Pericol de înec pe litoral: a fost arborat steagul roșu. Turiștii ignoră avertismentele salvamarilor și continuă să facă baie

×
Codul embed a fost copiat

Vântul care a suflat chiar și cu 70 de km pe oră le-a stricat distracția turiștilor de pe litoral. În toate stațiunile din sud a fluturat steagul roșu semn că marea este periculoasă. Dar aproape nimeni nu s-a îndurat să stea pe mal.

În Eforie, salvamarii au avut o zi extrem de solicitantă, iar codul galben de vânt s-a prelungit până duminică seară.
 
În jurul orei 14.00, plaja proaspăt lărgită din Eforie era măturată de un vânt turbat. Nisipul spulberat abia lăsa să se vadă la câțiva metri. Turiștii surprinși de rafale aproape nu se mai zăreau. Și nici în apă nu era mai bine.

Vântul suflă cu putere pe litoral și curenții sunt extrem de puternici. Deși salvamarii fluieră încontinuu, turiștii le ignoră avertismentele și continuă să facă baie în mare.

Pe plajă a fost arborat, încă de dimineață. steagul roșu, semn că marea este foarte periculoasă, iar scăldatul interzis. Dar asta nu i-a făcut pe turiști să lase bălăceala pe mai târziu.
 
Turist: „Doar mă ud și ies afară, nu știu să înot."
 
Turist
: „Nu am intrat decât cât a fost nevoie.”

Reporter: Știți să înotati bine?

Citește și
cangur
Un pui de cangur a fost salvat de la înec, chiar în ultima clipă. Fusese luat de viiturile din nord-estul Australiei
VIDEO. Momentul în care Diana Șoșoacă e dată afară din plenul PE. „Am dreptul să vorbesc. Am fost votată de români

Turist: „Foarte bine, la vârsta mea.”

Reporter: Nu vă e teamă?

Turist: „Nu, deloc.”

Turist: „Valurile sunt decente, nu sunt periculoase.”

Reporter: Știi că e arborat steagul roșu?

Turist: „Nu știam.”

Reporter: Știi că nu ai voie deloc în apă?

Turist: „Nu știam.”

Reporter: Cum e cu colacul în apă?

Turist: „Este periculos pentru că dacă te trage curentul.”

În ciuda avertismentelor, mulți intrau în apă cu obiecte gonflabile, care puteau să îi ducă ușor în larg! Acest bărbat, de pildă, stătea pe un unicorn. Câteva minute mai târziu, colacul i-a fost lua de vânt și purtat cu viteza, spre Eforie Sud.

Gelu Vătămănescu, șef Salvamari Eforie: „Vremea este foarte urâtă, este cod galben de vânt. Lumea continuă să intre în apă.”

Toată ziua salvamarii au stat cu ochii pe turiști. Au recuperat inclusiv saltele pierdute de oameni.

Codul galben de vânt puternic este în vigoare până duminică seară.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala Ungariei, cădere liberă în clasamentul FIFA după Euro 2024
Naționala Ungariei, cădere liberă în clasamentul FIFA după Euro 2024
Citește și...
O femeie a fost salvată de la înec de patru adolescenți, în Iași. Gestul lor a fost filmat de martori impresionați
O femeie a fost salvată de la înec de patru adolescenți, în Iași. Gestul lor a fost filmat de martori impresionați

Patru adolescenți din Iași sunt eroii unei povești despre curaj. Tinerii au salvat de la înec o femeie, care a ajuns în circumstanțe neclare în râul Bahlui, din Iași. După ce a fost scoasă din apă, femeia a fost preluată de o ambulanță și dusă la spital.

Un pui de cangur a fost salvat de la înec, chiar în ultima clipă. Fusese luat de viiturile din nord-estul Australiei
Un pui de cangur a fost salvat de la înec, chiar în ultima clipă. Fusese luat de viiturile din nord-estul Australiei

Un pui de cangur a fost salvat de la înec, în ultima clipă. Micuțul a fost luat de viiturile ce au lovit în ultimele zile nordul-estul Australiei.

O femeie a fost salvată în ultima clipă de la înec, după ce a fost zărită de un parapantist
O femeie a fost salvată în ultima clipă de la înec, după ce a fost zărită de un parapantist

O femeie din Statele Unite a fost salvată în ultima clipă de la înec, după ce a fost zărită de un parapantist.

Copil din Bacău salvat de la înec de un tânăr. Copilul a fugit imediat după ce a fost scos din apă
Copil din Bacău salvat de la înec de un tânăr. Copilul a fugit imediat după ce a fost scos din apă

Un copil din Bacău a fost salvat în ultimul moment, de la înec, duminică dimineață, din canalul de fugă al râului Bistrița.

O fetiță de doi ani, salvată de la înec de un polițist. Copila a căzut într-o fântână arteziană
O fetiță de doi ani, salvată de la înec de un polițist. Copila a căzut într-o fântână arteziană

O fetiță de doi ani a fost salvată în ultima clipă de la înec de un polițist local. S-a întâmplat într-un parc din Slobozia.

Recomandări
Analiști, după scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European: ”Imaginea României, afectată!”
Analiști, după scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European: ”Imaginea României, afectată!”

Moment rușinos provocat de Diana Șoșoacă în Parlamentul European. În noua sa calitate, de europarlamentar, a întrerupt ședința pentru alegerea președintelui Comisiei Europene.  

Cel mai intens moment politic al discursului Ursulei von der Leyen din plenul Parlamentului a fost cel legat de Viktor Orban
Cel mai intens moment politic al discursului Ursulei von der Leyen din plenul Parlamentului a fost cel legat de Viktor Orban

A fost un vot cu emoții pentru Ursula von der Leyen, care și-a negociat candidatura cu eurodeputații de câteva luni. Ultimele întâlniri le-a avut chiar înaintea discursului din plen, unde și-a prezentat prioritățile pentru următorul mandat.  

Nu au uitat ce sunt. Românii din Diaspora au pompat în economia României o sumă record în 2023
Nu au uitat ce sunt. Românii din Diaspora au pompat în economia României o sumă record în 2023

Potrivit datelor Băncii Naționale, românii plecați la muncă în străinătate au trimis în țară 6,5 miliarde de euro în 2023, echivalentul a 2 la sută din PIB.