Șacalul nu a ajuns în instanță dintr-un motiv bizar. Concubina criminalului în serie cere eliberare pentru că are emoții

×
Codul embed a fost copiat

Individul poreclit Șacalul, principalul suspect al celor două crime din Constanța, a contestat măsura arestării preventive și cere să fie cercetat în arest la domiciliu. Neculai Mitrea nu recunoaște că le-ar fi ucis pe Delia și Denisa.

Neculai Mitrea, poreclit Șacalul, nu a mai ajuns la Curtea de Apel Constanța din motive de sănătate. Spune că îl doare piciorul și primește tratament la spitalul Penitenciarului Poarta Albă.

În schimb, a fost adusă aici concubina lui, i s-au adresat mai multe întrebări, însă nu a oferit niciun răspuns, ba, mai mult, și-a acoperit și fața cu o glugă.

Șacalul a fost reprezentat de un avocat din oficiu, care a cerut arest la domiciliu, fără a argumenta însă acest lucru.

De partea cealaltă, avocata concubinei a cerut pentru femeie control judiciar și a motivat această solicitare prin faptul că nu ar mai avea un contract de închiriere valabil, astfel încât nu putea să ceară arest la domiciliu.

Citește și
politie
Noi precizări ale Poliției după ce Șacalul a ucis-o pe una dintre victime în timp ce era supravegheat
VIDEO. „Toată România este salvată”. Femeia care a sesizat CCR și a împiedicat-o pe Diana Șoșoacă să candideze la prezidențiale a sărbătorit cu șampanie

Avocata a mai spus că, în toată această perioadă, femeia a fost ”sub imperiul unor emoții”, a unei legături sentimentale cu Șacalul.

Ce se știe despre crimele de la Constanța

Bărbatul poreclit „Șacalul” are profilul unui psihopat. La această concluzie au ajuns psihologii criminaliști, după ce în anchetă au apărut informații care șochează.

Se suspectează că individul distribuia pe internet conținut pentru pedofili. În ancheta crimelor, tot astăzi, au apărut imagini care arată ca în momentul în care a făcut accident cu mașina uneia dintre victime, „Şacalul” era fugărit de Poliție.

Secvențele care dovedesc că „Șacalul” era urmărit de Poliție când a provocat accidentul cu mașina Denisei au fost filmate de mai multe camere de supraveghere.

Autospeciala care fugea după Neculai Mitrea pornise în această misiune după ce agenții îi făcuseră semn să oprească, în localitatea Mihai Viteazu, pentru un control de rutină, iar el nu se conformase. În accidentul de atunci „Șacalul” și-a fracturat șoldul.

La acel moment, Neculai Mitrea nu era căutat pentru crimă. Legiştii care au analizat corpul Denisei, găsit pe câmp la o zi după accidentul „Șacalului” nu au putut precizia cauza decesului acesteia din cauza stării avansate de descompunere în care se afla. Iar raportul medico-legal întocmit în cazul morții Deliei Avram a precizat că moartea femeii nu a fost violentă.

Primele indicii de omor au apărut la două zile după ce cadavrul Delei a fost descoperit pe câmp. Încă de la disparițiile celor două victime, convorbirile telefonice a peste 15 persoane au fost interceptate. Printre cei care care au fost ascultați a fost și Neculai Mitrea.

Neculai Mitrea a fost introdus pe lista de potențiali suspecți și pentru că numele lui apărea în registrul agresorilor sexuali. Când avea 17 ani a întreținut relaţii intime cu o copilă de 12 ani, iar în 2016 a violat o fată de 15 ani, cu dizabilități, pe care a abordat-o pe o rețea de socializare. Pentru această ultimă faptă el a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare..

Neculai Mitrea - poreclit „Șacalul” - nu ar fi abandonat niciodată practicile sexuale deviante. Anchetatorii lucrează să confirme abuzurile la care i-ar fi suspus pe cei patru copii ai iubitei lui - arestată și ea în acest caz. Cei mici au fost duși, astăzi, la medicină legală pentru că este luată în calcul ipoteza că ei să fi fost și drogați. „Șacalul” ar fi oferit pe internet inclusiv conținut pentru pedofili.

