Proprietarul maimuţei prinse în Capitală riscă închisoarea. Ar mai avea şi alte animale

×
Codul embed a fost copiat

Poliţişti, jandarmi, poliţia animalelor, garda de mediu, şi pompierii au încercat toată ziua de miercuri să prindă o maimuţă sprintenă, care dispărea imediat ce simţea vreun pericol.

Oamenii au vrut să o momească pe fugară cu banane, dar tot ei au fost cei păcăliţi. Până la urmă a fost tranchilizata de un echipaj al Autorităţii pentru Protecţia Animalelor.

Imaginile în care maimuţa este suprinsa mergând pe un gard au fost filmate miercuri, însă sprintena maimuţă ar umbla nestingherită de cel puţin patru zile spun oamenii.

Maimuţa şi-a continuat plimbarea, iar la un moment dat, câţiva tineri au încercat să o prindă într-o cuşcă, unde au momit-o cu fructe. Doar că a fost mai rapidă decât ei: le-a furat bananele şi a fugit. Tinerii au fost în pericol, pentru că fiind un animal sălbatic, maimuţă poate fi agresivă, mai ales atunci când este speriată sau încolţită. Muşcătura poate fi foarte dureroasă şi poate transmite boli, spun specialiştii. Fără să îşi dea seama de pericol, copiii se amuzau.

Planul B a presupus o nouă invitaţie la banane, doar că de data asta un tânăr ţinea bananele în mână, crezând că maimuţa se va lăsa prinsă. În cele din urmă, a lăsat fructele pe pământ, iar cea vizată le-a luat imadiat şi s-a căţărat în copac.

Citește și
maimuta
O maimuță dă bătăi de cap autorităților din București. Zeci de oameni o caută
Alertă maximă la Iași după moartea liderului interlop Costel Corduneanu. Planul conceput de poliție, echivalent cu un cod roșu la accidente rutiere: „Suntem mai mulți ca de obicei”

Maimuta a fost prinsă în cele din urmă, după ce a fost împuşcată cu ser tranchilizant. Va fi supusă unui control medical amănunţit, mai apoi va intra în carantină, urmând că garda de mediu împreună cu asociaţia Visul Luanei să decidă în ce grădina zoologică va ajunge acest animal.

Dincolo de partea amuzantă, cea a urmăririi unei maimuţe în sectorul 5 al capitalei, rămâne problema deţinerii unui asemenea exemplar.

Kopacz Andras, director adjunct Grădina Zoologică Târgu Mureş: “Este vorba de o maimuţă din specia macac japonez, în România deţinerea lui este illegal în priprietate private, se poate ţine doar la grădini zoologice sau în parcuir naţionale."

Tudor Ionescu, consilier la primăria Capitalei, susţine că ar fi vorba despre o persoană privată care ar avea în proprietate 3 astfel de exemplare. „Cu toţii am fost puşi în această situaţie din cauza inconştientei unei persoane. Nu are niciun fel de microcip. Ar fi putut fi un indiciu. Fiind vorba de o infracţiune, vorbim de inchisoare de la 1 la 3 ani sau amendă penală”, spune Tudor Ionescu

În România sunt probabil câteva zeci maimuţe din rasele macac, şi capucin, însă mulţi proprietari nu le declara pentru că legea interzice ca animalele sălbatice să fie ţinute pe post de animale de companie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Duminică seară s-a prăbușit pe gazon, iar luni doctorii i-au anunțat decesul
Duminică seară s-a prăbușit pe gazon, iar luni doctorii i-au anunțat decesul
Citește și...
Maimuța care a făcut circ în Capitală, prinsă după câteva ore. Lua bananele și fugea
Maimuța care a făcut circ în Capitală, prinsă după câteva ore. Lua bananele și fugea

Operaţiunea "Maimuţa" s-a desfăşurat cu spectatori curioşi în sectorul 5 al Capitalei.

O maimuță dă bătăi de cap autorităților din București. Zeci de oameni o caută
O maimuță dă bătăi de cap autorităților din București. Zeci de oameni o caută

Autorităţile sunt în alertă în sectorul 5 al Capitalei din cauza unei maimuţe.

Un pui de capucin brun, noua vedetă a Grădinii Zoologice din Târgu Mureș. Este o premieră
Un pui de capucin brun, noua vedetă a Grădinii Zoologice din Târgu Mureș. Este o premieră

Un pui de capucin brun este noua vedetă a Grădinii Zoologice din Târgu Mureș.

Cum a încercat o maimuță să scape de la ZOO.
Cum a încercat o maimuță să scape de la ZOO. "Știe să folosească unelte". VIDEO

O maimuță a fost filmată de vizitatorii unei grădini zoologice în timp ce încerca să spargă geamul de protecție pentru a evada.

Recomandări
Comisia Europeană a făcut anunțul momentului. Ce trebuie să se întâmple pentru ca România să adere complet la Schengen
Comisia Europeană a făcut anunțul momentului. Ce trebuie să se întâmple pentru ca România să adere complet la Schengen

Comisia Europeană a publicat, marţi, un raport cu privire la starea Spaţiului Schengen în anul care a trecut. Cu această ocazie, au fost anunțate priorităţile pentru anul următor.

 

Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală față de Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală față de Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Administrația Prezidențială a anunțat, marți, că a transmis ministrului Justiției, Alina Gorghiu, conform procedurii, cererile de urmărire penală față de fostul premier Petre Roman și fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu.

Răsturnare de situație în dosarul în care este judecat Vlad Pascu. Inspecţia Judiciară a cerut suspendarea judecătoarei
Răsturnare de situație în dosarul în care este judecat Vlad Pascu. Inspecţia Judiciară a cerut suspendarea judecătoarei

Răsturnare de situație în dosarul în care Vlad Pascu, tânărul care a provocat, vara trecută, accidentul de pe litoral, este judecat pentru omor din culpă.