Rata cazurilor de COVID-19 în Capitală, sub 1 la mie. Toți elevii s-ar putea întoarce de miercuri în bănci

×
Codul embed a fost copiat

Rata infectărilor cu noul coronavirus în Capitală a scăzut luni sub 1 la mie, ceea ce înseamnă că toţi elevii ar putea reveni săptămâna aceasta în bănci.

Potrivit anunţului făcut de Direcţia de Sănătate Public Bucureşti, luni, rata de incidenţa cumulată calculată la 14 zile este 0,94.

”Ordinul comun de modificare se poate publica cel mai devreme în această seară în Monitorul Oficial. Nu ar fi rațional să se organizeze o ședință CMBSU luni noaptea pentru a anunța schimbări de marți dimineață. Se va face, probabil, ședință la nivelul Municipiului București în cursul zilei de mâine, după ce vom avea și rata de infectare de mâine și vom avea o confirmare a trendului descendent. Practic, în acest context, văd posibil ca de miercuri să se meargă la școală în București, fără diferențiere în funcție de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Modificarea Ordinului comun de ministru Educație-Sănătate crează cadrul pentru ca CJSU/CMBSU să poată decide în acord cu ISJ/ISMB și DSP”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru ȘtirileProTv.

Cîmpeanu anunțase că, în acord cu ministrul Sănătăţii, va fi modificat ordinul comun care prevede ca referinţă pentru funcţionarea şcolilor într-o săptămână rata de infectare din ziua de vineri, astfel încât referinţa să fie ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie, iar elevii să poată merge la şcoală a doua zi după înregistrarea acestei valori.

”Conform ordinului comun al ministrului educaţiei şi ministrului sănătăţii, şcolile funcţionează toată săptămâna luând ca referinţă rata de infectare din ziua de vineri a săptămânii precedente (Art. 2, alin. 3) Constatând că un număr important de localităţi sunt foarte aproape de pragul de 1 la mie al ratei de infectare, în urma discuţiilor cu ministrul sănătăţii, apreciind înţelegerea Ministerului Sănătăţii pentru importanţa şcolii, luni, 17 mai vom iniţia modificarea Art 2, alin. 3 al ordinului comun de ministru Educaţie-Sănătate, în sensul în care referinţa să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie”, a scris duminică pe Facebook ministrul Educaţiei.

Citește și
Rata de infectare în București, sub 1,5 la mie. Când se vor elimina restricțiile
Rata de infectare în București a coborât sub 1,5 la mie. Când se vor elimina restricțiile
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

În acest moment peste 2,6 milioane de copii merg fizic la școală în peste 2.500 de localități aflate în scenariul verde la nivel național.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
România este în scenariul verde. Premierul spune să nu ne așteptăm la o relaxare prea mare
România este în scenariul verde. Premierul spune să nu ne așteptăm la o relaxare prea mare

România este de marți în scenariul verde. În cele 41 de județe și în Capitală, rata de incidență a scăzut sub 1,5 îmbolnăviri la mia de locuitori, iar autoritățile locale se pregătesc să relaxeze măsurile.

Rata de infectare în București a coborât sub 1,5 la mie. Când se vor elimina restricțiile
Rata de infectare în București a coborât sub 1,5 la mie. Când se vor elimina restricțiile

Incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 8 luni, iar România este pentru prima dată de la începutul pandemiei cu toate județele în scenariul verde.

Stațiunea Predeal și alte 14 localități brașovene au ajuns la o incidență 0 a cazurilor de Covid-19
Stațiunea Predeal și alte 14 localități brașovene au ajuns la o incidență 0 a cazurilor de Covid-19

Oraşul staţiune Predeal, alături de alte 14 localităţi braşovene, a ajuns la o incidenţă zero a cazurilor de COVID-19.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.