Situația vaccinurilor COVID-19 primite de România: Câte doze au trimis autoritățile către alte țări

vaccinare
Getty

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV, a declarat marţi că, până în prezent, România a vândut 1.170.000 de doze de vaccin, a donat mai multe doze şi are mai multe astfel de demersuri în desfăşurare.

"Pentru Danemarca - 1.170.000 de doze de vaccin care au fost vândute, după care avem pentru Republica Moldova - peste jumătate de milion de doze şi pentru Ucraina - 100.800, pentru Argentina - 30.000 de doze şi Serbia - 50.400. Acestea sunt acordurile finalizate până în acest moment", a menţionat Andrei Baciu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

El oferit lămuriri şi în privinţa dozelor de vaccin care sunt aproape de expirare.

"Sunt 1.400.000 de doze care expiră la sfârşitul lunii august. Mă rog, expiră în fiecare lună. (...) Deci, e un ciclu, o speranţă de viaţă, să îi spun aşa, firească pentru toate vaccinurile, nu doar pentru cele care sosesc în România, ci toate cele care sunt distribuite la nivel european. De aici şi importanţa unui management eficient al stocurilor", a mai declarat Baciu.

Vicepreşedintele CNCAV a precizat că România a recepţionat până la data de 26 iulie 17.662.029 de doze de vaccin, iar în acest moment există un stoc de 6.048.043 de doze.

Citește și
Valeriu Gheorghiţă
Gheorghiță: Din septembrie ar putea începe vaccinarea anti-COVID cu a treia doză
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

"Dintre acestea, cele mai multe sunt produse de compania BioNTech/Pfizer - 11.595.129, compania Moderna - 1.705.200. Pentru cele produse de AstraZeneca, am recepţionat 3.374.000, iar pentru cele produse de Johnson&Johnson am recepţionat 987.800 de doze", a spus Baciu.

El a arătat că pentru perioada următoare autorităţile au estimat livrări, pentru luna iulie, de 1.177.000 de doze de vaccin.

"Dar trebuie să ţinem cont că avem suspendate livrările pentru o parte din vaccinuri, tocmai pentru a avea un management cât mai eficient al stocurilor, iar pentru luna august avem confirmate până în acest moment o livrare de la Moderna de 868.800 de doze. De fapt, sunt 217.000 de doze care vor fi livrate săptămânal, iar pentru celelalte vaccinuri produse de celelalte companii aşteptăm confirmările, ca urmare şi a suspendării livrărilor pentru luna iunie şi o parte din luna iulie", a mai arătat Baciu.

În România, rata de acoperire vaccinală la nivel naţional, în prezent, este de circa 30%, a anunțat marți președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță. Țara noastră este pe penultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Valeriu Gheorghiţă: Adolescenții de 12-17 ani se pot vaccina și cu serul prods de Moderna
Valeriu Gheorghiţă: Adolescenții de 12-17 ani se pot vaccina și cu serul prods de Moderna

Şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat marţi că persoanele cu vârsta între 12 şi 17 ani se vor putea imuniza anti-COVID, începând cu data de 2 august, şi cu vaccinul produs de compania Moderna.

Gheorghiță: Din septembrie ar putea începe vaccinarea anti-COVID cu a treia doză
Gheorghiță: Din septembrie ar putea începe vaccinarea anti-COVID cu a treia doză

Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, a anunțat, marți, că din luna septembrie ”este foarte posibil” să înceapă vaccinarea cu doza a 3-a pentru anumite categorii ale populației.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul
Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul

Un oficial de rang înalt din Hamas a declarat pentru AP că grupul islamist militant este dispus să accepte un armistițiu de cinci ani sau mai mult cu Israelul.

 

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.