Principalul suspect în cazul morții lui Emi Pian a fost reținut, după mai multe ore de audieri

07-08-2020 15:12


Principalul suspect în cazul morţii şefului clanului Duduianu, Emi Pian, un tânăr de 26 de ani, din București, a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit unui comunicat al Poliției, bărbatul este acuzat că, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect ascuțit lui Florin Mototolea, cunoscut drept Emi Pian, cauzându-i plăgi profunde, care au dus la decesul acestuia.

Tânărul de 26 de ani susţine că a acţionat în legitimă apărare.

Emi Pian a murit în urma unui conflict între clanuri, care a avut loc în noaptea de luni spre marţi.

Comunicatul Poliției Române:

"Astăzi, 7 august, procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București – Secţia de urmărire penală au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 26 de ani, din București, inculpat în cauza de omor înregistrată în dimineața de 04.08.2020.

In fapt, din probatoriul administrat a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, izbucnit în timpul unui joc de noroc, bărbatul de 26 de ani ar fi aplicat victimei, un bărbat de 39 de ani, lovituri cu un obiect ascuțit, cauzându-i plăgi profunde, leziuni ce au impus transportarea victimei la spital, unde aceasta a decedat la scurt timp de la internare.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

În cursul zilei curente, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.”

Bărbatul, adus la audieri din spital

 

Principalul suspect a fost externat, vineri dimineață, din Spitalul Elias și dus la audieri, la Serviciul Omoruri.

Rănit și bandajat, el a fost adus la Serviciul Omoruri al Capitalei, cu puțin înainte de ora 11.00.

Potrivit unor surse judiciare, el ar fi declarat că a vrut să-i ia viața lui Florin Mototolea, cunoscut drept Emi Pian, șeful clanului Duduianu.

Suspectul a participat, marţi noaptea, la o partidă de barbut alături de “Emi Pian” şi alte câteva zeci de persoane într-o casă din Giuleşti. Cearta a pornit de la ordinea în ierarhie, spun surse din anchetă, din cauză că unii tineri nu i-ar mai respecta pe cei în vârstă. Conflictul a degenerat după ce s-a aflat că ambele tabere ar fi dat bani cu camăta aceluiaşi jucător de la masă: 300.000 de euro.

Scandalul s-a mutat în stradă, iar Pian şi-ar fi chemat în ajutor şi fraţii.

Concluziile preliminare ale autopsiei arată că o lovitură în zona femurului i-a fost fatală lui "Emi Pian".

Clanul Duduianu este unul temut de către cei care au de-a face cu ei în București, în condițiile în care membrii săi au fost implicați în mai multe acțiuni penale de-a lungul timpului: tâlhării, șantaj sau chiar bătăi în plină stradă.
 

 

VIDEO PROTVPLUS.RO