„Cu o durere de măsea a ajuns o legumă”. Familia unui tânăr din Constanța, în stare gravă de 2 luni, acuză medicii

spital
Shutterstock

Un tânăr este internat în stare gravă după ce a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa cu o durere de măsea. Familia sa acuză cadrele medicale că nu l-ar fi îngrijit corespunzător.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Constanţa au reacţionat, marţi, printr-un comunicat de presă, în urma acuzaţiilor făcute în spaţiul public de familia unui pacient internat în secţia Anestezie Terapie Intensivă, potrivit cărora acesta nu ar fi beneficiat de îngrijiri medicale adecvate. Medicii sunt blamaţi pentru starea critică în care acesta se află, potrivit news.ro.

Astfel, unitatea medicală a precizat că pacientul a beneficiat până în prezent de 47 de zile de spitalizare în valoare totală de 74.440,90 de lei. Spitalul a prezentat şi costurile defalcate: analize de laborator - 5.245,79 de lei, investigaţii paraclinice de radiologie - 3.841,10 de lei (investigaţii de înaltă performanţă - 3.149.00 de lei), cheltuieli medicamente - 32.211,06 de lei, cheltuieli materiale sanitare - 15.235,95 de lei, intervenţii chirurgicale - 5.110,14 de lei, cheltuieli directe şi indirecte - 12.796,86 de lei. 

„La momentul prezentării în Unitatea Primiri Urgenţe, pacientul se afla în stare gravă, iar prima intervenţie chirurgicală de urgenţă a fost efectuată la scurt timp de la preluare. Pentru salvarea acestui tânăr, o echipă medicală multidisciplinară a depus şi depune în continuare eforturi semnificative. Familia pacientului s-a prezentat zilnic la vizită şi a primit de fiecare dată informaţii despre starea acestuia, inclusiv documentele medicale solicitate pentru o a doua opinie medicală, în vederea unui eventual transfer, dar care nu s-a finalizat”, a transmis Spitalul Judeţean Constanţa. 

Reprezentanţii unităţii spitaliceşti au susţinut că personalul medical a fost supus la presiuni din partea rudelor pacientului. 

Citește și
Alertă maximă la Iași după moartea liderului interlop Costel Corduneanu. Planul conceput de poliție, echivalent cu un cod roșu la accidente rutiere: „Suntem mai mulți ca de obicei”

„Pacientul beneficiază de resurse medicale avansate şi cu toate acestea personalul medical a fost supus la presiuni din partea rudelor care, mai mult decât atât, au încălcat regulamentul spitalului şi normele GDPR, filmând în salonul de terapie intensivă si difuzând în spaţiul public imagini cu angajaţii spitalului, fără permisiunea acestora. Precizăm ca pacientul nu îndeplineşte calitatea de asigurat în sistemul CNAS”, a menţionat sursa citată.  

O rudă a bărbatului a afirmat, într-o postare pe o reţea de socializare, că de la o durere de măsea acesta a ajuns ”o legumă”. 

„Cu o durere de măsea a ajuns o legumă. Îţi doresc sănătate, văru, şi să fii puternic. Noi îţi suntem alături şi cu gândul şi cu sufletul. Ne rugăm la Dumnezeu să fii puternic cu puţinele tale puteri. Calarau Ionuţ Marian - 31 ani şi 6 operaţii în nici 23 de zile şi în coma indusă de 2 luni!!!”, se arată în mesajul respectiv.

De asemenea, familia pacientului a acuzat că bărbatul nu ar fi fost îngrijit corespunzător.

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep ar putea deveni patroană de club! E așteptată alături de două staruri de la FC Barcelona
Simona Halep ar putea deveni patroană de club! E așteptată alături de două staruri de la FC Barcelona
Citește și...
VIDEO. Covor roșu și manele la priveghiul de trei zile al interlopului Costel Corduneanu. Sunt așteptați mii de oameni
VIDEO. Covor roșu și manele la priveghiul de trei zile al interlopului Costel Corduneanu. Sunt așteptați mii de oameni

Costel Corduneanu a murit luni, 15 iunie, la Târgu Mureș, pe patul de spital. Interlopul fusese supus unei intervenții chirurgicale pe cord.

România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”
România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”

Asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat american, James O'Brien, a declarat, marţi, că SUA lucrează cu România în ceea ce priveşte ameninţările venite în contextul războiului din Ucraina.  

Ce au găsit medicii în abdomenul unei femei din Botoșani. Cântărea peste 45 de kilograme
Ce au găsit medicii în abdomenul unei femei din Botoșani. Cântărea peste 45 de kilograme

O tumoră de peste 45 de kilograme a fost scoasă din abdomenul unei femei din Botoșani, într-o intervenție chirurgicală complexă, care a durat două ore și 20 de minute.  

Recomandări
VIDEO. Haos în Dubai, din cauza furtunii violente. Zeci de zboruri au fost anulate sau amânate. Multe au legătură cu România
VIDEO. Haos în Dubai, din cauza furtunii violente. Zeci de zboruri au fost anulate sau amânate. Multe au legătură cu România

Aeroportul Internaţional Dubai (DXB) a fost transformat într-un adevărat lac, marți, din cauza furtunii violente care a lovit orașul din Emiratele Arabe Unite.

România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”
România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”

Asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat american, James O'Brien, a declarat, marţi, că SUA lucrează cu România în ceea ce priveşte ameninţările venite în contextul războiului din Ucraina.  

Raport CSAT: Spionii ruși au încercat să se infiltreze în România printre refugiații ucraineni. Ce urmăreau
Raport CSAT: Spionii ruși au încercat să se infiltreze în România printre refugiații ucraineni. Ce urmăreau

Creşterea numărului incidentelor militare, atacuri cibernetice de sorginte rusă, posibilitatea infiltrării serviciilor secrete ruse în rândul refugiaţilor ucraineni, printre riscurile determinate de continuarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.