Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

gripa
Shutterstock

Fostul manager al Institutului Marius Nasta din Bucureşti, Beatrice Mahler, atrage atenţia, marţi seară, asupra pericolului reprezentat de Boala X, pe care medicii o privesc cu mare atenţie.  

Potrivit medicului specialist, s-au înregistrat în lume deja 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri, adică o rată de deces de aproape 15%. Mahler afirmă că populaţia trebuie protejată, dar, în cel mai mare spital de boli respiratorii din România, acestă informare nu s-a primit şi îl acuză pe ministrul Alexandru Rafila că are alte priorităţi, nu sănătatea publică.

Care sunt simptomele

BOALA X. Nu este un joc şi nici o glumă, este o boală pe care lumea medicală internaţională o priveşte cu mare atenţie. Până acum ştim că se transmite prin aer. Simptomele seamănă în primele zile cu gripa. Adică: febră, dureri de cap, tuse, dificultăţi de respiraţie. Ulterior apare anemia severă, care necesită transfuzii de sânge. Până în prezent sunt declarate 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri. Congo, căci acolo a apărut boala X, a cerut ajutor internaţional pentru pacienţi, dar şi pentru a identifica cine produce boala”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Beatrice Mahler.

Fostul manager de la Institutul Marius Nasta afirmă cu nu doreşte să inducă panică, dar crede că oamenii din România trebuie protejaţi.

Haosul zilelor actuale nu înseamnă protecţie. Dar poate asta se doreşte: HAOS...Sunt medic în cel mai mare spital de boli respiratorii din România, iar acestă informare nu am primit-o, deşi World Health Organization (WHO) atrage atenţia că vorbim de o afecţiune respiratorie. Poate nu se consideră important ca spitalele să fie pregătite pentru situaţii dificile. M-am întrebat dacă strategia Ministerul Sănătăţii - România este cea de a atenţiona populaţia....am căutat... nu am găsit nimic. Domnul Ministru Prof. Dr. Alexandru Rafila are alte priorităţi, sigur nu sănătatea publică”, a mai scris Mahler pe Facebook.

Citește și
regele charles regina camilla
Regina Camilla dezvăluie ce boală a contractat. ”Are episoade de oboseală extremă”

Ea afirmă că, la începutul pandemiei, a fost întrebată o singură datăm care este părere ei.

„Am subliniat că trebuie informare şi nu panică, că trebuie să avem spitale pregătite şi noi nu eram...şi nu suntem nici acum... cu tristeţe am constatat atunci că părerea mea nu a contat, iar consecinţele au fost devastatoare pentru încrederea oamenilor în medici şi nu numai. Congo pare departe, este o poveste de pe un alt continent, nivelul de alarmă internaţional este scăzut pentru România, însă informarea este esenţială şi obligatorie pentru instituţiile statului, către noi medicii şi către toată populaţia României”, a mai transmis Beatrice Mahler.

Articol recomandat de sport.ro
Soțul Serenei Williams a răbufnit după ce sportiva a avut o apariție controversată în show-ul lui Kendrick Lamar, la Super Bowl
Soțul Serenei Williams a răbufnit după ce sportiva a avut o apariție controversată în show-ul lui Kendrick Lamar, la Super Bowl
Citește și...
Boala necunoscută care îngrijorează Europa. A provocat deja zeci de morți. Unde este „focarul”
Boala necunoscută care îngrijorează Europa. A provocat deja zeci de morți. Unde este „focarul”

Uniunea Europeană "urmăreşte îndeaproape" boala încă necunoscută care afectează sud-vestul Republicii Democratice Congo (RDC), a dat asigurări luni o reprezentantă a Comisiei Europene, subliniind că niciun caz similar nu a fost raportat în Europa.  

Regina Camilla dezvăluie ce boală a contractat. ”Are episoade de oboseală extremă”
Regina Camilla dezvăluie ce boală a contractat. ”Are episoade de oboseală extremă”

Soţia regelui Charles al III-lea, regina Camilla, care şi-a anulat recent mai multe angajamente publice, a dezvăluit că a suferit de o formă de pneumonie, au relatat marţi mai multe companii mass-media britanice, informează AFP.

 

Peste 140 de oameni au murit din cauza unei boli necunoscute, în doar câteva zile. Femeile și copiii sunt cei mai afectați
Peste 140 de oameni au murit din cauza unei boli necunoscute, în doar câteva zile. Femeile și copiii sunt cei mai afectați

O boală necunoscută a ucis 143 de persoane într-o provincie din sud-vestul Republicii Democratice Congo (RDC) în luna noiembrie, au declarat pentru Reuters autorităţile locale.

 

Cea mai mare descoperire în tratamentul astmului din ultimii 50 de ani. O simplă injecție schimbă totul
Cea mai mare descoperire în tratamentul astmului din ultimii 50 de ani. O simplă injecție schimbă totul

Medicii salută cea mai mare descoperire în tratamentul astmului și a atacurilor de boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC) din ultimii 50 de ani. Afecțiunile care afectează zeci de milioane de oameni vor fi mult mai ușor tratate acum cu o injecție.  

Anorexia, o boală foarte periculoasă în rândul tinerilor. Cum se poate trata. „Au o fobie de grăsimi, de zahăr”
Anorexia, o boală foarte periculoasă în rândul tinerilor. Cum se poate trata. „Au o fobie de grăsimi, de zahăr”

Știu câte calorii are orice aliment. Fac sport până la epuizare după ce mănânc puțin. Acest comportament arată anorexia. Este o boală care are nevoie urgent de tratament psihologic și psihiatric.

Recomandări
Spațiul aerian al României, din nou invadat de dronele rusești. MApN: „A fost semnalată o posibilă zonă de impact”
Spațiul aerian al României, din nou invadat de dronele rusești. MApN: „A fost semnalată o posibilă zonă de impact”

Autorităţile au emis, miercuri seara, un mesaj RO-Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în zona de nord a judeţului Tulcea. ISU Tulcea a primit un apel de la un locuitor care a afirmat că a auzit o bubuitură, în zona Grindu.

ANALIZĂ Știrile ProTV: Cum se răspândesc teoriile conspirației despre „furtul resurselor” pe conturile Telegram din România
ANALIZĂ Știrile ProTV: Cum se răspândesc teoriile conspirației despre „furtul resurselor” pe conturile Telegram din România

Peste 100.000 de români contribuie direct în fiecare zi la propagarea a zeci de știri false și teorii ale conspirației, prin intermediul rețelei rusești Telegram, relevă o monitorizare făcută de Știrile PRO TV, în perioada 11-12 februarie 2025.

Mii de funcționari publici vor pleca acasă în următoarea perioadă. Vor exista și sincope: Cozi mai mari și termene mai lungi
Mii de funcționari publici vor pleca acasă în următoarea perioadă. Vor exista și sincope: Cozi mai mari și termene mai lungi

Mii de funcționari publici din primării, consilii județene, case de pensii și ministere vor pleca acasă în următoarea perioadă.