Leliana Pârvulescu, psiholog criminalist: „Este clar că se conturează profilul unui psihopat pentru că întâlnim toate elementele psihopatiei adică lipsa remușcării, vinovăției, nu are niciun fel de înțelegere pentru victimele sale. Abuzul asupra copiilor se încadrează în trăsăturile psihopatiei.”

În continuare, Neculai Mitrea nu recunoaște niciuna dintre acuzațiile care i se aduc.


 

Articol recomandat de sport.ro
Keanu Reeves s-a făcut pilot auto! Cum s-a descurcat în prima cursă la profesioniști!
Keanu Reeves s-a făcut pilot auto! Cum s-a descurcat în prima cursă la profesioniști!
Citește și...
Cum ar fi ajuns Șacalul să o ucidă pe Denisa, cu poliția pe urmele sale. Soțul Deliei: „Probabil că ei știau ce face ea”
Cum ar fi ajuns Șacalul să o ucidă pe Denisa, cu poliția pe urmele sale. Soțul Deliei: „Probabil că ei știau ce face ea”

Ministrul de Interne a cerut Poliției un raport complet despre cum s-a intervenit în cazul celor două femei care au căzut victime celui poreclit Șacalul.

Noi precizări ale Poliției după ce Șacalul a ucis-o pe una dintre victime în timp ce era supravegheat
Noi precizări ale Poliției după ce Șacalul a ucis-o pe una dintre victime în timp ce era supravegheat

Poliţia Română a transmis, joi, că nu se impun verificări interne la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa. 

Șacalul a comis a doua crimă cu poliția pe urmele sale. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere. VIDEO
Șacalul a comis a doua crimă cu poliția pe urmele sale. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere. VIDEO

Individul poreclit „Șacalul” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Aceeași măsură a fost luată și pentru iubita lui.  

Criminalul în serie din Constanța, ajutat de familie. Copiii stăteau lângă cadavrul din baie și l-au ajutat să-l îngroape
Criminalul în serie din Constanța, ajutat de familie. Copiii stăteau lângă cadavrul din baie și l-au ajutat să-l îngroape

Cazul celor două femei ucise în Constanța de un individ poreclit Șacalul i-a șocat chiar și pe anchetatori. Trupul uneia dintre victime a stat în casa familiei două zile, răstimp în care copiii au fost învățați să nu sufle nimănui nicio vorbă.  

Descoperirea făcută de procurori în cazul celor două crime din Constanța. Cum plănuia Șacalul să scape basma curată
Descoperirea făcută de procurori în cazul celor două crime din Constanța. Cum plănuia Șacalul să scape basma curată

Procurorii au prezentat, marţi, filmul evenimentelor în cazul celor două femei ucise în judeţul Constanţa.

Recomandări
AEP: Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura. BEC analizează în şedinţa de la ora 18:00
AEP: Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura. BEC analizează în şedinţa de la ora 18:00

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la prezidenţiale, iar duminică, la ora 18:00, BEC va lua în discuţie această solicitare.

Elena Lasconi îl pune la zid pe ÎPS Teodosie: „Este aripa rusă din Biserica Ortodoxă, trebuia de foarte mult timp exclus”
Elena Lasconi îl pune la zid pe ÎPS Teodosie: „Este aripa rusă din Biserica Ortodoxă, trebuia de foarte mult timp exclus”

Candidatul USR pentru preşedinţia României, Elena Lasconi, îl critică pe arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, spunând că sfaturile date de acesta în ceea ce priveşte relaţiile dintre femei şi bărbaţi încurajează violenţa.

Deja s-a întâmplat a doua oara în ultimele zile. Un individ bolnav psihic a atacat o femeie, la Craiova. Sora îl externase
Deja s-a întâmplat a doua oara în ultimele zile. Un individ bolnav psihic a atacat o femeie, la Craiova. Sora îl externase

Un individ bolnav psihic a atacat o femeie în Craiova, după ce fusese scos din spital pe semnătura surorii sale. Este al doilea caz de acel fel numai săptămâna aceasta.