Nelu Tătaru: În șase judeţe avem o creștere a cazurilor de Covid-19 de peste 30%.

Nelu Tataru
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat la Timişoara că în şase judeţe din România se observă o creştere peste 30% a cazurilor de COVID – 19.

De asemenea, numai în ultimele zile s-a observat o creştere a cazurilor în 15 judeţe din ţară, însă în alte 19 se observă o scădere, conform News.ro.

„Avem în acest moment 6 judeţe unde creşterea este de peste 30%. La nivelul celor 3 zile din această săptămână, avem 15 judeţe în care avem o creştere, 6 din Transilvania, 6 din Muntenia, 3 din Moldova şi avem 6 judeţe în stagnare şi 19 judeţe într-o scădere a numărului de cazuri. Rămâne trendul pe care îl evaluăm prin conţinut, numărul de cazuri şi anchetele pe care le avem de gestionat”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul a mai declarat că Direcţiile de Sănătate Publică vor primi centrale la care să răspundă în timp util apelurilor. O astfel de centrală a fost primită de DSP Bucureşti.

„Mai multe DSP-uri au avut răspunsuri tardive, de acea, în ultima perioadă am detaşat de la medicina şcolară către aceste DSP pentru a ajuta la diverse activităţi, inclusiv la anchete epidemiologice. Sperăm ca în următoarea perioadă nu numai DSP Bucureşti a primit o centrală la care să răspundă util, dar şi celelalte DSP să poată comunica cu populaţia”, a declarat Tătaru.

Citește și
Fratele ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, va prelua șefia ISU Vaslui. Cum s-a ajuns aici
Ministrul Sănătăţii: Prin nerespectarea regulilor, se poate întâmpla şi la noi ce a fost în Italia şi Spania
Alertă maximă la Iași după moartea liderului interlop Costel Corduneanu. Planul conceput de poliție, echivalent cu un cod roșu la accidente rutiere: „Suntem mai mulți ca de obicei”

Şi tot la DSP Bucureşti se află în derulare o evaluare privind fiecare departament.

„Încă avem evaluare acolo. Avem şi evaluarea personalului din fiecare departament, în contextul în care DSP Bucureşti rămâne unul dintre sectorul cu cel mai mare număr de personal, 250 de persoane. Rămâne ca evaluarea fiecărui departament să ne dea şi măsura, ce va urma, dacă se va lua o măsură restrictivă la un departament sau nu. Sunt în mai multe corpuri şi unde avem acea infectare cu Covid sunt 70 angajaţi în acel corp. Trebuie să reaşezăm fiecare DSP. Vom avea o reevaluare din mers si o modificare din mers”, a declarat Tătaru.

În ceea ce priveşte judeţul Timiş, aici sunt 8 focare active de COVID - 19, iar ministrul Nelu Tătaru spune că cele 8 focare sunt stabilizate.

„Avem 8 focare la nivelul judeţului Timiş, ultimul dintre ele la Spitalul Judeţean Timişoara unde au fost depistate 19 cazuri. În judeţul Timiş, dincolo de aceste focare care sunt stabilizate şi sunt în supraveghere, rămân evaluările spitalelor, fiecare în parte ca şi patologie unităţi non- Covid. În acest moment, adresabilitatea este în limitele pe care le-am avut şi în ceilalţi ani, având în vedere că sunt şi lunile iulie - august, care sunt şi luni tradiţional de concediu. Rămâne ca evoluţia următoare să o vedem şi la niveul judeţului Timiş”, a declarat Tătaru.

Articol recomandat de sport.ro
Duminică seară s-a prăbușit pe gazon, iar luni doctorii i-au anunțat decesul
Duminică seară s-a prăbușit pe gazon, iar luni doctorii i-au anunțat decesul
Citește și...
Direcțiile de Sănătate Publică, depășite de situație. Tătaru: „În acest moment, eu zic că au personal suficient”
Direcțiile de Sănătate Publică, depășite de situație. Tătaru: „În acest moment, eu zic că au personal suficient”

Direcțiile de Sănătate Publică, primele instituții la care trebuie să sune persoanele infectate cu Sars-Cov-2, par depășite de situație.

Ministrul Sănătăţii: Prin nerespectarea regulilor, se poate întâmpla şi la noi ce a fost în Italia şi Spania
Ministrul Sănătăţii: Prin nerespectarea regulilor, se poate întâmpla şi la noi ce a fost în Italia şi Spania

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că România se află într-un context pandemic cu răspândire comunitară accentuată, el arătând că, dacă regulile sanitare nu vor fi respectate, secţiile de terapie intensivă se vor aglomera, scrie Agerpres.

Recomandări
Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală față de Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală față de Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Administrația Prezidențială a anunțat, marți, că a transmis ministrului Justiției, Alina Gorghiu, conform procedurii, cererile de urmărire penală față de fostul premier Petre Roman și fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu.

Cod galben de vreme rea în aproape jumătate din țară. Zonele vizate de atenționarea meteorologilor | HARTĂ
Cod galben de vreme rea în aproape jumătate din țară. Zonele vizate de atenționarea meteorologilor | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt valabil marți și miercuri. În aproape jumătate din țară vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Iranul ameninţă Israelul să nu răspundă cu un nou atac: „Suntem pregătiţi să folosim arme neutilizate până acum”
Iranul ameninţă Israelul să nu răspundă cu un nou atac: „Suntem pregătiţi să folosim arme neutilizate până acum”

Autorităţile iraniene au avertizat în ultimele ore că vor răspunde "în câteva secunde" cu "arme neutilizate până acum" unor posibile represalii ale Israelului după atacul iranian cu drone şi rachete de sâmbătă asupra statului israelian, informează marţi E