loc incidentul, a stabilit un tribunal din Franta.

Totul s-a intamplat in 1994, cand fetele au fost inversate accidental de o asistenta. Desi ambele mame au observat ca ceva era in neregula si au incercat sa se asigure la spital ca bebelusul pe care il iau acasa este, intr-adevar, al lor, reprezentantii clinicii le-au spus ca nu s-a facut nicio greseala, scrie BBC News.

In 2004 insa, una dintre mame a descoperit cu stupoare ca fata pe care o crescuse timp de 10 ani nu era a sa, din punct de vedere biologic, dupa ce a facut un test ADN. Investigatia declansata atunci a scos la iveala un adevar greu de acceptat: fiica biologica a familiei se aflase in tot acest timp la numai cativa kilometri distanta.

De la aflarea adevarului, cele doua familii s-au distantat si au continuat sa-si creasca fetele pe care le-au luat din maternitate. "Ar fi fost prea dificil sa mentinem legatura, asa ca ne-am separat si am zis sa mearga fiecare pe drumul sau. Era singura cale prin care puteam gasi stabilitate", a declarat Sophie Serrano, una dintre mame.

Citește și
copil nascut prematur
Copilul care avea la nastere doar 700 de grame si-a sarbatorit primul an de viata. Cum arata acum. FOTO
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Sansele erau de una la trei mii. Ce a descoperit o femeie la fetita ei nou-nascuta
Sansele erau de una la trei mii. Ce a descoperit o femeie la fetita ei nou-nascuta

Jaklina Bailey, o femeie din statul american Missouri, a avut parte de o surpriza, dupa ce a dat nastere unei fetite, la trei zile dupa Craciun.

Copilul care avea la nastere doar 700 de grame si-a sarbatorit primul an de viata. Cum arata acum. FOTO
Copilul care avea la nastere doar 700 de grame si-a sarbatorit primul an de viata. Cum arata acum. FOTO

Un bebelus s-a nascut la 25 de saptamani, cantarind doar 700 de grame. In ciuda pesimismului exprimat de medici, care nu-i dadeau copilului nicio sansa de supravietuire, el tocmai si-a sarbatorit prima aniversare.

S-a nascut putin mai mare ca o periuta de dinti. Cum arata acum fetita care cantarea 450 de grame la nastere
S-a nascut putin mai mare ca o periuta de dinti. Cum arata acum fetita care cantarea 450 de grame la nastere

Cand a venit pe lume, bebelusul Nova Johnson cantarea aproximativ 450 de grame si era un pic mai mare decat o periuta de dinti.

Recomandări
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor

Traficanţi români de persoane, condamnaţi în Marea Britanie. Sub paravanul unei afaceri de „leasing de personal”, aduceau muncitori din România şi îi exploatau.

Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.