Omul de afaceri prins în timp ce primea 70.000 euro urma să își plătească leasingul pentru o mașină de lux cu banii

×
Codul embed a fost copiat

Un om de afaceri din Capitală a fost arestat de procurorii anticorupție. El a fost prins în timp ce primea 70 de mii de euro de la un dezvoltator imobiliar.

În schimbul banilor suspectul ar fi dat asigurări că îi va convinge pe șefii Autorității Aeronautice Civile să dea avizul necesar pentru un bloc de 15 etaje.

Clădirea urma să fie ridicată în nordul Capitalei, în zona Pieței Presei Libere, unde sunt restricții de construcție.

Omul de afaceri Cezar Verziu a fost prins imediat ce a terminat de numărat 880 de bancnote de diferite valori.

În total 70 de mii de euro, bani cu care, susțin anchetatorii, ar fi urmat să își plătească leasingul pentru o mașină de lux și pe care ar risca să o piardă pentru că ar fi întârziat plata ratelor.

Citește și
Jocuri de culise la Strasbourg: Iohannis reintră în cărți pentru o funcție importantă. Alternativa în cazul unui eșec la vot al Ursulei von der Leyen

În schimbul banilor, Verziu ar fi promis că va convinge Autoritatea Aeronautică Civilă să avizeze ridicarea unui bloc de 15 etaje în nordul Capitalei.

Proiectul nu primea undă verde decât dacă se oprea la jumătate din înălțimea dorită. În zona respectivă sunt aeroportul Băneasa, Romatsa și Romaero, dar și multe sisteme de comunicații și meteorologie, așa că orice clădire are nevoie de avizele autorității aeronautice civile.

Inițial, susțin procurorii DNA, omul de afaceri ar fi cerut pentru pretinsa sa influență o șpagă de 33.500 de euro. În ultimele zile însă, el și-ar fi dublat pretențiile, iar în momentul în care ar fi primit cei 70 de mii de euro a fost prins în flagrant.

Procurorii DNA îl monitorizau de câteva luni pe omul de afaceri, așa că au înregistrat discuțiile compromițătoare purtate cu dezvoltatorul imobiliar.

Suspectul ar fi pretins o mie de euro șpagă pentru fiecare metru de construcție acceptat în plus de autoritatea aeronautică.

Stenograme

Pavel Cristian-Marius: Ia zi!

Verziu Ionuț-Cezar: 65 și cât îmi dai mie?

Pavel Cristian-Marius: Păi, tu să zici!

Verziu Ionuț-Cezar: Ă?

Pavel Cristian-Marius: Tu zi! Că pe... pe mine mă interesează.

Verziu Ionuț-Cezar: … azi, azi o rezolvăm!

Pavel Cristian-Marius: Pe mine mă interesează totalul!

Verziu Ionuț-Cezar: Nu știu! …[Notes:neinteligibil] … 5.000 mă gândeam eu, nu știu.

Pavel Cristian-Marius: O.K.!

Verziu Ionuț-Cezar: Nici prea… să nu fiu prea țigan.

Din 2019, când dezvoltatorul imobiliar își dorea o clădire de doar 60 de metri, autoritatea aeronautică civilă a refuzat în repetate rânduri să dea avizele necesare. Dar omul de afaceri Cezar Verziu i-ar fi spus acestuia că îl va convinge pe directorul autorității să își pună semnătura pe documentele necesare cu o condiție: să plătească o șpagă consistentă.

Oficialii autorității nu au comentat promisiunile făcute de Cezar Verziu. Surse apropiate de instituție susțin că un dezvoltator imobiliar care vrea să construiască în apropierea unui aeroport sau a unui obiectiv aeronautic primește avizele cerute doar dacă nu afectează siguranța zborurilor şi a comunicațiilor.

