O femeie din Constanța va primi 50.000 € după ce a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân

×
Publicitate

O femeie din Constanța va primi 50.000 de euro de la Spitalul Județean si un medic oncolog, după un caz de malpraxis.

Pacienta a fost diagnosticată greșit și operată de cancer mamar în urmă cu 15 ani, deși nu avea această boală. I-a fost extirpat un sân, printr-o intervenție inutilă, au constatat, în final, alți specialiști. Despăgubirile au fost decise acum de Tribunalul Constanța. Anul trecut, CEDO a stabilit să i se plătească pacientei alți 9.700 de euro.

Calvarul Mariei Tusă a început în anul 2008 când a mers la un control pentru că simțea un nodul la un sân. Oncologul a examinat-o, i-a făcut analize, inclusiv o mamografie, și i-a pus diagnosticul de neoplasm mamar. A sfătuit-o apoi să accepte intervenția chirurgicală.

Mihaela Ispas, avocată: „Doamna a ascultat în tot ceea ce i s-a spus, a mers, a făcut intervenția chirurgicală de rezercție totală a sânului cu tot cu ganglionii axiali. Ulterior a mai făcut încă două ture de chimioterapie, de asemenea inutile, și a fost lăsată fără tratament.”

Surpriza a venit doi ani mai târziu, când în urma altui examen medical, de această dată în Capitală, la Institutul Oncologic, medicii au stabilit că pacienta nu a avut cancer niciodată.

Timp de 15 ani femeia și-a căutat dreptatea în instanță.

Maria Tusă, victimă: „A fost groaznic, atâția ani, atâtea instanțe de judecată, de atâtea ori prezentă, nu am lipsit niciodată de acolo și a fost… nu știu, super greu pentru mine. M-au dărâmat psihic, dar am învățat că trebuie să rămân în picioare să merg mai departe.”

În cele din urmă, cazul a fost judecat și la CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care anul trecut i-a dat câștig de cauză femeii și a stabilit 9.700 de euro despăgubiri.

Mihaela Ispas, avocată: „A sancționat pe articolul 8 din convenție încălcarea dreptului la viață și familie. Este o premieră și înțeleg că colegii mei o folosesc din belșug în toate dosarele de malpraxis din țară."

Maria Tusă, victimă: „Mă bucur că am câștigat. Depresia la mine, m-a dărâmat… n-am mai fost conștientă câteva luni de zile, până am fost obligată să merg la psihiatru să recunosc că am o problemă și de atunci am o problemă, de atunci iau tratament psihiatric. Îl iau, mă liniștesc, dar viața mea unde este? Mi-o poate da cineva înapoi? Nu. Nimeni.”

Contactată, doctorița care a pus diagnosticul de cancer în urmă cu 15 ani nu a vrut comenteze situația.

Iuliana Pleș, medicul oncolog: „Nu am dat niciodată niciun punct de vedere."

Tribunalul Constanța a decis zilele trecute că medicul oncolog a comis un malpraxis și împreună cu Spitalul Județean trebuie să-i plătească pacientei mutilate despăgubiri de 50.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera unui tricolor, postare de cinci stele pe rețelele sociale: ”Strălucești! Ești superbă”
FOTO Partenera unui tricolor, postare de cinci stele pe rețelele sociale: ”Strălucești! Ești superbă”
Citește și...
Suspendarea sancțiunilor asupra petrolulului rusesc, prelungită. Care tranzacții rămân interzise

Departamentul Trezoreriei SUA a decis vineri să prelungească temporar, până la 16 mai, suspendarea majorităţii sancţiunilor care vizează industria petrolieră din Rusia.

Aleksandr Lukaşenko, previziuni despre mandatul lui Trump. „Ce va putea face în patru ani? Nimic.”

Aleksandr Lukaşenko a declarat sâmbătă că Donald Trump nu va reuşi să realizeze lucruri semnificative în mandatul său de patru ani, pe care l-a descris drept unul limitat în timp.

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-o autoutilitară venită din Bulgaria. Captură de peste 100.000 de lei

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unei autoutilitare, peste o tonă de tutun vrac neprelucrat. Valoarea transportului se ridică la peste 100.000 de lei.

Recomandări
Strâmtoarea Ormuz a fost „închisă” din nou, anunță presa din Iran. Teheranul dă vina pe SUA

Postul public iranian IRIB afirmă strâmtoarea Ormuz „este din nou închisă, iar trecerea se poate face doar cu aprobarea Iranului”.

Criza rujeolei din România, în atenția presei internaționale. Avem jumătate din cazurile UE

Numărul ridicat de îmbolnăviri cu rujeolă a adus din nou România în atenția presei internaționale. Datele UNICEF arată că țara noastră a raportat 4.198 de cazuri în 2025, adică aproximativ 55,5% din totalul cazurilor înregistrate în UE.

Bursa de la București, în scădere după certurile din coaliție. România, penalizată și de piețele externe

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, cu un rulaj total care a depăşit uşor 134 milioane de lei. Pe fondul tensiunilor PSD-PNL și costurile de finanțare externă au crescut pentru România.