Un mire din Băile Felix a ajuns la spital cu fractură la coloană, după ce prietenii l-au aruncat în aer și l-au scăpat

Liviu Filimon mire scapat
Bihorjust

Cea ce trebuia să fie cea mai fericită seară din viața lui s-a dovedit a fi una de coșmar pentru un bărbat din Băile Felix. Chiar la nunta sa, prietenii l-au scăpat din brațe și a ajuns la spital cu coloana fracturată în două zone.

“După circa 40 de minute de la dansul mirilor, în jurul orei 20:40, au venit să mă ia pe sus, dar nu m-au luat cum trebuie. M-au aruncat o dată în sus, pe urmă când m-au aruncat a doua oară, m-au scăpat și am căzut pe spate”, a declarat, de pe patul de spital, pentru Bihorjust, Liviu Filimon.

Problema a fost că nuntașii l-au luat pe acesta și l-au pus pe un scaun până la venirea medicilor. “Trebuia să nu mă fi mișcat când eram întins pe jos”, a mai spus el.

El a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Oradea și urmează să fie supus mai multor investigații de specialitate.

Bărbatul a suferit două fracturi grave la două vertebre și spune că își poate mișca mâinile, dar nu și picioarele, fiind imobilizat la pat.

Citește și
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Nunta a continuat după incident, dar așa cum era de așteptat, atmosfera a fost una lipsită de voie bună.

Vezi AICI momentul în care mirele este scăpat de prietenii săi. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
România, tot mai aproape să intre în programul Visa Waiver. Guvern: „Este un obiectiv strategic naţional”
România, tot mai aproape să intre în programul Visa Waiver. Guvern: „Este un obiectiv strategic naţional”

Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional, a reiterat, joi seară, Guvernul României, făcând apel la toţi cei care pot susţine acest demers.

O femeie și patru copii din Cluj au fost duși de urgență la spital cu stări de somnolenţă. Motivul pentru care se simțeau rău
O femeie și patru copii din Cluj au fost duși de urgență la spital cu stări de somnolenţă. Motivul pentru care se simțeau rău

O femeie şi patru copii, cu vârste cuprinse între trei şi opt ani, au fost transportaţi, joi seară, la spital de către echipaje medicale din Cluj.

 

Declarații controversate ale Părintelui Tănase de la Valea Plopului. Ce trebuie să pățească fetele care sunt agresate sexual
Declarații controversate ale Părintelui Tănase de la Valea Plopului. Ce trebuie să pățească fetele care sunt agresate sexual

Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului a declarat, la Constanţa, că fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, afirmând că “fetele frumoase atrag băieţi şi, pe urmă, băieţii intră în puşcărie că au tras de fete”.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.