Autoritatea aeronautică nu impune nici măcar regimul de înălțime câtă vreme construcția nu afectează navigația aeriană.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu impune un regim standard de înălțime pentru o anumită zonă sau imobil, acestea rezultând în urma evaluării documentației tehnice din punct de vedere al caracterului complet al documentelor furnizate, geometric, operaţional (navigaţie aeriană) şi din punctul de vedere al impactului asupra mijloacelor CNS şi meteorologice (propagare în spaţiu a radiaţiei electromagnetice emise/recepţionate, compatibilitate electromagnetică, perturbaţii electromagnetice, zone de protecţie, zone de dezvoltare.

Eduard Uzunov, Expert Imobiliar: Din cauza asta sunt foarte multe terenuri care stau neconstruite, pentru că ori așteaptă puz-ul, ori autoritatea aeronautică, ori alte avize de la alte autorități. Autoritatea aeronautică ştie atât culoarele de zbor cât și zonele de comunicare ca să nu fie afectate”.

Reporter: Pot fi situații în care dezvoltatorii imobiliari să nu primească aviz de la autoritatea aeronautică? Există astfel de riscuri?

Expert: Da. Evident”.

Potrivit unor date oficiale, în 2022 și 2023, Autoritatea Aeronautică Civilă a dat 5000 de avize favorabile pentru clădiri rezidențiale și construcții temporare și a refuzat aproape 350 de proiecte aflate în zone de servitute aeronautică pentru că nu garantau siguranța navigației aeriene.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția lui Gigi Becali după ce a fost implicat într-un nou accident de mașină
Reacția lui Gigi Becali după ce a fost implicat într-un nou accident de mașină
Citește și...
Premierul Marcel Ciolacu, despre amenințările Rusiei că va ataca România. ”Ce vreți, să ne laude?”
Premierul Marcel Ciolacu, despre amenințările Rusiei că va ataca România. ”Ce vreți, să ne laude?”

Marcel Ciolacu a declarat că ”Rusia nu-și permite să atace România”, iar amenințările de la televiziunea de stat moscovită fac parte din ”războiul hibrid” dus de Kremlin.

Polițist din Cluj, arestat preventiv după a condus o maşină neînmatriculată şi se afla sub influenţa substanţelor psihoactive
Polițist din Cluj, arestat preventiv după a condus o maşină neînmatriculată şi se afla sub influenţa substanţelor psihoactive

Un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a fost arestat preventiv după ce a condus o maşină neînmatriculată şi se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.

Locomotiva unui tren a luat foc, în apropiere de Oradea. Călătorii au fost evacuaţi
Locomotiva unui tren a luat foc, în apropiere de Oradea. Călătorii au fost evacuaţi

Locomotiva unui tren de persoane care circulă pe ruta Aleşd-Oradea a luat foc, miercuri seară, în apropiere de municipiul Oradea. În cele două vagoane ale garniturii erau 12 călători, care au fost evacuaţi în siguranţă.  

Recomandări
România „fierbe” în a 10-a zi de caniculă, iar aerul a devenit irespirabil. „Fierb cum fierbe oala pe aragaz”
România „fierbe” în a 10-a zi de caniculă, iar aerul a devenit irespirabil. „Fierb cum fierbe oala pe aragaz”

Este a 10-cea zi de caniculă și vârful acestui chin. Peste dogoarea soarelui s-a suprapus un val de umezeală adus de furtuni, iar aerul a devenit irespirabil.

Premierul Marcel Ciolacu, despre amenințările Rusiei că va ataca România. ”Ce vreți, să ne laude?”
Premierul Marcel Ciolacu, despre amenințările Rusiei că va ataca România. ”Ce vreți, să ne laude?”

Marcel Ciolacu a declarat că ”Rusia nu-și permite să atace România”, iar amenințările de la televiziunea de stat moscovită fac parte din ”războiul hibrid” dus de Kremlin.

Tot mai mulți tineri vor la catedră, atrași de salariile care au crescut în ultimii ani dar și de programul mai lejer
Tot mai mulți tineri vor la catedră, atrași de salariile care au crescut în ultimii ani dar și de programul mai lejer

„Ca profesor, ai o slujbă stabilă, multe vacanțe, și chiar un salariu decent!” Asta spun candidații la examenul de titularizare, cu aproape 30% mai mulți ca în 2023.