Vicepreședinte PNL: ”Voi solicita premierului Florin Cîțu demiterea de urgență a ministrului Sănătății”

Vlad Voiculescu
Agerpres

Vicepreşedintele PNL Ben Oni Ardelean a anunţat, sâmbătă, că va solicita premierului Florin Cîţu, în şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului, demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu.

De regulă, liberalii se reunesc săptămânal în BPN, lunea în jurul orei 10.00, potrivit News.ro.

„În calitate de vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, voi solicita premierului Florin Cîţu, în cadrul Biroului Politic Naţional, DEMITEREA de urgenţă a ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu.

Tot circul, bâlbâiala şi bătaia de joc la adresa pacienţilor de la Spitalul Foişor a umplut paharul. Pacienţii cu diferite boli nu mai pot fi ignoraţi şi daţi la o parte în detrimentul pacienţilor infectaţi cu COVID.

Chiar dacă managementul Spitalului Foişor s-a opus transformării în unitate COVID-19, printr-o scenă similară cu prelungirea carantinării Timişoarei, s-a dat un ordin- ignorând voinţa şi argumentele celor de acolo- prin care au fost evacuaţi în toiul nopţii zeci de pacienţi. Ministrul Sănătăţii este direct răspunzător de trauma trăită de pacienţii evacuaţi, avizând propunerea DSU.

Citește și
Vlad Voiculescu a fost amendat, după ce a fost surprins fără mască pe holurile Parlamentului
Vlad Voiculescu a fost amendat, după ce a fost surprins fără mască pe holurile Parlamentului
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

Semnalez de câteva luni derapajele, stângăciile şi atitudinea acestui ministru. Din păcate nu am avut parte de revizuiri ale strategiei, gândirii, comunicării sau creării de proceduri. Este clar pentru toată lumea că domnul Voiculescu este depăşit de situaţie, iar astfel vom face un bine atât lui, cât şi pacienţilor din România.

Ministerul Sănătăţii are nevoie de un ministru competent la cârma sa. Să-l găsim urgent!”, a scris Ben Oni Ardelean sâmbătă pe Facebook.

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, întrebat dacă Vlad Voiculescu trebuie să plece din funcţia de ministru al Sănătăţii, că este firesc ca această evaluarea să o facă premierul, însă orice ministru care nu îşi face datoria şi nu atinge obiectivele din programul de guvernare, mai devreme sau mai târziu, va pleca din Executiv.

 

Premierul a discutat cu ministrul Sănătății

 

Premierul Florin Cîţu s-a referit vineri dimineaţa, la eroarea făcută de ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu, care a susţinut iniţial că nu există o prevedere care interzice îmbrăcarea pacienţilor care au murit de COVID, precizând că acesta a făcut o declaraţie, apoi şi-a cerut scuze.

Şeful Executivului a menţionat că a discutat cu Vlad Voiculescu şi o va mai face.

Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a avut, joi, o dispută cu jurnaliştii pe tema unei prevederi legale care interzice îmbrăcarea pacinţilor care a murit de coronavirus. În repetate rânduri, ministrul a susţinut că nu există o astfel de prevedere, însă un ordin de ministru semnat anul trecut de Nelu Tătaru, care se referă la pacienţii autopsiaţi, prevede că „aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare şi nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac”.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, Vlad Voiculescu şi-a recunoscut greşeala şi a precizat: „Am preluat o informaţie parţial greşită”.

Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
Voiculescu: Este foarte probabil că va trebui să trăim cu o formă sau alta a virusului
Voiculescu: Este foarte probabil că va trebui să trăim cu o formă sau alta a virusului

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, luni, că nu se ştie cât va dura până când se va reveni la "libertatea" din urmă cu un an şi jumătate, de dinainte de pandemie.

Vlad Voiculescu a fost amendat, după ce a fost surprins fără mască pe holurile Parlamentului
Vlad Voiculescu a fost amendat, după ce a fost surprins fără mască pe holurile Parlamentului

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost amendat, vineri, cu suma de 1.500 de lei, după ce a fost surprins fără mască de protecție pe holurile Parlamentului, conform unui comunicat transmis de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Voiculescu: Momentan nu se pune problema acordării unor facilităţi pentru cei care se vaccinează
Voiculescu: Momentan nu se pune problema acordării unor facilităţi pentru cei care se vaccinează

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat joi că în acest moment nu se pune problema acordării unor facilităţi pentru cei care se vaccinează.

Recomandări
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia a obținut câştiguri teritoriale în Ucraina
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia a obținut câştiguri teritoriale în Ucraina

Experţi ai Institutului pentru Studiul Războiului din SUA (ISW) confirmă că Rusia a obţinut unele câştiguri teritoriale în războiul său împotriva Ucrainei, relatează vineri DPA.

Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO
A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO

A fost inaugurat terminalul T4 al Aeroportului Iaşi, vineri, cel mai modern din România.