Tribunalul, despre anestezistele arestate: Puteau oricând să intervină şi să salveze viaţa victimei, ceea ce însă nu au făcut

×
Codul embed a fost copiat

„Două doctorițe care au studiat ani mulți, au făcut specializări și au depus un jurământ nu pot să își schimbe destinul și să fie în măsură să ucidă pacienți doar pentru a elibera paturi în secția ATI”.

Așa argumentează avocații celor două anesteziste de la Spitalul Sfântul Pantelimon cererea de eliberare sau, eventual, de plasare în arest la domiciliu. Judecătoarea care le-a arestat este însă de altă părere și afirmă că cel puțin una dintre ele ar fi lipsit Divinitatea de dreptul de a decide, cine trăieşte şi cine moare. Între timp, Parchetul Capitalei extinde cercetările și în cazul celorlalte injectomate din secția de terapie intensivă.

În motivarea arestării celor două anesteziste, Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a vorbit în premieră despre argumentele apărării. Avocații doctorițelor au susținut că situația de la Spitalul Pantelimon este una foarte gravă pentru că asistentele ar fi nesocotit dispozițiile doctorițelor și au administrat noradrenalina din proprie inițiativă. Chiar dacă aceste manevre s-au făcut tocmai pentru că așa erau consemnate oficial în foaia de observație a pacientului.

„Ipoteza propusă de către ministerul public în sensul că s-au produs o serie de omoruri pentru a se elibera paturi este greu de înţeles şi apreciază că nu este suficient doar să se afirme acest lucru”, arată apărarea anestezistelor arestate.

Apărarea nu exclude totuși malpraxisul.

Citește și
Nicolae Ceaușescu ar fi putut scăpa în 1989 de condamnarea la moarte, susține noul avocat al dictatorului. Procesul de genocid va fi rejudecat

„Cele două inculpate nu sunt infractori de drept comun, sunt medici care lucrează în condiţii de stres, sunt medici care iau decizii, sunt medici care răspund de viaţa a zeci de persoane pe fiecare tură, sunt medici care şi-au făcut profesia aşa cum au învăţat şi aşa cum au considerat de cuviinţă în fiecare caz în parte şi faptul că suntem în prezenţa unei culpe medicale, că s-a greşit o reducere a unei doze sau nu s-a greşit, aceste chestiuni pot face obiectul unei anchete penale în acest caz.”

Judecătorul vede însă cu alți ochi manevrele terapeutice și afirmă că cele două anesteziste și-au atribuit în mod ilegal și inuman dreptul de a decide cine trebuie să moară, cum şi când.

„Inculpata Miron Maria aprecia că noradrenalina prelungea suferinţa pacienților săi, lipsind divinitatea de dreptul său absolut de a decide cu privire la viață și moarte.”

„Este de neconceput ca o persoană, cu atât mai mult un medic, să ia decizia de a pune capăt vieții unei persoane, indiferent de starea de sănătate a persoanei.”

Toate aceste argumente vor fi analizate marțea viitoare la Curtea de Apel, acolo unde cele două doctrițe speră să aibă parte de o decizie mai blândă. Vor să fie plasate în arest la domicliu.

Parchetul Capitalei își îndreaptă de-acum atenția spre celelalte injectomate din secția de terapie intensivă de la Spitalul Sf. Pantelimon. Mai ales că din datele obținute din aceste aparate au fost identificate multe alte situații în care dozajul a fost scăzut brusc. Anchetatorii vor să afle clar ce medicamente au fost administrate în aceste manevre terapeutice și dacă pacienți au fost dintre cei care au murit la începutul lunii aprilie. Dacă va fi cazul, procurorii vor cere noi expertize medico-legale.

Investigația s-ar putea dovedi însă dificilă câtă vreme în secția de terapie intensivă nu există o evidență clară a distribuirii injectomatelor către pacienți. Iar aceste informații nu sunt consemnate în foile de observație.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a revenit la prima pasiune. Ședința foto cu care și-a impresionat fanii
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a revenit la prima pasiune. Ședința foto cu care și-a impresionat fanii
Citește și...
Copiii din Mehedinți s-au intoxicat cu macaroanele din programul „Masă sănătoasă”. Firma de catering acuză concurența
Copiii din Mehedinți s-au intoxicat cu macaroanele din programul „Masă sănătoasă”. Firma de catering acuză concurența

13 copii și o învățătoare au mai rămas internați în spitalele din Craiova și Băilești. Ceilalți elevi, ajunși la Drobeta Turnu Severin, au fost externați.

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa pentru omor după ce a ucis un tânăr, băut și drogat. Opinia separată
Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa pentru omor după ce a ucis un tânăr, băut și drogat. Opinia separată

Mario Iorgulescu a scăpat de pedeapsa de 13 ani și opt luni pentru omor, pentru că doi dintre judecători au stabilit că fapta a fost săvârșită fără intenție, chiar dacă au admis că era băut și drogat.

Operațiune comună a polițiștilor din Europa. Opt persoane au fost arestate. Ce rol au avut românii
Operațiune comună a polițiștilor din Europa. Opt persoane au fost arestate. Ce rol au avut românii

Opt persoane au fost reţinute într-un dosar privind introducerea ilegală de migranţi în Europa, în urma mai multor percheziţii efectuate în regiunea oraşului Sofia - Bulgaria, cauză la care au lucrat şi poliţişti de frontieră români.

Recomandări
Cât de pregătită este România pentru viitura de pe Dunăre. Ce măsuri sunt luate de autorități | VIDEO
Cât de pregătită este România pentru viitura de pe Dunăre. Ce măsuri sunt luate de autorități | VIDEO

România se mobilizează pentru a face față unei viituri majore pe Dunăre. ”Apele Române” au anunţat că 1.000 de saci de nisip urmează să fie transportaţi pe sectorul românesc al fluviului.

Victor Ponta primește din nou titlul de doctor. Ordinul Ministerului Educației prin care a rămas fără diplomă, anulat de ICCJ
Victor Ponta primește din nou titlul de doctor. Ordinul Ministerului Educației prin care a rămas fără diplomă, anulat de ICCJ

Victor Ponta și-a recâștigat în instanță titlul de doctor, asta după ce ICCJ a decis anularea ordinului prin care acest a fost retras. Sentința definitivă vine după aceiași instanță a stabilit că ordinul inițial era legal.

Cum arată Budapesta după ce a fost inundată de Dunăre. Imagini dramatice din capitala Ungariei. GALERIE FOTO
Cum arată Budapesta după ce a fost inundată de Dunăre. Imagini dramatice din capitala Ungariei. GALERIE FOTO

Budapesta resimte efectele ciclonului Boris, Dunărea a ieșit din matcă și a ajuns chiar la clădirea Parlamentului, pe măsură ce nivelul apei continuă să crească. Capitala Ungariei se pregătește de cele mai mari inundații din ultimul deceniu.